Gradinita 2.0: Grădinița 2.0: Educația timpurie, familia și comunitatea. Editia 2020

In acest weekend are loc cea mai importanta conferinta dedicata relatiei dintre parinti si gradinitele de stat, la care au acces gratuit cadrele didactice targetate.

Anul trecut am avut onoarea de a fi speaker, pentru a vorbi din experienta mea de parinte implicat. Am avut un dialog extrem de interesant si util impreuna cu invitatii din sala, in marea lor majoritate parinti si educatori de gradinite private si de stat.

Anul acesta le vom putea asculta pe cele 3 experte prezente – Oana Moraru, Oana Mosoiu si Elena Lotrean. Dezbaterile cu cadrele didactice prezente in sala vor aduce sigur solutii valoroase atat parintilor dar si tuturor celor implicati in educatia copiilor.

Această ediție vizează legătura strânsă dintre educația timpurie, familie și comunitate si le va avea ca invitate pe Oana Mosoiu, lector universitar, doctor în Științele Educației, titulară a numeroase cursuri la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Elena Lotrean, fondator al Școlii Primare Româno-Finlandeze din Sibiu și Consul onorific al Finlandei la Sibiu și Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea Școlii Helikon.

Conferința  va avea loc sâmbătă, 15.02, la Impact Hub Floreasca, de la 09:00

Evenimentul este fi dedicat exclusiv directorilor și educatorilor din grădinițele publice

Daca vreti sa mergeti cu mine imi spuneti si va asigur o invitatie. De asemenea, eu o sa vin cu #BMWi3, masina oficiala 2020 Meseriadeparinte.ro. Daca aveti nevoie, va asigur transportul si va garantez o companie foarte interesanta si agreabila 🙂 .

Ediția a 2-a evenimentului Grădinița 2.0: Educația timpurie, familia și comunitatea va dezbate şi propune practici de integrare a educației timpurii în contextul familiei și al comunității – doi actori cheie în procesul educațional de calitate. Evenimentul le are ca invitate pe Oana Moraru, Oana Moșoiu şi Elena Lotrean, experte în educaţie care promovează colaboararea permanentă dintre cadrul didactic şi părinte, pentru că ceea ce copilul dezvoltă la gradiniţă este bine să fie continuat acasă, în relaţia directă dintre părinte şi copil. Conferinţa va avea loc pe 15.02, la Impact Hub Floreasca, la 09:00 și va fi dedicată directorilor și cadrelor didactice din grădinițele publice, care pot avea acces gratuit la eveniment, pe baza inscrierii pe www.gradinita20.ro.

Ca liant între gradiniţă şi părinte, Kinderpedia organizează această a doua ediţie a evenimentului Grădinița 2.0: Educația timpurie, familia și comunitatea pentru a aduce noi soluţii de susţinere a copiilor în dezvoltare, prin integrarea celor mai importante aspecte din viaţa lor – gradiniţa şi timpul de calitate din familie.

„Ca părinte, înțeleg că cel mai valoros dar pe care i-l pot face copilului meu este timpul petrecut împreună. Pentru ca acest timp să fie de calitate și cu rezultate durabile, cel mai important partener al meu este dascălul, care îl îndrumă și îl încurajează în fiecare zi. Ca antreprenor, aș vrea să ofer cât mai multor părinți darul comunicării cu grădinița și șansa de a contribui semnificativ la viitorul copiilor lor.”  Evelina Necula, Co-fondatoare Kinderpedia.

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte 
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comenteaza cu contul de FB

 

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *