E plictisitor sa fii mama. Si nimeni nu indrazneste sa recunoasca

Sharing is caring:

Bebelusul plangea iar lor li se parea ca de cand incepuse, trecusera vreo doua ore.

Erau la capatul puterilor. Il leganasera, il mangaiasera, il plimbasera, il pusesera jos, il stransesera din nou la piept, ii intorsesera spatele, ii cantasera, dar el plangea in continuare.

Cel mic avea deja 4 luni. Trecuse mult de cand pediatra le pusese in brate un bebelus care nu plangea niciodata noaptea, ba chiar parea sa nu planga deloc. Dar exact cand ea iesea pe usa, incepusera sa se plimbe cu acest copil complet schimbat, care avea o multime de pretentii si care urla aproape fara incetare.

Tot ce le mai ramasese acum era oboseala. Nu fusesera pregatiti pentru munca nesfarsita si epuizanta pe care o presupunea venirea pe lume a unui copil.

La inceput el incercase sa se adapteze cat mai bine noului sau rol. Asta insemna ca se trezeau impreuna noaptea, ii tinea ei de urat cat timp alapta, astfel incat de multe ori, se intampla ca toti sa motaie in miez de noapte. Dar, dupa ce in unele zile i se intamplase sa nu-si mai poata tine ochii deschisi la birou, a inceput sa-si limiteze tura de noapte la cateva mormaieli.

Pe la 8 luni cel mic incepu sa doarma mai mult. Totusi, ea avea de facut o groaza de treburi in timpul zilei: spalat, cumparaturi, mesele copilului.

Stia ca ar fi trebuit sa se bucure cand sotul i se intorcea acasa, sa ii fie dor de el. Dar ea isi dorea doar putin ajutor si un mic ragaz in care sa se odihneasca. Iar el era la randul lui la fel de epuizat ca si ea.

Toti ii spuneau ca lucrurile se vor indrepta in curand si in cele din urma asa se si intampla: la un an jumate era un copil pe care lumea se oprea in strada sa-l priveasca impreuna cu frumoasa lui mamica.

Doar ca viata ei se oprise intr-un punct in care nu mai putea sa stea foarte mult.

In jurul ei nu exista nimeni, nici bonele din parc, nici vechile ei prietene, caruia sa-i poata impartasi rusinosul ei secret cu care traia in suflet de ceva vreme.

Nimeni nu o asculta. Femeile pe care le cunoastea fie refuzau sa o recunoasca, chiar si in sinea lor, fie erau mai rabdatoare decat ea.

Atunci ce era in neregula cu ea?

Intr-o seara si-a facut curaj sa-i marturiseasca sotului ei ce avea pe suflet:

– E plicitisitor sa fii mama. Si nimeni nu indrazneste sa recunoasca asta .

Dar nici el nu a ascultat-o. S-a uitat la ea amuzat si a inceput sa-i povesteasca ceva de la birou.

Acum, daca o intreba cineva cum e sa cresti un copil, ii raspundea ca e de-a dreptul pasional. Si nu era exclus sa spuna acest lucru in timp ce se lupta sa-si tina ochii deschisi la ora 4 dupa amiaza si abtinandu-se sa-si toarene un pahar de vin inainte de ora 5.

Desi sotul ei o mai ajuta din cand in cand, ei ii revenea toata raspunderea pentru hainutele si hrana copilului, pentru sanatatea lui, grija de a tine legatura cu medicul pediatru, si de a supraveghea etapele dezvoltarii. Ea il ingrijea, ea se juca cu el, ea in culca seara si il trezea dimineata.

Ori de cate ori copilul era suparat sau plangea, ea il lua in brate, incercand sa-l linisteasca, in vreme ce nu exista nimeni care sa o linisteasca si pe ea.

La inceput s-a gandit sa-i lase o scrisoare. Asa, ar avea ragazul sa isi puna ordine in ganduri si sa evite o confruntare directa. Se intreba daca sa o scrie de mana sau la calculator. Se gandi totusi ca un bilet scurt,  pe care sa i-l trimita dupa un timp, fara nicio adresa de contact, ar fi si ami bine. Dar, in cele din urma, hotari ca-i datora mai mult decat atat: macar elementara politete de a-i transmite personal ce a hotarat.

In seara aceea, cand se pregateau de culcare, l-a anuntat pe un ton plat: “Te parasesc. Aici simt ca ma sufoc. Imi detest viata. Traiesc intr-o asemenea tenisiune ca simt ca-mi plesneste capul. Nu mai suport sa raman aici nici macar o zi, nici macar un minut“.

Apoi nu mai putu rosti niciun cuvant. Se duse la copilul care dormea linistit in patut, il saruta pe frunte, isi lua bagajul pregatit langa canapeaua din living, se indrepta spre usa de la intrare, o deschise si iesi.

El a ramas pe loc, nauc, cu ochii la ea. Era convins in sinea lui, ca intr-o ora se va intoarce.

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte 
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

Sharing is Caring! ❤

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comments

comments

Sharing is caring:

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

3 thoughts on “E plictisitor sa fii mama. Si nimeni nu indrazneste sa recunoasca

  1. E obositor, stresant, minunat, cu rutina de cele mai multe ori, cu etape de soc si fericire, cu impliniri, lipsuri, tipete, raseste, plansete, cu mult caca, bale, cu lipsa acuta de somn….uneori plictiseala, dar…cu multa dragoste ce nu o poti simti decat atunci cand sunt ai tai, in brate, cand ii pupi ca sa le treaca buba, cand lacrimezi ca au facut primii pasi, ca au spus mama si …nu , nu sunt deacord cu parasitul.
    Toti vrem pauza, 1h , doua….dar sa nu le mai vezi chipurile vreodata , doar ca simti ca nu mai poti, mi se pare egoism.

  2. alea care ii parasesc nu sunt mame!!! Cand faci un copil,iti asumi ce urmeaza nu e tot timpul roz, dar 75% e fericire si iubire langa un copil, 25% oboseala,stres,nervi uneori. Dar totul e perfect cand copilul tau te ia in brate,te striga mama, iti da pupici, rade cu gura pana la urechi..mai mare fericire ca asta nu exista! Astea care ii abandoneaza ar merita sa nu mai aibe copii niciodata! Si sti k multi zic ca da..ca sunt sarace si nu au cu ce sa.i creasca,nu exista asta..faci orice si il cresti daca i.ai dat viata!

  3. Este i binecuvântare sa fii părinte și nu prea sunt de acord ca e plictiseala …Da cam mult in anumite perioade ..Dar sunt si cele mai frumoase ❤🙏

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*