Cum sa ne aparam de parinti?

Sharing is caring:

De multe ori parintii se manifesta ca un obstacol care se opune dezvoltarii armonioase a copiilor lor. De aceea, ar trebui poate sa retinem lectia pe care ne-o dau animalele: ursoaica îsi loveste blând puiul atunci când acesta vrea s-o urmeze, desi poate sa se descurce singur, iar rândunica îsi impinge puii afara din cuib, ca sa poata învata sa zboare.

În schimb, omul nu vrea sa renunte la drepturile pe care le are si pe care tinde sa le ia drept obligatii, desi succesul meseriei de parinte este sa cresti un copil independent, cu abilitati si deprinderi formate astfel incat sa ia cele mai bune decizii pentru bunastarea lui si a celor de langa el.

Sub pretextul ca i-au facut,  parintii continua uneori sa isi agaseze copiii chiar si dupa perioada adolescentei, desi acestia se pot separa de acum înainte de caminul familial. Rezultatul afectiunii excesive pentru copii sunt indivizii care arunca vina pentru toate esecurile lor în spinarea parintilor, încercând astfel sa-si motiveze propriile neputinte, iar asta îi duce spre noi si noi esecuri.

sa ne protejam de parinti

“Asa am fost crescut, gândeste un barbat care se crede un tata nemaipomenit, si asa o sa-mi cresc si eu copiii”, fara sa devina constient de suferintele pe care le-a îndurat tocmai din cauza educatiei primite si pe care se încapatâneaza acum sa i-o impuna si copilului sau. De fapt, în ciuda iubirii pe care i-o poarta, el îsi foloseste întreaga autoritate paterna ca sa se razbune pe fiul sau pentru toate nedreptatile pe care le-a îndurat de la tatal lui.

Sa fie asta un cerc vicios? Nu e cazul sa fim chiar asa de pesimisti. E însa necesar sa nu ne adapostim în spatele experientei unei educatii severe si sa renuntam la a trai în armonie cu noi însine. În momentul în care ne-am dat seama care e problema cu care ne confruntam, e timpul sa o rezolvam; iar a recunoaste existenta unui conflict înseamna a-l rezolva pe jumatate. Asa cum spunea Eric Berne in Analiza lui tranzactionala liberul arbitru este arma pe care o avem cu totii la indemana pentru a ne cotrola viata si pentru a scapa din restul conditionarilor pe care le primim la nastere.

Daca nu ati facut pâna acum urmatorul exercitiu, poate ar fi util sa il incercati:

Priviti-va parintii ca pe niste straini, ca si când n-ar exista între voi nicio legatura afectiva. Fiti judecatori impartiali, chiar daca simtiti o oarecare cruzime în ceea ce-i priveste, si nu cedati ispitei de a-i apara în mod aprioric, adica fara a lua în consideratie motivele si meritele lor. Raspundeti, de exemplu, la întrebarile care urmeaza (si la oricare altele pe care vi le-ati putea pune):

  • Daca as avea o sotie care ar semana întru totul cu mama, as fi un barbat fericit (sau invers: daca sotul meu ar semana total cu tata, as fi o femeie fericita)?
  • Parintii mei se iubesc?
  • Exista vreo persoana foarte nervoasa în familia noastra?
  • Am asistat, când eram mic(a), la certuri între parintii mei?
  • Îmi aduc aminte de vreo cearta mai neplacuta, care, dintr-un motiv sau altul, mi-a ramas întiparita în memorie? Daca da, care e aceasta?
  • Mi se pare ca parintii mei (sau doar unul dintre ei) l-au iubit mai mult pe fratele meu (sau pe sora mea) ori, dimpotriva, ca eu am fost copilul preferat?
  • Dupa parerea mea, faptul ca m-am nascut a dus la îmbunatatirea sau la deteriorarea relatiei lor conjugale?
  • Le dau (sau le voi da) copiilor mei aceeasi educatie pe care am primit-o eu?
  • Îmi iubesc mai mult tatal (sau mama)?
  • Am fost gelos pe tatal meu (daca sunt barbat) sau pe mama mea (daca sunt femeie)?
  • L-am urât uneori pe unul dintre parintii mei, chiar daca doar pentru scurt timp, poate din cauza unei pedepse pe care am considerat-o nedreapta?
  • Consider ca sunt un fiu bun (sau o fiica buna)?
  • M-am simtit vreodata oprimat si împiedicat sa realizez ceea ce mi-am propus?
  • Consider ca mama mea nu e îndeajuns de cocheta?
  • Daca as fi putut alege, as fi preferat sa am alti parinti?
  • Atunci când ma copleseste tristetea, ma gândesc oare mult la mama si doresc sa fie lânga mine si sa ma consoleze?
  • Am renuntat la persoana iubita pentru ca unul sau amândoi parintii mei s-au opus?
  • Parintii ma cearta imediat ce fac ceva de capul meu?
  • Mi s-a întâmplat, în vreo împrejurare, sa-mi fie rusine de parintii mei (sau doar de unul dintre ei)?
  • Îmi amintesc sa fi primit mai multe palme în copilarie?
  • Eram supus fata de tata sau de mama?
  • Foarte sincer, m-am gândit vreodata ca mama e o femeie enervanta si agasanta?
  • Refuz sa-mi judec parintii pentru ca o voce interioara îmi interzice s-o fac (e un pacat)?

Aceste întrebari se pot înmulti la infinit si puteti sa va puneti orice alta întrebare care vi s-ar parea necesara. Nu exista raspunsuri bune sau proaste. Nu ne aflam în fata unui test al memoriei, ci doar în fata unui chestionar pe care îl veti folosi ca baza pentru a reflecta la relatiile din familia dumneavoastra. Poate ca ati avut parinti nefericiti sau depasiti de evenimente si copilaria v-a fost foarte influentata de asta. Nu prea se întâmpla ca un copil sa poata creste într-un mod armonios într-un climat tensionat, în ciuda eforturilor pe care le depun parintii ca sa para ceea ce nu sunt, adica persoane echilibrate.

Se stie, de exemplu, cât de mare e influenta exercitata de mama asupra baietilor si a viitoarei lor vieti sexuale, dar de ce sa ne resemnam în mod definitiv si sa lasam lucrurile asa cum sunt, fara sa încercam sa rezolvam problemele cu care ne confruntam? Evident ca suntem constienti, ca traumele suferite în copilarie pot provoca grave dezechilibre psihice mai târziu, dar de ce sa le acceptam ca pe un dat al sortii?

Nu exista familii bune sau rele, ci familia “mea”, la care fiecare trebuie sa se adapteze si fiecare, daca e cazul,sa-si aminteasca perioadele critice ale copilariei si adolescentei ca sa-si poata privi în fata vechile rani si sa-si asume responsabilitatea pentru greselile proprii.

Ca sa fiti la curent in timp real cu toate noutatile de pe blog nu uitati sa va inscrieti la Newsletter.

Sharing is caring:

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Dragoste sau pasiune?
    Sharing is caring:

    In desele mele drumuri la magazinele cu materiale intalnesc foarte multe cupluri de tineri care se pregatesc sa faca pasul […]

    Sharing is caring:
  • Cui pe cui se scoate sau cum functioneaza homeopatia
    Sharing is caring:

    Anul acesta am avut parte de cea mai frumoasa iarna de cand am copii. Pe langa zapada ca-n povesti a […]

    Sharing is caring:
  • Cum aflam sexul copilului?
    Sharing is caring:

    Curiozitatea referitoare la sexul copilului este una dintre cele mai funny chestii din timpul sarcinii. E fata? E baiat? Mama […]

    Sharing is caring:
  • Lansare Ariel 3in1 PODS
    Sharing is caring:

    Ieri va povesteam despre haine frumoase, astazi va spun cum sa avem grija de ele :). Amuzant e ca n-am […]

    Sharing is caring:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*