Fiecare părinte își amintește acele momente când copilul era mic și fiecare decizie îi aparținea în totalitate. „Nu urca acolo!”, „Mănâncă tot din farfurie!” sau „Te rog să te joci liniștit!” – cuvinte care, la un moment dat, erau regula casei și pe care micuțul le respecta, de cele mai multe ori, fără prea multe întrebări. Dar timpul trece, iar copilul acela ascultător crește, la fel și personalitatea lui. Vine un moment inevitabil când părinte și copil se regăsesc în fața unei schimbări de dinamică: relația de autoritate se transformă într-una de parteneriat.

Odată cu preadolescența, răspunsurile automate și ascultătoare se transformă în argumente și întrebări. „De ce trebuie să fac asta?”, „Dar eu nu cred că e așa!” devin replici pe care părinții le aud din ce în ce mai des. Este un moment de cumpănă, un semnal că drumul cunoscut până atunci trebuie ajustat.

Înțelegerea schimbării

Copiii cresc și încep să își formeze propriile opinii. Învață să gândească critic și să analizeze tot ce se întâmplă în jurul lor. Este un pas firesc în dezvoltarea lor și, deși poate părea un act de „rebeliune” pentru un părinte obosit, este, de fapt, semnul sănătos al formării unui adult capabil să ia decizii pe cont propriu. Părinții se întreabă adesea: „Ce fac greșit? De ce nu mai ascultă?”. Adevărul este că nu este vorba despre greșelile lor, ci despre nevoia copiilor de a fi recunoscuți ca persoane cu gânduri și sentimente proprii. Acela este momentul în care părintele trebuie să înceapă să construiască o relație de parteneriat, să asculte cu adevărat și să ofere spațiu pentru contribuția copilului.

Cum să transformăm copiii în aliați

Primul pas este ascultarea empatică. Nu doar auzirea cuvintelor, ci ascultarea profundă, cu scopul de a înțelege ce gândește copilul și ce îl frustrează. Acesta este începutul unei relații de parteneriat. Deși părintele își păstrează rolul de ghid, relația nu mai este despre dictarea regulilor, ci despre crearea lor împreună, bazată pe respect reciproc.

Implicarea copilului în decizii este esențială. Întrebări precum „Ce părere ai despre asta?” sau „Cum crezi că putem rezolva problema asta?” pot avea un impact uriaș asupra relației părinte-copil. În felul acesta, copilul simte că are un cuvânt de spus, că este ascultat și valorizat. Nu mai este doar „șeful casei” care dictează, ci un partener alături de care copilul poate discuta, greși și învăța.

De la control la colaborare

Eliberarea de control poate fi dificilă pentru părinți, mai ales după ani în care au fost obișnuiți să ia toate deciziile. Frica de a pierde respectul sau autoritatea poate fi copleșitoare, dar adevăratul respect nu vine din impunerea regulilor, ci din colaborare și deschiderea de a accepta că și părinții au de învățat de la copiii lor.

Transformarea relației de la control la colaborare aduce schimbări vizibile. Copilul se simte valorizat și auzit, iar relația devine una mai profundă. Certurile se pot transforma în discuții constructive, iar momentele de tensiune devin ocazii de creștere personală pentru ambele părți.

Învață să fii partener

A fi părinte nu înseamnă doar să controlezi, ci și să fii un partener de drum. Copiii au nevoie de limite și ghidare, dar și de libertatea de a-și găsi drumul propriu. Împreună, părintele și copilul pot construi o relație bazată pe încredere, respect și iubire, una în care nu mai domină cineva, ci devin aliați în călătoria vieții lor.

La finalul zilei, nu este vorba despre cine are dreptate sau cine câștigă discuțiile. Este despre cum facem copilul să simtă că face parte din echipă, că este respectat și iubit exact așa cum este. Aceasta este esența unei relații sănătoase și durabile între părinte și copil.

Comenteaza cu contul de FB