Oare chiar crestem o generatie de incompetenti?
Ne vaitam din ce in ce mai des si mai mult ca ne batem joc de copiii nostri: spunem despre ei ca sunt impiedicati, ca nu stiu sa se descurce singuri, ca-i ducem cu masina 2 metri pana la scoala si ca singurul lucru la care se pricep este sa se joace pe telefon.
Acum, sincer, ca ne reprosam noua toate rateurile pe care le-am dat cu copiii nostri, e oarecum normal. Nimic iesit din comun. Insa cand incepem sa le reprosam lor parca lucrurile incep sa fie putin deranjante.
Cu ce sunt ei de vina ca ii tinem acasa doar pentru ca sunt 2 nameti de zapada pe drumul pana la scoala? Cu ce sunt de vina ca ii caram in masini cu scaune incalzite iar cand vine vorba sa mearga pe jos obosesc pana la colt? Si ce daca nu stau singuri si nu stiu ce e aia cheie de gat? Si cum ar putea sa stie sa-si incalzeasca singuri mancarea daca toata viata au mancat la afterschool meniul comandat la ora fixa?
Uneori, am senzatia ca ne-am transformat in parintii si bunicii nostri. Aceleasi vorbe dar in alt contex. Aceeasi scena dar alti actori.
Cand eram de varsta copiilo nostri mergeam singuri la scoala, faceam cumparaturi, ne “gateam” oua ochiuri si calatoream singuri cu autobuzul sau cu trenul.
Insa tot ce auzeam acasa era ca suntem niste neispraviti, ca nu suntem buni de nimic, ca o sa se aleaga praful de noi. Ni se dadeau exemplu “realizarile” generatiilor dinaintea noastra, care mergeau cu animalele la pascut, gateau pentru toata familia, cresteau fratii mai mici sau participau la muncile campului alaturi de cei mari. Erau activitati din timpuri si locuri straine noua, cu care nu ne-am fi descurcat sub nicio forma asa ca toate cuvintele grele care ne erau adresate pareau sa fie adevarate.
Oare ce urma sa se aleaga de noi daca nu stiam sa facem nimic din ce faceau parintii nostri cand erau mici?
Iata ca timpul a trecut si din fericire am supravietuit cu totii, ne-am descurcati si chiar am ajuns “bine”. In ciuda celor prezise de cei mai in varsta si intelepti, viata merge mai departe si noi ne adaptam din mers.
Si ca sa revenim in timpurile noastre: si voi aveti senzatia de “deja vu” de fiecare data cand incepem sa enumaram faptele noastre de vitejie din copilarie iar apoi ne uitam la astia mici, lipiti cu mainile de telefon si fundul de scaunul de la masina, si ne gandim ca avem in fata o generatie de incompetenti inadaptati?
Well, adevarul e ca nici bunicii nostri, nici parintii, si nici macar noi nu stim sa facem multe din lucrurile pe care le face un copil de 10 ani, de fapt suntem prima generatie care cere ajutorul copiilor atunci cand vine vorba de tehnica si aplicatii.
Sa ne gandim si la asta data viitoare cand incepem sa ne ridicam singuri o statuie pentru merite deosebite in copilarie.
Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va inscrieti la Newsletter.
Nota: Am scris acest articol in urma discutiei cu o prietena, care m-a facut sa vad lucrurile altfel. Mi-am dat seama cum ne-am transformat in parintii nostri si nu stim decat sa facem reprosuri. Poate ca e momentul sa fim fim putin mai obiectivi.
