Spitalul Filantropia – Leaganul obstetricii – ginecologiei

Sharing is caring:

Va povesteam ieri despre experienta mea de acum 4 ani jumatate, de la Spitalul Filantropia.

Astazi o sa va impartasesc cateva informatii actuale, pe care le-am vazut (si aflat) in timpul unei vizite ce precede sarbatorirea a 200 de ani de existenta neintrerupta a acestui Spital. Am fost in aceasta vizita la invitatia Agentiei Ogilvy Public Relations Bucharest prin Alina Melescanu, iar gazda noastra a fost dna Mihaela Sandu, Asistent sef sectia obstetrica si moasa licentiata.

Am avut ocazia sa revad sala de travaliu, sala de nasteri, rezervele de doua paturi si cele cu plata.

Bucureşti-20130826-00161

La insistentele dnei Sandu 🙂 am intrat putin si la Terapie intensiva la prematuri, o sectie foarte bine dotata si cu neonatologi foarte buni.

282915_621167031250490_478350790_n

Spitalul este foarte modern si curat si cu aparatura de ultima generatie iar asistentele, moasele si doctorii au urmat diverse cursuri si stagii de specializare in tari straine (Anglia, Germania, Danemarca).

O sa incep cu una dintre cele mai importante informatii aflate: toate analizele si ecografiile din sarcina se pot face gratuit, doar cu adeverinta de salariat si trimitere de la medicul de familie. Va garantez ca ecografele si spitalul arata foarte occidental asa ca nu va speriati daca auziti cuvantul “gratis”. Acesta nu schimba cu nimic calitatea serviciilor oferite.

999729_621168141250379_1952318503_n

Daca nu sunteti asigurata, nu aveti medic de familie sau pur si simplu vreti sa platiti pentru serviciile primite, preturile sunt foarte accesibile, cu mult sub cele practicate de alte clinici.

Bucureşti-20130826-00154

Pe langa aspectul modern al spitalului, ce a facut foarte mult diferenta a fost latura umana a personalului si modul in care sunt abordate sarcina si nasterea cu tot ce implica acestea. Dna Sandu ne-a povestit foarte insufletita cate lucruri noi a invatat in timpul in care a lucrat in Danemarca si cat de mult si-a dorit ca la intoarcere sa le implementeze si la noi. Era vorba de o abordare noua atat a pregatirii pentru nastere cat si a travaliului si a nasterii.

Asa a luat nastere “Scoala parintilor” o serie de module in care mamele (dar si tatii) sunt invatati despre ce inseamna sarcina si ce se va intampla in timpul travaliului si al nasterii dar si la ce sa se astepte atunci cand vor fi acasa singuri cu un bebelus.

M-am bucurat sa aud ca la aceste cursuri sunt incurajati sa vina si viitorii tati, si ca de asemenea este permis ca acestia sa insoteasca gravidele in timpul travaliului. Intr-o perioada in care tot online-ul este full de povesti de groaza despre maternitatile inchisori, in care dupa ce ai intrat nu mai poti sa iei legatura cu nimeni, este o veste extraordinara ca in Romania, intr-o maternitate de stat, tatilor nu doar ca le este permis sa insoteasca partenera in timpul travaliului dar chiar sunt incurajati si consiliati in acest sens.

Sala de travaliu se transforma in sala de nastere ceea ce conteaza enorm pentru confortul gravidei care nu mai trebuie mutata dintr-o parte in alta chiar cand bebe este pe cale sa se nasca.

Bucureşti-20130826-00155Bucureşti-20130826-00157

Am vazut intr-o sala de travaliu/nastere un afis cu pozitiile cele mai confortabile in timpul travaliului si cateva indicatii despre cum partenerul poate sustine gravida in aceste momente. Pentru cei care au urmat deja modulul “Scoala parintilor” aceste informatii nu reprezinta ceva nou.

Bucureşti-20130826-00159 Bucureşti-20130826-00160

Si ca sa nu uit, pentru tatii care urmeaza aceste cursuri (gratuite) se ofera gratuit Certificatul pentru obtinerea concediului paternal.

De asemenea, de 1 an jumatate in Maternitatea Filantropia a fost introdus rooming in-ul. Tot aici exista singura sectie materno-fetala din Bucuresti.

Si ca sa inchei capitolul maternitate va mai spun ca in Maternitatea Filantropia veti beneficia de aceleasi servicii ca la privat doar ca gratis, ba mai mult, in caz de doamne fereste, nou nascutii sunt ingrijiti in spital. Nu este necesar transferul lor catre alte unitati medicale. In general personalul de la privat este acelasi ca in maternitatile de stat, deci nici din acest punct de vedere nu exista diferente majore.

Dupa aproximativ o ora de vizitat maternitatea ne-am indreptat spre sectia de obstetrica ginecologie, unde dl. Dr. Radu Botezatu ne-a povestit despre serviciile pe care le ofera spitalul. Repet: toate serviciile sunt gratuite, este nevoie doar de adeverinta de salariat si de trimitere de la medicul de familie.

Din informatiile primite am spicuit cateva pe care le consider foarte importante, mai multe detalii puteti afla de pe site-ul Spitalului Filantropia.

La Filantropia se fac investigatii legate de infertilitate, se trateaza tumorile ovariene prin  chirurgie laparoscopica ceea ce presupune un minim invaziv (2-3 intepaturi).

Tot laparoscopic se face sterilizarea chirurgicala la cerere (in limbaj popular legarea trompelor). Tot doua intepaturi.

Spitalul Filantropia este  inrolat in programul de screening al cancerului de col. Pacientele trimise de medicul de familie intra automat in program si nu platesc nimic. Pe siteul spitalului exista o lista cu toti medicii de familie care pot face trimitere.

La varsta a doua (dupa 40 de ani) apar probleme tipice de incontinenta urinara, in special la femeile care au nascut normal. Se rezolva prin chirurgie vaginala, nimic abdominal.

Patologia oncologica. Exista cazuri care au nevoie de tratament inainte de operatie. Depinde de stadiu in care e descoperit. Daca e faza incipienta se face intai operatia si pe urma tratament chimo. Daca e avansat intai chimio si ulterior tratament chirurgical. Spitalul are sectie proprie de chimio terapie.

Neoplasmul de endometru este o afectiune care apare din ce in ce mai des. La fel neoplasmul ovarian. Se face histerectomie totala, una din cele mai radicale operatii. Se scot inclusiv ganglionii pelvieni. Cand apar simptomele deja e destul de avansat, de aceea e indicat un control anual.

Legat de sani: in cadrul spitalului se trateaza cancerul si orice alte tumori. Se fac mamografii, este indicata una pe an, la varste de peste 40 de ani. Dupa 3 ani de examene normale, confrom ghidurilor internationale se poate mari perioada.

In spital se practica chirurgia conservatoare a sanului. Astfel,  daca exista o tumoare, se incearca excizia doar a tumorii fara san. Masectomia este foarte dificila si daca se poate face doar excizia tumorii se prefera conservarea sanului.

De asemenea se practica tratamentul conservator cancer de col uterin.

Nu se incurajeaza spitalizarea excesiva sau medicatia excesiva.

Exista ghiduri pentru o atitudine unitara, astfel incat tratamentele sunt similare la orice medic ai merge. Ghidurile sunt rezumatul celor internationale, publicate de Ministerul Sanatatii si realizate de o comisie de specialisti din mai multe Spitale din tara.

Foarte multe alte informatii utile puteti afla direct de pe site-ul Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie Filantropia. De asemenea, pentru a fi la curent cu toate noutatile va invit sa dati Like Paginii de FB.

 

Spitalul-Filantropia-1

 

Sharing is caring:

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Pe 17 aprilie alerg pentru Padurea Copiilor
    Sharing is caring:

    Pe 17 aprilie alerg pentru Padurea Copiilor si va astept sa veniti alaturi de mine si de organizatori sa strangem impreuna […]

    Sharing is caring:
  • Donam catel – pe Norocel
    Sharing is caring:

    Pe Norocel il avem cam de un an. Era pui cand a fost gasit lovit de masina, cu piciorul aproape […]

    Sharing is caring:
  • Aici gasiti toate resursele gratuite pentru invatarea limbii engleze, oferite de British Council
    Sharing is caring:

    De cand am inceput seria despre cursurile de limba engleza de la British Council, am primit extrem de multe intrebari […]

    Sharing is caring:
  • Atelier de Mini-Torturi „Martisor”, vegane, fara coacere!
    Sharing is caring:

    Va propun un atelier putin mai deosebit care demonstreaza ca dulcele nu este intotdeauna o greseala. Veti putea afla aici […]

    Sharing is caring:

9 thoughts on “Spitalul Filantropia – Leaganul obstetricii – ginecologiei

  1. Intr-adevar totul suna foarte bine. Initial si eu am fost impresionata de spital, am fost si la Scoala Mamelor, dar este doar o reclama care nu corespunde realitatii. Am nascut anul trecut la Filantropia, tin sa zic ca sotul meu nu a avut acces in sala de nasteri, desi initial ni s-a zis altceva si am fost tratata foarte urat. Eu am vrut nastere naturala, cu travaliu activ, si medicul s-a enervat in momentul in care am refuzat ruperea membranelor la internare pentru a “grabi” lucrurile. S-a enervat ca am preferat sa ma plimb prin parcul spitalului decat sa stau incuiata in sala aia de nasteri. S-a enervat ca ma miscam si incercam pozitiile de pe panou in loc sa stau cuminte intinsa in pat (mi s-a zis ca imaginile sunt doar orientative, eu sa stau acolo). S-a enervat ca am refuzat perfuzii si dupa ce mi-a facut oxitocina, cam fara acordul meu, si durerile au devenit insuportabile si ritmul cardiac al lui bebe scazut, mi-a zis ca o sa am un copil prost si ca nu trebuia sa nasc eu natural ca nu sunt in stare, trebuia sa imi aleg cezariana. Am scapat ca prin urechile acului de operatie (noroc ca facusem inainte cursuri Lamaze) si in final am fost “ajutata” cu un cot in burta desi la Scoala Mamelor am fost informata ca este o practica barbara inutila care nu se practica in spital. Am fost despartita 9 ore de copil desi eram amandoi sanatosi. Ca sa nu mai zic, in spital nu am avut nici un fel de ajutor la alaptare, ba mai mult insistau sa ii dau lapte praf ca eu nu am de unde sa am lapte, ca abia am nascut (evident i-am ignorat si am refuzat LP). Acum ce sa zic, teoria suna foarte bine, dar practic oamenii se schimba foarte greu. Nimic de zis, spitalul arata foarte bine si este dotat, dar eu am avut parte de o nastere pe stil comunist.

  2. Iulia, imi pare tare rau sa aud de o experienta atat de neplacuta :(. A fost prima ta nastere?
    Eu am fost la polul total opus, tocmai de-asta mi-am permis sa scriu acest articol si sa fac aceste recomandari, pentru ca este vorba despre o experienta traita, nu doar de reclama ieftina.
    Poate ar fi util sa aflam si numele doctorului tau, pentru ca pana la urma el este cheia acestei experiente. Si inteleg ca mai degraba doctorul tau ar trebui evitat si nu maternitatea in sine.

  3. Draga Iulia, iti multumesc pentru completare. Ce pot eu sa-ti spun este ca reprezentantii spitalului au fost aici si see you certitudine au vazut commentul tau. Nu ne ramane decat sa asteptam si sa speram la o reactie.

  4. Si eu am nascut tot aici acum 2 ani si aproape 5 luni, experienta a fost departe de orice s-ar dori a fi prezentat de doamna moasa :). Singurele aspecte reale sunt cele legate de sala de travaliu/nastere individuala si de conditiile bune de pe sectia de lehuze. Acum doi ani respectul pentru relatia mama-copil era 0, chiar daca intre timp s-a implementat sistemul "copil in camera" nu cred ca cineva a reusit sa schimbe atitudinea asistentelor de la neonato. S-a intervenit inutil in procesul nasterii, aproape la fel cum spune si cititoare de pe blog. Totul este contra costa, nimic nu este gratuit :). Cred ca intelegi ce vreau sa spun.

  5. Singura ecografie efectuata (si) in maternitate, pentru ca medicul meu vroia sa ma introduca si celui care-i tinea locul in caz ca era plecat din oras a fost prost facuta si interpretata. Ecografie interpretata gresit ceea ce in contextul dublului test a dus la suspiciune de down si la recomandarea amniocentezei. Daca nu eram un om foarte informat si capabil sa prelucreze informatii medicale as fi mers pe mana lor. Expereinta Filantropia a culminat cu saptamana de antibiotic de dupa nastere pentru ca fetita mea a fost expusa unei infectii. Nu se stie nici acum de unde si cu ce.

  6. Off, imi pare tare rau sa aud de experiente de genul asta. Bine ca s-a terminat totul cu bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*