Victorie pentru bunicii români: Casa Națională de Pensii dă dreptate FACIAS și recunoaște că taxele pentru adeverințele de vechime în muncă sunt abuzive

 

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a obținut o victorie importantă pentru pensionari, determinând Casa Națională de Pensii Publice să recunoască faptul că prevederea legală din Ordinul nr. 299/29.05.2023, care impunea pensionarilor plata unor taxe pentru eliberarea adeverințelor de vechime în muncă, este abuzivă.

În perioada iunie 2023 – iulie 2024, pensionarii au fost obligați să plătească taxe exorbitante de până la 1.500 de lei, o povară grea pentru cei care, în multe cazuri, trăiesc cu pensii minime de doar 1.283 de lei lunar.

FACIAS luptă pentru a anula în instanță a această prevedere. În cadrul acestei proceduri, a depus o plângerea prealabilă către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), demonstrând caracterul ilegal și abuziv al Ordinului nr. 299/29.05.2023, emis de CNPP, care obliga pensionarii să achite taxe substanțiale pentru eliberarea adeverințelor de vechime în muncă.

FACIAS a subliniat că acest ordin contravine în mod direct articolului 161, alineatul (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care stipulează în mod explicit că „cererile referitoare la eliberarea actelor necesare stabilirii și plății drepturilor de pensie sunt scutite de orice taxe și comisioane”. Totodată, acest ordin încalcă nu doar Legea nr. 263/2010, ci și principiile constituționale privind protecția socială.

În răspunsul oficial primit de FACIAS, instituția a admis lipsa competenței legale în emiterea ordinului, dar a subliniat că, în prezent, nu mai are posibilitatea de a-l revoca. „CNPP nu mai are competența de a emite sau revoca acte normative ce țin de reglementarea taxelor pentru eliberarea adeverințelor de vechime în muncă, această responsabilitate fiind transferată, prin modificările aduse Legii nr. 16/1996, către Arhivele Naționale ale României”, se arată în răspunsul CNPP.

Începând cu 25 iulie 2024, Arhivele Naționale ale României au preluat responsabilitatea pentru emiterea adeverințelor de vechime în muncă. Având în vedere această schimbare, FACIAS a solicitat directorului general al Arhivelor, Dr. Cristian Anița, să clarifice de urgență situația și să ia măsuri imediate pentru a proteja drepturile pensionarilor. Este esențial să se elimine orice taxă abuzivă și să se asigure gratuitatea eliberării adeverințelor de vechime în muncă pentru pensionari.

În contextul modificărilor legislative și al numărului mare de pensionari care au solicitat recalcularea pensiilor, devine esențial ca această prevedere abuzivă să fie anulată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care prevede scutirea de taxe pentru eliberarea documentelor necesare stabilirii și recalculării drepturilor de pensie. Este imperativ ca pensionarii să nu mai fie obligați să achite taxe pentru eliberarea acestor adeverințe.

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *