Zambeste Romania! :)
Haideti sa zambim pentru ca avem motive: s-a lansat a treia editie a Campaniei de educare si promovare a igienei orale “Zambeste Romania“.
Mesajul principal al Campaniei este “Ai grija de sanatatea dintilor tai” iar prin evenimentele programate se doreste incurajarea atat a copiilor dar si a parintilor, sa adopte si sa respecte cele trei reguli importante pentru o mai buna igiena orala: 1. periajul dintilor de 2-3 ori pe zi, 2. vizite regulate la dentist si 3. dieta sanatoasa si echilibrata care sa includa multe fructe si legume.
Campania este sustinuta de Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax® si Corega® precum si de Mihaela Radulescu.
Va prezint in continuare calendarul Campaniei Zambeste Romania in 2014 si promit sa revin cu impresii si informatii de la fiecare eveniment in parte.
“Campania din România continuă în 2014 cu programe educaționale pe tema igienei orale și un puternic apel la acțiune către consumatori, adresat copiilor, părinților și educatorilor.
MARTIE – APRILIE 2014
Campionatul Național de Periaj Dentar – un pariu pentru toată țara
Odată cu lansarea noii ediții, Zâmbește România, cu susținerea Aquafresh®, dă startul unei competiții naționale care se adresează copiilor de până în 14 ani, familiilor lor, cât și claselor din școala primară și generală. Competiţia va premia creativitatea și umorul în modul de a arăta cum își îngrijesc dinţii zi de zi. Premiile sunt pe măsură: o excursie la Disneyland împreună cu familia (pentru categoria „Familii”), respectiv 10 premii în valoare de 500 euro (pentru categoria “Școală”) pentru dotarea claselor.
Înscrierile se fac în perioada 20 martie 2014 – 20 aprilie 2014 inclusiv, prin intermediul aplicației de pe www.zambesteromania.ro sau pagina de Facebook Zâmbește România.
Prin Campionatul Naţional de Periaj, Zâmbește România urmărește să disemineze exemple corecte și să popularizeze obiceiurile de igienă orală în rândul copiilor, prin ideea că periajul poate fi distractiv. La finalul proiectului, micii campioni vor avea ocazia să facă parte și dintr-un film-tutorial despre obiceiurile corecte de igienă orală, prin care Zâmbește România să arate lumii întregi că românii știu și pot avea grijă corect de dinții lor.
Campionatul Național de Periaj reprezintă, totodată, prima competiție de educație alternativă a copiilor pentru o igienă orală corectă.
ÎNTREGUL AN
Programul de educare în școli continuă
Pe durata anului 2014, Zâmbește România va include și un program de educare în școli din întreaga țară, derulat alături de specialiști în igiena orală. Peste 20.000 de copii vor beneficia, în cadrul programului, de sfaturi privind igiena orală și seturi complete pentru îngrijirea dinților, formate din pastă și periuță de dinți.
ÎNTREGUL AN
Consultații stomatologice și detartraje gratuite
Pe lângă activitățile educaționale, începând cu 1 aprilie 2014 și până la finalul anului, vor fi oferite consultații gratuite în cabinete stomatologice din întreaga țară, ușor de rezervat prin intermediul site-ului www.zambesteromania.ro. În plus, în acest an, o parte din cabinetele stomatologice din campanie vor oferi și detartraje gratuite.
SEPTEMBRIE 2014
În luna septembrie, Zâmbește România va continua programul Caravanei Naționale „Rabla pentru Periuța Ta” în 7 orașe mari din țară. “