Prima campanie anti-bullying din Romania

Sharing is caring:

Cred ca prima data cand m-am intalnit cu bullying-ul a fost cand eram copil si cand, evident, nu stiam ce inseamna. Credeam ca asa sunt unii copii mai rautaciosi si ne feream de ei cat puteam. Vorbeam intre noi dar de foarte putine ori apelam la adulti. De profesori nu ne putem apropia iar parintii rareori se implicau, tot pe principiul ca asa sunt copiii ei se-mpaca ei se cearta.

Dupa ce am devenit mama si fetele au crescut, am vazut din nou ce inseamna bullying-ul inca de la cele mai mici varste. In parc, la gradi, la scoala, uneori chiar si in familie, intre frati, rautatile copiilor pot lasa urme adanci. Si e foarte greu pentru copiii care sunt victime ale acestui fenomen sa faca ceva, practic singurele variante pe care le au sunt ori sa reactioneze la fel si sa devina la randul lor agresori ori sa spuna unui adult dar asta este sinonim cu a para (ar fi sifon, vorba lui  Alex Velea 🙂 ). Mai departe, cred ca singurii care pot rezolva aceste conflicte sunt adultii insa e nevoie de putina aplecare pe partea asta de mediere si de intelegere a situatiilor, iar din pacate la noi nu prea exista asa ceva. Exista doar etichete gen e sensisbil, e rasfatat, e prost crescut si actiuni in consecinta, ceea ce duce la alte si alte fenomene de bullying chiar din partea adultilor.

Ce ramane de facut pana la urma? Raman campaniile de educare si de ajutare atat a copiilor cat si a adultilor. Si ma bucur pentru ca pot sa va prezint astazi prima campanie antibullying din Romania, lansata de Cartoon Network in parteneriat cu “Telefonul copilului” si sustinuta, cum altfel, de Meseriadeparinte.ro. Imaginea acestei campanii este Alex Velea care care ii incurajeaza pe copii sa spuna stop fenomenului bullying.

Sub sloganul “Fii prietenos, nu rautacios”, campania include un spot in care apare Alex Velea si care are ca obiectiv sesibilizarea si incurajarea copiilor de a lua masuri impotriva hartuirii si agresiunii de orice fel. Campania mai include si o serie de clipuri animate care se adreseaza atat copiilor care sunt afectati de fenomenul bullying cat si celor care sunt agresivi sau celor care sunt observatori. Copiii care sunt afectati direct sau indirect de fenomenul de bullying beneficiaza de consiliere din partea unor persoane cu experienta in abordarea acestor probleme pe site-ul www.cartoonnetwork.ro/clubulprieteniei.

De asemenea, copiii in special, dar si adultii, pot suna la “Telefonul copilului 116 111″unde pot fi consiliati si pot primi ajutor in legatura cu problemele cu care se confrunta. Intre 2011 si 2013, la Telefonul copilului s-au inregistrat peste 2.900 de apeluri de la copii care au dorit sa vorbeasca despre bullying , 57% dintre acestia fiind baieti cu varste intre 12 si 17 ani.

“In lumea magica a desenelor animate, viata este o joaca frumoasa. In universul unor copii insa, teama, suferinta si depresia au devenit noua realitate. Stim asta din ceea ce ne povestesc copiii afectati de fenomenul bullying care ne cer ajutorul apeland Telefonul copilului. Campania lansata impreuna cu Cartoon Network este prima campanie care abordeaza fenomenul bullying inca de la varsta la care copiilor li se contureaza personalitatea, totodata aducandu-ne mai aproape de toti acei copii care tin sub tacere ceea ce nu le da pace, incurajandu-i sa ceara ajutorul” – Catalina Florea, Director Executiv “Telefonul copilului”

“Ma bucur sa stiu ca ii pot ajuta pe copii sa se opuna fenomenului bullying. Este o problema reala si toti copii din Romania pot fi afectati. Cred ca primul lucru pe care cei mici trebuie sa il faca intr-o asemenea situatie este sa stea de vorba cu o persoana apropiata, de incredere si sa povesteasca prin ce trec. Nu trebuie sa sufere in tacere sau sa ramana indiferenti atunci cand asista la astfel de hartuiri. Toti putem fi prietenosi si respectuosi fata de ceilalti” – Alex Velea

Pentru mai multe informatii despre campanie si pentru a vedea toate clipurile, puteti merge pe site-ul oficial.

Pentru informatii detaliate legate de “Telefonul copilului” mergeti pe site-ul oficial precum si pe Pagina de FB Asociatia telefonul copilului.

Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de parinte, nu uitati sa dati Like Paginii de FB   sau sa va inscrieti la Newsletter.

[youtube iAIFR0NcXQg nolink]

Sharing is caring:

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Meseria de parinte – scurt istoric
    Sharing is caring:

    Mi s-a parut interesanta evolutia meseriei de parinte de-a lungul vremurilor asa ca am facut un scurt rezumat dupa lucrarea […]

    Sharing is caring:
  • Bebelusii culcati in cutii, o noua moda adoptata in toata lumea
    Sharing is caring:

    Anul trecut am citit cu interes despre o initiativa a guvernului canadian, care a adoptat practica de a darui fiecarui […]

    Sharing is caring:
  • Nevoia copilului de identitate
    Sharing is caring:

    Identitatea deosebe?te o persoan? de celelalte ?i în acela?i timp, înlesne?te dezvoltarea sentimentului de apartenen?? la o familie, la un […]

    Sharing is caring:
  • Bagajul de urgenta
    Sharing is caring:

    Daca aveti copilul bolnav si plecati cu el la spital,  si daca exista 1% sanse sa va interneze, va sugerez […]

    Sharing is caring:

One thought on “Prima campanie anti-bullying din Romania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*