Sindicatele profesorilor reacționează dur referitor la noua procedură de testare a copiilor

Federațiile sindicale din învățământul preuniversitar, FSLI și FSE „Spiru Haret” cer Guvernului României să ceară Ministerului Sănătății să modifice procedura care obligă cadrele didactice să preleveze teste antigen rapide pe bază de salivă de la elevi.

În opinia reprezentanților profesorilor, „acest act administrativ cu caracter normativ va duce la blocarea activității unităților de învățământ și transformarea acestora în focare de infecție”.

„Angajații din învățământ nu pot fi obligați să administreze elevilor testele pentru depistarea COVID-19”, scriu Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Acestea „solicită Guvernului României să dispună Ministerului Sănătății să reevalueze Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ. Acest act administrativ cu caracter normativ va avea drept efecte blocarea activității unităților de învățământ și transformarea acestora în focare de infecție”.

Cele două federații consideră că „aceste teste pot fi foarte ușor făcute de către părinți, aceștia urmând să comunice posibilele cazuri de infectare”.

Iată comunicatul integral:

„Solicităm Guvernului României să intervină de urgență pentru anularea Instrucțiunii emise de Ministrului Sănătății în condițiile în care aceasta nu poate fi aplicată în unitățile de învățământ, întrucât nu sunt pregătite pentru a gestiona deșeurile medicale periculoase, așa cum prevede Ordinul nr. 1226/2012. Subliniem că personalul din unitățile de învățământ nu a avut niciodată tangență cu Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activități medicale și dintr-o dată li se cere să le cunoască și să le aplice, existând și riscul suportării unor sancțiuni dacă nu le respectă. Școala nu e unitate sanitară, în sensul Ordinului nr. 1226/2012 și nici nu poți transfera personalului școlii atribuții rezultând din acesta.

Ținând cont de pericolul la care ar fi supuși angajații, care nu beneficiază nici măcar de echipament de protecție, considerăm că aceste testări, dacă se organizează în unitatea de învățământ, pot fi făcute doar de către personal medical calificat.

În plus, testările vor afecta grav actul educațional deoarece, ținând cont de numărul mare de elevi, nu au cum să se realizeze într-un timp scurt, ceea ce ar conduce la blocarea procesului de predare-învățare.

O altă problemă pe care o semnalăm este legată de momentul în care se fac aceste teste. Potrivit instrucțiunii, elevii (înțelegem că actul nu vizează și preșcolarii) trebuie să „evite consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului“. Dacă s-ar ţine cont de această prevedere, ar însemna că toți copiii ar trebui să nu mănânce și să nu bea nimic înainte de a ajunge la școală. Suntem curioși și noi câți părinți vor accepta să-și trimită la școală copiii în aceste condiții!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” consideră în continuare că este nevoie de testare, însă aceasta trebuie făcută în familie. Astfel, s-ar asigura și un prim triaj, deoarece copiii bolnavi nu ar mai intra în contact cu colegii și nu ar mai putea transmite virusul.

Menționăm că inclusiv Societatea Medicilor din Colectivitățile de Copii și Tineri a solicitat ca testele să fie făcute în familie, prezentând dezavantajele administrării acestora în școli:

  • copiii cu infecție intră în colectivitate și astfel este anulat rolul principal al screening-ului, acela de identificare a infecției înainte de intrarea copiilor în colectivitate, astfel încât colegii să poată continua cursurile cu prezență fizică
  • administrarea testelor necesită existența acordului informat al părintelui
  • clasele necesită dezinfecția riguroasă, în cazul apariției unui caz pozitivâ
  • în izolator pot fi prezenți simultan mai mulți elevi cu test pozitiv
  • colegii de clasă ai unui copil depistat pozitiv în clasă vor fi considerați contacți direcți, deoarece au stat împreună fără mască în spațiu închis, și vor trebui să treacă în on-line
    colectarea testelor folosite, în special a celor pozitive, trebuie să se facă în condiții de siguranță.
  • Având în vedere opiniile prezentate de specialiști și faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare, niciun salariat din învățământul preuniversitar nu poate fi constrâns să realizeze această testare, nu trebuie să surprindă faptul că cele mai multe cadre didactice vor refuza efectuarea acestor testări. În cazul în care Guvernul României nu va interveni pentru corectarea anomaliilor din această Instrucțiune, iar asupra cadrelor didactice se vor face presiuni pentru a se implica în testarea elevilor, conform numeroaselor semnale pe care le primim, acestea sunt hotărâte să protesteze”.

 

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *