Brad natural sau artificial? Toate argumentele ca sa iei o decizie informata.

Sharing is caring:

Toata viata am mers pe brad natural. Apoi, cu cativa ani in urma, m-am convins ca artificialul e cel mai potrivit. Dar dupa ce s-a stricat si l-am aruncat la gunoi (nici vorba de reciclare), am inceput sa-mi pun din nou probleme.

Inca dezbatem situatia in familie, ne hotaram si ne razgandim de la o zi la alta, dar am reusit sa strangem foarte multe argumente pro si contra pentru fiecare dintre variante. Am facut un super research pe tema si am realizat ca nu suntem nici pe departe singurii care au aceasta dilema.

In SUA exista doua asociatii care incearca sa iti sustina cauza si sa educe publicul consumator, iar asta mi se pare laudabil. La noi e vorba doar despre comert si profit, nimeni nu incearca sa si educe. Daca vreti sa aflati argumentele asociatiilor respective, acestea sunt linkurile oficiale:

The American Christmas Tree Association  ii reprezinta pe sustinatorii bradului artificial, dar intr-o  maniera foarte eleganta. Ei sustin ca brazii artificiali nu polueaza daca sunt produsi conform standardelor legale, si prezinta doar avantaje. Fata de brazii naturali care produc alergii si sunt plini de praf si alte substante poluante 🙂 .

si

The Professional Organization for The Real Christmas Tree Community. Este asociatia producatorilor care activeaza in industria brazilor de Craciun. Toti brazii vanduti prin membrii asociatiei sunt monitorizati si ofera siguranta unui comert corect si ecologic. Brazii provin din pepiniere speciale si in nicun caz nu sunt taiati ilegal din paduri.

Argumentele locale, in special din social media, le-am insiruit mai jos. Unele se repeta dar contin informatii in plus, altele se contrazic, dar la o cercetare mai profunda, au un sambure de adevar.

Va doresc studiu placut si astept cu interes sa-mi spuneti care e decizia voastra si cum ati ales varianta respectiva.

Brad artificial sau natural? Argumente pro si contra.

  • Mai mult de 12 ani îi trebuie unui brad să crească până la 1.80m, după care este tăiat, transformat în ”Christmas Tree”, apoi ajunge la gunoi.
  • Doar brazii de peste 30 de ani pot produce conuri. Din câteva zeci de mii de conuri, doar o mică parte nu sunt mâncate de păsări, veverițe, rozătoare. Din cele care scapă de animale, un număr infim ajung în pământ, sub zăpadă. Din puținele semințele care ajung în pământ, doar una germinează. După un an de germinare, din pământ iese un firicel abia observabil de brăduț. El va supraviețui dacă nu e mâncat de animale, dacă nu e rupt de vânt, dacă nu e distrus de viețuitoarele pădurii.
  • După 12 ani de luptă acerbă pentru supraviețuire, bradul e tăiat. Îl ținem două săptămâni în sufragerie, după care îl aruncăm la ghenă.
  • Într-un an, un copac obişnuit absoarbe peste 6 kg de CO2 şi elimină oxigen suficient pentru o familie de patru persoane.
  • Peste 60% din cantitatea de oxigen generată anual este produsă de păduri.
  • În România covorul vegetal produce 40 milioane tone de oxigen anual.
  • În sezonul estival, un hectar de pădure poate să absoarbă o cantitate de dioxid de carbon egală cu cea eliminată în acelaşi timp de 200 de persoane.
  • Comparativ cu terenurile fără vegetaţie, unde eroziunea solului variază între 140-750 mc/an/ha, în pădure aceasta este sub 0,1-2,5 mc/an/ha. (?)
  • În regiunile împădurite din România turbiditatea medie a râurilor este sub 100 g/mc, faţă de până la 5000 g/mc cât ating râurile care curg prin zone puternic despădurite. (?)
  • Transportul de aluviuni din pădure poate atinge doar 0,5 mc/an/ha, faţă de 50-120 mc/an /ha pe terenurile agricole. (?)
  • Dacă la marginea pădurii viteza vântului se consideră 100% la 50 m, în interior ea se reduce la jumătate, la 100 m scade la 25%, iar la 200 m atinge 2% din viteza iniţială. În cazul vânturilor obişnuite, de până la 3-4 m/s, de la aproximativ 100 m în adâncimea pădurii domneşte calmul.
  • Pt producerea unui brad artificial se elimina o cantitate enorma de CO2 si se consuma la fel de mult oxigen. Solutia e sa renunțăm definitiv sau sa folosim brazi pe care sa-i replantam.
  • Brazii care se vand pt impodobire nu sunt din padure sunt culturi speciale
  • Brazii care se vând de Crăciun, sunt speciali, modificați genetic, cresc în pepiniere, ajung la 1,5-2 metrii în 2-3 ani. …și …2/3 din oxigenul planetei este furnizat de oceane!
  • Bradul nu este un copac cu producție mare de oxigen din cauză că frunzele lui (numite pini) au o suprafață mică. Viteza vântului într-o pădure nu scade liniar ci este o scădere variabila în funcție de intensitatea vântului, densitatea copacilor și specia de copaci.
  •  Cu cat se cumpara mai multi “Christmas Trees”, cu atat se planteaza mai multe hectare de brazi care vor produce oxigen timp de 12 ani.
  • Brazii pe care ii cumperi de la târg sau din piata sunt brazi proveniti din pepiniere (brazi cu eticheta),din culturi speciale pt comercializare.
  • Bradul de plastic e din petrol. Produs intr-o fabrica. Faci o analiza a impactului pe ciclul de viața versus brazi naturali de crescătorie și o sa ai o surpriza. Brazii naturali de pepiniera produc oxigen pe toată durata vieții lor și absorb dioxid de carbon.
  • Dacă nu s-ar mai planta brazi, s-ar planta cartofi pe terenurile respective, totul e o afacere, deci oricum nu salvezi nicio pădure neluand brazi de pepiniere.
  • Dacă un singur brad îți oferă un parfum plăcut când îl așezi intr-o încăpere , ia sa ne gândim la milioanele de brazi care sunt in natura !!!
  •  Brazii din comert sunt din specia Normandiana, crescuti in pepiniera special pentru asta si cresc foarte repede. Daca vrem sa salvam padurile, nu asta e problema
  • Cumparati linistiti mai departe din marile magazine, deoarece brazii provin din pepiniere. Nu se distruge nici o padure. Pentru asta sunt plantati. Ca si porumbul de exemplu. Dar decoratiuni de ce cumparati? Aveti idee cat polueaza o fabrica unde se produc plasticele astea?
  • Brazii naturali de pe piata cresc in pepiniere si sunt taiati special pt Craciun. Ati facut studii sa vedeti in cati ani se degradeaza un brad artificial?! In unele comunitati din strainatate se fac liste in magazine, din timp, pt cei ce doresc brad natural. Pentru a fi evitate taierile in exces.
  • Brazii naturali de pe piata cresc in pepiniere si sunt taiati special pt Craciun.
  • Brazii din pietele romanesti sunt din pepiniere de brazi, ( este un business) ii planteaza special pentru a fi vandut ca brazi de Craciun sau sunt adusi din pepiniere din Olanda sau alte tari (noi avem una la Alba Iulia). La fel cum sunt crescute animalele ex gaina, porc, vita etc.
  • Cei mai mulți brazi artificilali sunt realizați din din PVC, care nu poate fi reciclat, se degradează foarte greu și are un impact de poluare mare în procesul de producție. Dincolo de poluare, aceste produse, de cele mai multe ori, prezintă un pericol și pentru sănătatea noastră, conținând elemente cancerigene.
  • Undeva la 85% din copacii de plastic provin din China, așa că impactul transportului este mare. De altfel, studiile ne arată că un copac tăiat are cu 60% mai puțin impact asupra climei decât un brad artificial refolosit 6 ani la rând.
  • Dacă tot vrem artificial trebuie să ne asigurăm că nu este vorba de PVC sau și mai bine să alegem primul punct și să ne fabricăm bradul noi din carton sau din materiale reciclabile.

Opțiunile sunt multe, cum sunt și gusturile noastre. Argumentele, la fel. Dar cred ca interesul pentru un comportament ecologic, care sa nu dauneze mediului, ar trebui sa ne preocupe in fiecare moment al anului, nu doar in perioada sarbatorilor.

E o vorba care spune ca nu te ingrasi intre Craciun si Revelion cat te ingrasi intre Revelion si Craciun 🙂 . Compromisuri facem in fiecare zi, alegeri gresite la fel, dar e important ca per total sa avem un stil de viata cat mai decent si cat mai apropiat de natura.

Sarbatori fericite!

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

Sharing is Caring! ❤

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

 

Comments

comments

Sharing is caring:

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • “Puterea relatiilor” – Conferinta cu Otilia si Gaspar
    Sharing is caring:

    Surpriza acestei toamne in materie de evenimente se anunta a fi conferinta “Puterea relatiilor” sustinuta in tandem de Otilia Mantelers si […]

    Sharing is caring:
  • Casuta pentru pisicuta
    Sharing is caring:

    Pica-Levantzica este pisica noastra draga. Nu pot sa va povestesc cat de mult de inveseleste viata, poate de-a lungul timpul […]

    Sharing is caring:
  • Cum ne tratam in timpul sarcinii si al alaptarii
    Sharing is caring:

    In ambele sarcini mi-a fost foarte rau. Greturi, varsaturi, ameteli, am terminat primul trimestru la spital dupa ce am  vomitat o […]

    Sharing is caring:
  • Cum a fost la Social Media for Parents (SMP) – 2
    Sharing is caring:

    Citeste aici prima parte despre evenimentul organizat de Evensis.   A doua sesiune a fost moderata de Alexandru Negrea, care ne-a […]

    Sharing is caring:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*