Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că luni, dar şi toată săptămâna viitoare, elevii vor merge la şcoală, unităţile nefiind închise. Andronescu spune că este
O ancheta sanitara efectuata in Franta, a descoperit nereguli foarte grave la produsele pentru bebelusi. S-a dovedit ca scutecele pentru copii verificate conţin substanţe periculoase,
Ultimele stiri primite pe email, ne-au adus o veste buna pentru copii. Cursurile scolare se suspenda si vineri, 25 ianuarie, asta inseamna ca pana luni
Ecaterina Andronescu a declarat că vrea să schimbe prevederile legale privind repetenţia în clasele primare şi să ofere posibilitatea învăţătorului de a lăsa repetent un
Ministerul Educației renunță la manualul făcut de editura unică. Profesorii vor putea din nou să aleagă între mai multe manuale făcute de edituri sau firme
Atentie Declaratia unica 2019 – Proiect aprobat si publicat in Monitorul Oficial in data de 16 Ianuarie 2019. Formularul PDF al Declaratia Unice pentru 2019 il gasesti
Am devenit toți creatori de conținut, dar nu tot conținutul este valoros. Iar pentru branduri, problema conținutului de calitate este mai actuală decât oricând. Despre
Happy Cinema București (Liberty Center) impreuna cu Asociatia SAMAS – Sanatate pentru Mame si Sugari, organizează o secțiune specială în programul de filme: vizionări dedicate
Comisia de Insolvență la Nivel Central, din care fac parte, printre alții, reprezentanți ai Ministerului Muncii, a publicat în Monitorul Oficial o Decizie privind aprobarea
Imi face o deosebita placere sa va invit la prima intalnire “Mama Manager – Comunitatea Mamelor care sunt sau isi doresc sa devina indepedente financiar”. Mama
Esti mama si: Ai o afacere proprie? Esti freelancer sau oferi consultanta? Desfasori o activitate independenta? Ai un job? Esti in cautare de idei pentru
Oficial suntem in vacanta. Urmeaza sarbatorile de iarna, reuniuni de familie, revelionul si imediat vom incepe un nou an. 2018 a trecut intr-o clipa. Ieri
Actorul american Macaulay Culkin, ajuns la vârsta de 38 de ani, joacă într-o reclamă pentru compania Google, sub forma unei parodii după celebrul film de
Cursurile şcolare vor fi suspendate integral, luni, în judeţele Arad, Gorj, Mehedinţi şi Timiş, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, informează Ministerul Educaţiei Naţionale. „Autorităţile din
Update: am aflat cine este fericitul castigator al premiului oferit de Kamis. Asteptam un mesaj privat cu nume complet, adresa si numarul de telefon. Va
Vi s-a intamplat vreodata sa aflati cu stupoare ca aveti un monstru sub pat? Totul intr-o criza de plans aproape isterica? Sau poate ca ati
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok