Săptămâna Altfel și Săptămâna Verde au devenit din nou o sursă de frustrare pentru noi, părinții
Săptămâna Altfel și Săptămâna Verde au devenit din nou o sursă de frustrare pentru noi, părinții. În loc să fie o ocazie de învățare creativă și relaxantă, am ajuns să fim cei care trebuie să găsească soluții pentru toate. Fie că e vorba de contribuții financiare, fie că trebuie să venim cu idei de activități, să căutăm oferte, să negociem reduceri și să găsim cea mai bună variantă pentru excursii sau activități. Pe lângă toate astea, se așteaptă să investim timp în organizare și, desigur, să însoțim grupurile de copii. Dacă nu ne implicăm, nu se face nimic.
În plus, pe lângă banii cheltuiți an de an pentru manuale și auxiliare, care devin obligatorii chiar dacă oficial nu ar trebui să fie, avem și „fondul clasei”, despre care știm cu toții că nu este tocmai legal. Mai adăugăm aici acei părinți care mereu strâng bani pentru „atenția” pentru doamna învățătoare sau profesor, un alt aspect care devine un obicei nespus, dar adânc înrădăcinat în sistem. Iar acum, avem încă un stres: aceste două săptămâni „altfel”, care se transformă într-o cheltuială semnificativă. Dacă ai doi copii, într-un oraș mai mare, nici nu te gândi că vei scăpa cu mai puțin de câteva sute de lei.
Cei de la Minister au decis să reducă vacanța mare a copiilor pentru a introduce aceste săptămâni „speciale”, dar, în realitate, ce se câștigă? Copiii pierd din materie, care va trebui recuperată rapid și haotic mai târziu. În loc să fie o perioadă constructivă, avem parte de forme fără fond. Părinții sunt din ce în ce mai stresați, cu și mai multe responsabilități pe umerii lor, în timp ce copiii sunt purtați dintr-o parte în alta, adesea fără un scop educativ clar.
Școlile, prin directori, par să nu se implice aproape deloc. Profesorii sunt suprasolicitați și nu au nici resursele, nici energia necesară să organizeze ceva cu adevărat util. De aceea, de cele mai multe ori, organizarea cade tot pe părinți. Pe lângă volumul uriaș de documente și hârtii pe care profesorii trebuie să le completeze, pur și simplu nu mai rămâne timp sau disponibilitate pentru altceva.
Iar la final, cine are de suferit? Copiii noștri, evident. În loc să aibă parte de o experiență educativă „altfel”, care să le dezvolte abilități noi sau să le ofere o pauză constructivă de la rutina zilnică, ei sunt purtați prin activități improvizate, alergând de colo-colo, fără să învețe ceva cu adevărat semnificativ.
Mă întreb cum e pentru ceilalți părinți din România. Voi cum vă descurcați cu toate aceste provocări?
(Mesaj trimis pe adresa de email a blogului, de către un părinte din România)
