Cele 5 limbaje oficiale ale iubirii + unul bonus de la mine = 6

Printre cele mai normale sentimente de pe lumea asta se numara dragostea pentru copilul tau. Il astepti cu nerabdare sa isi faca prezenta simtita, apoi astepti 9 luni sa se nasca, apoi il tii cu emotie in brate si de-abia astepti sa-l inveti de toate si sa-l iubesti asa cum nu ai iubit pe nimeni.

Apoi incepe sa creasca si in doar cativa ani, toate emotiile initiale incep sa dispara si unele noi isi fac simtita prezenta. Te superi ca nu te asculta, il certi cand nu e cuminte, il dispretuiesti pentru ca te face de ras si il ameninti ca nu o sa-l mai iubesti.

El te crede si iti face cu tot ce vrei pe plac, de frica sa nu te piarda, dar de la o varsta incolo, (sa spunem de la adolescenta), apare o schimbare de paradigma, care se traduce prin “daca tu nu ma vrei, nici eu nu te vreau“.

Si asa apar rupturile ireparabile, asa am vazut relatii distruse intre parinti si copii. Majoritatea prietenilor mei au fost renegati de unul dintre parinti si aproape toti au relatii dezastruoase cu familia.

Deveniti la randul lor parinti, cu totii sunt macinati de intrebarile: Cum am ajuns sa nu ma mai iubeasca ai mei? Oare m-au iubit vreodata? Oare la fel o sa ma port si eu cu copiii mei?

Nici mie nu mi-e clar ce se intampla in sufletul, mintea si inima anumitor parinti. Nu inteleg cum poti sa uiti cat de mult il iubeai pe ghemotocul care in urma cu cativa ani era centrul universului tau. Nu inteleg cand si cum a intervenit schimbarea care te face sa-l consideri un dusman si sa ajungi sa spui despre propriul copil ca mai bine nu se nastea. Doar pentru ca plange cand e obosit, ca a luat o nota mica la scoala, pentru ca iubeste pe cine “nu trebuie” sau pentru ca nu esti de acord cu alegerile lui, in general.

O explicatie plauzibila ar putea fi cea referitoare la modul in care iubim fiecare dintre noi. Pentru ca suntem diferiti, iar asta se aplica si atunci cand vine vorba despre limbajele iubirii. Folosite in mod neadecvat sau duse la extreme, toate limbajele iubirii au ceva nociv in ele.

Daca, insa, ne gandim exclusiv la binele copilului, daca lasam orgoliile personale deoparte si daca singurul sentiment care ne conduce este iubirea neconditionata, atunci nu avem niciun motiv sa ne temem ca relatia cu copiii nostri ar putea avea de suferit pe termen lung.

Exista o vorba care spune ca fiecare copil are in sinea lui un “rezervor afectiv” care abia asteapta sa fie umplut cu iubire. Copilul care se simte cu adevarat iubit se dezvolta normal, dar cand rezervorul din sufletul lui este gol, copilul se poarta urat. In mare, la baza acestui comportament sta dorinta lui de arzatoare de a avea un “rezervor afectiv” plin.

 Psihologii au ajuns la concluzia ca nevoia de afectiune este o nevoie umana primara. Iubirea ne da curaj sa escaladam munti, sa traversam mari si oceane si sa induram suferinte la care altfel nici nu ne-am gandi.

Limbajele prin care ne exprima iubirea, insa,  pot fi atat de diferite precum chineza de romana. Oricat de tare ne-am stradui sa-i spunem cuiva ca il iubim, in chineza, nu vom reusi niciodata sa il facem sa ne-nteleaga.

Din acest motiv e important sa invatam care dintre urmatoarele limbaje ale iubirii ne este specific, sa invatam ca modul in care ne exprimam noi iubirea nu este neaparat cel mai indicat si pentru copilul nostru si, de asemenea, ca modul in care isi exprima el iubirea poate sa insemne foarte mult pentru el chiar daca noi am prefera altceva.

Primul limbaj al iubirii: Declaratiile

Mark Twain a spus la un moment dat: “Un compliment bun imi ajunge doua luni”. Daca e sa luam aceasta declaratie ad litteram, ar insemna ca 6 complimente pe an ar fi de ajuns pentru ca rezervorul de dragoste al copilului nostru sa ramana plin un an intreg. Insa lucrurile nu stau chiar asa. Copiii au nevoie de declaratii de dragoste, au nevoie de incurajari zilnic, la fiecare incercare pe care o depasesc si indiferent de rezultatul pe care il obtin.

Obisnuim sa-i incurajam pe copii in special cand sunt mici. Chiar inainte ca acestia sa inteleaga cuvintele pe care le rostim, le spunem cat de mult ii iubim, cat de frumosi sunt si cum vom avea totdeauna grija de ei.

Cand incep sa stea in doua picioare ii aplaudam si ii incurajam de fiecare data cand cad. Ii sustinem sa incerce din nou si ne bucuram impreuna cand in sfarsit au invatat sa mearga.

Niciodata nu-i spunem cand e mic: “Vezi, daca nu esti atent? Ai cazut in fund”. “Asa-ti trebuie, alta data sa te pregatesti mai bine”. Sau “Nu ti-e rusine? Cum ai putut sa cazi in fund dupa ce ai facut doi pasi? Ce or sa zica vecinii?”. Niciodata nu-i spunem: “Esti un nesimtit, nu stiu cu cine semeni, atat de obraznic. Sigur nu eu te-am crescut asa”.

Dar oare ce se intampla de ne schimbam atat de mult comportamentul pe masura ce anii trec? De ce incepem sa ne purtam la fel ca parintii nostri?

Daca intram in camera celui mic dupa ce i-am spus sa faca curat, si a reusit sa-si stranga toate hainele mai putin o pereche de ciorapi aruncata sub pat, de ce avem tendita sa subliniem ce NU a facut, in loc sa apreciem in continuare tot ce A FACUT?

Odata cu anii de scoala, din ce in ce mai mult se vede aceasta tendinta, de a certa copiii pentru neimplinirile lor, in loc sa-i laudam pentru reusite.

Vorbele noastre pline de repros si nemultumire nu fac decat sa-l ingrozeasca pe cel mic.  Si nu trebuie decat sa ne aducem aminte cum ni se spunea noua cand eram mici, ca sa intelegem ce va rasuna in capul copilului nostru peste 20-30 de ani.

“Nu esti bun de nimic, nu o sa faci nimic in viata”.

“Cine te-a pus sa vorbesti, de ce nu ai tacut naibi idin gura?”

“De ce te-ai bagat, trebuia sa stai la locul tau si sa-ti vezi de treaba”.

Va suna cunoscut? Atunci, de acum incolo, inainte sa faceti orice declaratie la adresa copilui vostru, ganditi-va daca este ceea ce vreti sa-i rasune in cap toata viata.

 Pentru ca atunci cand aceste declaratii sunt atat de agresive, copiii ajunsi adulti, se vor chinui  o viata intreaga sa-si consolideze respectul de sine si se vor simti neiubiti toata viata.

 Al doilea limbaj al iubirii: Timpul petrecut impreuna.

Timpul petrecut impreuna cu copilul se traduce prin atentia pe care i-o acordam in timp ce suntem alaturi de el.

Sa stati pe covor si sa va jucati impreuna cu o minge, reprezinta timp de calitate prin care cel mic intelege ca ii esti aproape.

Sa stati impreuna pe o canapea si sa va uitati la televizor, fara sa va spuneti nimic, asta nu inseamna timp impreuna cu celalat, inseamna timp petrecut cu televizorul.

Poti sta langa copilul tau pe canapea, cu televizorul inchis si sa vorbiti sau sa va jucati. Puteti sa mergeti in parc impreuna, sa va plimbati prin cartier sau sa mergeti la piata.

Gatitul, este una dintre cele mai facile activitati pe care le puteti face alaturi de copilul vostru. Nu doar ca ii acordati timpul vostru, nu doar ca faceti ceva practic iar la final veti avea ce sa mancati, dar cel mic se va distra de minune amestecand faina, spargand un ou sau taind legumele.

In general, ca adulti, printre lucrurile pe care ni le aducem aminte din copilarie, pe langa vorbele pe care ni le spuneau parintii nostri, se numara si lucrurile pe care le faceam impreuna.

Daca un copil nu primeste timpul necesar din partea parintilor, in prima parte a vietii, in copilaria mica, atunci exista toate premisele ca in timpul adolescentei, sa caute in grupul de prieteni atentia de care nu s-a bucurat acasa. Probabil se va izola de parinti si oricat de mult si-ar dori acestia din urma, va fi prea tarziu ca sa mai petreaca timp impreuna.

Al treilea limbaj al iubirii: Darurile

Putin probabil ca un copil sa isi doreasca de la sine putere sa primeasca daruri. Mult mai corect ar fi sa spunem ca un copil care isi doreste multe daruri de fapt, asa o fost invatat de catre cei din jur.

Pentru ca si noi la randul nostru se poate sa suferim de un handicap al exprimarii iubirii, apelam de multe ori la acest artificiu pentru a ne apropia de copil.

Se spune ca darurile exprima timpul pe care nu l-am petrecut alaturi de cei dragi. Cadourile sunt scuza noastra prin care incercam sa compensam disponibilitatea noastra afectiva.

Daca ne permitem financiar, suntem tentati sa le cumparam celor mici un cadou imediat ce intram intr-un magazin. Incercam sa reparam poate, ce nu au facut parintii nostri pentru noi. Asa ca le cumparam copiilor nostri lucrurile la care am ravnit noi in copilarie.

Adevarul este ca acest limbaj se aplica mult mai bine adultilor, care au deja limbajul iubirii stabilit intr-un anume fel. Pentru copii, darurile nu au o valoare afectiva prea mare. Poate ca noi, ca parinti, avem intentii bune, dar cu siguranta nu putem satisface o nevoie afectiva printr-un cadou. Mai degraba ne adresam dorintelor, iar asta se poate vedea cu ochiul liber.

Dupa un timp in care cel mic este coplesit de cadouri, incepe sa le abandoneze repede, se plictiseste de ele si de multe ori nici nu mai spune multumesc. In doar cativa ani invata ca prezenta noastra este conditionata de prezenta unui cadou, asa ca imediat ce intram pe usa nu vine sa ne sara in brate sau sa ne povesteasca ceva. Vine doar sa intrebe: “Ce mi-ai adus?”.

De la un punct incolo acest comportament al copilului devine deranjant asa ca parintii incep sa se vaite cat de neiubitor este copilul lor. “Nu vrea decat sa primeasca cadouri si face urat daca nu i se satisfac imediat toate poftele“. Incep sa foloseasca dependenta aceasta de cadouri, de lucruri si chiar de bani, ca o masura de control al copilului, amenintand ca daca nu face ce i se cere, va fi taiat de la aceste “beneficii”.

Inevitatibil, copilul va incepe sa se ravrateasca si in curand va aparea un conflict in care fiecare se simte nedreptatit. Mai ales daca copilul este deja adolescent sau mai mare, se plange ca parintii nu il iubesc si nu il sustin, doar pentru ca nu-i mai ofera bani sau cadori. Iar parintii, la randul lor, il considera pe copil un nerecunoscator. Toata viata i-au oferit cadouri in permanenta, iar el nu apreciaza niciodata. Vrea in continuare sa primeasca lucruri, si are pretentia ca toate i se cuvin.

Ganditi-va daca asta va doriti din relatia cu copilul vostru. Daca il “ingropati” in jucarii, cadouri si haine, vreti ca la un moment dat sa va perceapa doar ca pe un “provider”?

Al patrulea limbaj al iubirii: Serviciile

Cand copiii sunt mici, inevitabil le facem diverse servicii. Le dam sa manance, ii spalam, ii imbracam cu hainute curate, ne jucam cu ei. Apoi ii ajutam la teme, ii ducem la scoala.

Pentru unii oameni toate aceste activitati reprezinta obligatii. Dar ele ar trebui sa reprezinte o forma de comunicare a iubirii.

Sa-i gatesti copilului tau nu e un motiv ca sa-i faci reprosuri mai tarziu. Sa ai grija de el, vine la pachet cu responsabilitatile de parinte pe care tu ti le-ai asumat, nu te-a obligat nimeni, si in niciun caz copilul.

Daca cel mic nu isi exprima recunostinta pentru toate lucrurile pe care le faci pentru el, poti sa-i atragi atentia, dar numai ca sa fie constient ca nimeni nu e obligat sa faca lucruri pentru el. Daca ii speli farfuria dupa ce mananca, desi are deja 10 ani, o faci pentru ca il iubesti, nu pentru ca esti obligat.

Mare atentie insa la extrema cealalta. Din prea multa dragoste sa nu ajungeti sa fiti sclavii propriilor copii.

Una este ii repari bicileta si sa ii arati ca il iubesti pentru ca iti pasa de el si de ceea ce isi doreste. Stii ca nu se poate descurca singur, asa ca ii oferi din timpul si experienta ta ca sa poata sa se plimbe din nou cu bicicleta in parc.

Si cu totul alta este sa-i dai sa manance cu lingura cand are 7 ani.

Una este sa il ajuti sa-si spele hainele, adolescent fiind, si alta e sa te trasformi in servitorul lui si sa te ocupi de toate necesitatile zilnice.

Oricum ai da-o aceasta atitudine nu poate aduce nimic bun:

• ori iti handicapezi copilul si nu va putea niciodata sa se descurce singur, pentru ca din prea multa dragoste, mami si/sau tati au facut totul in locul lui.
• Ori, copilul se va obisnui atat de mult cu aceasta situatie incat i se va parea normal sa-ti dea ordine si sa te trateze ca pe cineva aflat la dispozitia lui. In nicun caz nu va percepe eforturile tale ca pe un limbaj al dragostei si este inevitabil ca la un moment dat aceasta situatie sa nu explodeze.

Al cincilea limbaj al iubirii: Contactul fizic

Inca din primele minute de dupa nastere, contactul fizic poate face diferenta intre viata si moarte pentru un bebelus.

Se stie deja cat de important este ca un bebelus sa fie pus pe pieptul mamei imediat dupa nastere, la fel cum se stie ca sugarii care sunt tinuti in brate se dezvolta adesea mai bine din punct afectiv decat ceilalti copii.

Sa-ti tii in brate copilul e un gest firesc si normal, nu degeaba se spune ca e “sange din singele tau”. Cand il tii in brate parca granitele corpului dispar si deveniti o singura persoana, care respira si traieste armonios.

Sa-ti imbratisezi copilul cand e mic, sa-l mangai cand e suparat, sa-l legeni cand se culca, sa-l tii de mana cand mergi alaturi de el, toate acestea sunt modalitati de a ne exprima iubirea fata de cel mic.

Am putea spune ca nu exista vreun mod in care sa se spuna ca iti tii prea mult copilul in brate. Totusi, trebuie sa nu uitam ca un copil nu este o jucarie si nici un obiect al afectiunii noastre. Pana la urma este o persoana individuala, care la un moment dat are nevoie sa se desprinda.

Prea multe imbratisari uneori pot sa sufoce, insa lipsa lor poate cauza traume pe viata.

Copiii au si ei aceasta tendinta de a se lipi de cineva mai mare, pentru a avea siguranta ca sunt protejati. Daca acest sentiment nu le este oferit de parinti, ei vor cauta in afara familie aceasta protectie. Acest comportament va deveni foarte periculos in special in perioada adolescentei cand, din dorinta de a compensa lipsa de caldura de acasa, copiii vor cauta la prieteni ce isi doresc. De aici si relatiile nepotrivite, inceperea vietii sexuale la varste fragede si chiar fuga de acasa.

Ca o concluzie, as vrea sa credem ca majoritatea parintilor isi iubesc in mod sincer copiii. Doar ca multi dintre acestia nu reusesc sa-si exprime afectiunea intr-un mod adecvat, iar consecinta trista este ca foarte multi copii au rezervorul afectiv gol.

In special, in cazul adolescentilor cu probleme, lipsa acestei afectivitati si existenta unui rezervor afectiv gol poate fi cauza tuturor neplacerilor.

Niciodata nu e prea tarziu sa-ti exprimi iubirea!

1. O imbratisare calduroasa ii transmite oricarui copil ca e iubit!
2. O vorba buna ii ridica oricui moralul!
3. O ora petrecuta impreuna intareste legaturile in orice relatie.
4. Un serviciu facut pentru copilul tau, reprezinta o dovada de dragoste.
5. Un cadou poate exprima uneori mai mult decat un cuvant.

Folosite cu drag si cu gandul doar la binele copilului, toate aceste limbaje ale iubirii nu vor face dacat sa va consolideze legatura. Datorita lor, veti putea sa pastrati o relatie afectuoasa chiar si cand copilul creste, chiar si in anii furtunosi ai adolescentei si chiar dupa ce copilul este la randul lui parinte.

Toate “cele 5 limbaje ale iubirii” au fost descrie de Gary Chapman in cartea cu acelasi nume. Va recomand sa o cititi pentru ca va este de folos nu doar in relatia cu copiii ci si in relatia de cuplu sau in relatia cu parintii.

La cele 5 limbaje de mai sus, am sa adaug si eu unul, pe care l-am remarcat foarte des, in special la generatia parintilor nostri, bunicii din ziua de azi.

Acest limbaj se cheama “Te-am crescut, te-am facut mare, mi-am facut datoria. Mai departe tu ai viata ta, eu am viata mea, ne auzim doar din cand in cand, si vorbim doar despre vreme, politica sau retete. Nu ne amestecam vietile ca sa nu ne deranjam reciproc (de fapt nu vreau sa-mi bat capul cu tine). Ma bucur ca ai crescut si acum nu mai am nicio obligatie, pot sa-mi vad de viata mea, nici macar nu ma chinui sa pastrez aparentele, ca mi-ar pasa de tine. Am viata mea, pasiunile mele, prietenii mei pe care tu oricum nu-i cunosti, ca nu ai de ce, imi petrec timpul cum vreau fara sa dau explicatii nimanui. Te mai caut eu din cand in cand, sa nu poata sa ma acuze nimeni ca mi-am abandonat copilul, dar nu e ca si cum nu as dormi noaptea de grija ta”.

Daca faceti parte din generatia mea, anii 70-80, cu siguranta stiti la ce ma refer.

Sunt sigura ca tot datorita acestui limbaj al iubirii, sunteti nevoiti sa va cresteti singuri copiii, fara sa aveti bunicii aproape, ca sunteti nevoiti sa apelati la bone si afterschool si ca intreaga voastra existenta sa desfasoara sub semnul unei mari dileme. Probabil ca mult timp v-a fost greu sa intelegeti care a fost rostul venirii voastre pe lume, insa aceasta dilema s-a mai sters dupa ce ati devenit la randul vostru parinti. Ati inteles ca ce a fost, a fost, trecutul nu mai poate fi schimbat, important este doar ca greselile sa nu fie repetate.

Sper ca, indiferent care va fi parcursul nostru in viata ca parinti, niciodata sa nu apelam la cel de-al saselea “limbaj al iubirii”. Primele cinci, si cu bune si cu rele, oricat de nocive ar fi in anumite extreme, nu pot concura nici macar cu o picatura din ultimul.

Va doresc sa va iubiti neconditionat copiii si sa fiti alaturi de ei tot restul vietii, indiferent de incercarile prin care veti trece.

 

 

Sharing is Caring! ❤

Comenteaza cu contul de FB