“Hoinari prin anotimpuri” + La final avem #CONCURS
Hoinari prin anotimpuri
Va prezint astazi o colectie foarte frumoasa pentru copii, de la Editura Casa.
Colectia este formata din 4 volume cartonate, in fiecare dintre ele fiind prezentat un anotimp.
Fiecare volum are 16 pagini si le prezinta celor mici ce se intampla cu mediul incojurator pe parcursul unui an.
“Hoinari prin anotimpuri”: Primavara,Vara, Toamna si Iarna
In cele patru volume revin aceleasi personaje deja indragite de copii, din volumele anterioare, ale caror intamplari asteapta sa fie descoperite.
Colectia “Hoinari prin anotimpuri” dezvolta intr-un mod inegalabil vocabularul, memoria, capacitatea de concentrare si imaginatia copiilor.
“Toţi specialiştii recomandă să petrecem cât mai mult timp cu copilul, dar la fel de important este şi ceea ce facem cu copilul, calitatea interacţiunii părinte-copil. Colecţia Hoinari prin anotimpuri ajută ca în perioada preşcolară timpul petrecut alături de copil să fie mai consistent, activităţile interactive întreprinse pe baza cărţilor colecţiei fiind o oportunitate pentru dezvoltarea abilităţilor cognitive, socio-emoţionale şi chiar motrice.”
Adina Botiş / Preşedinte Asociaţia de Psihologie a Copilului şi Adolescentului din România
“Răsfoind cărţile colecţiei Hoinari prin anotimpuri împreună cu copilul, părintele poate crea un cadru intim în care să-l ajute pe cel mic să descopere lumea şi poveştile care se ascund în paginile cărţilor. Prin jocuri simple de tipul “Spune-mi ce vezi în imagine”, “Ce face…?”, “Arată-mi…”, “Vorbeşte-mi despre…”, părintele are ocazia să stimuleze dezvoltarea vocabularului copilului prin introducerea unor cuvinte şi expresii noi, poate de asemenea să faciliteze dezvoltarea capacităţii copilului de a înţelege vorbirea şi de a se exprima corect în propoziţii.”
Raţ-Tarţia Corina – psiholog şcolar
Am si un concurs dragut pentru voi. Am primit de la Editura Casa doua volume din colectia “Hoinari prin anotimpuri” si pentru ca fetele mele sunt prea mari, vi le daruiesc cu drag.
Daca vreti sa primiti volumele “Primavara” sau “Vara“, va rog sa lasati un comentariu la postarea de Facebook de mai jos in care sa imi spuneti care anotimp este preferatul vostru 🙂 .
Astept comentariile voastre si daca sunt mai multe persoane inscrise, vom lasa aplicatia Comment Picker sa ne spuna cine este fericitul castigator.
Sambata 17 martie 2018 va astept pe blog pentru rezultatul concursului.
Pana atunci, faceti o vizita pe site-ul Editura Casa sa vedeti ce carti frumoase au (Click pe poza de mai jos).
Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:
- Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
- Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
- Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte
- Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte
******************************************************************
Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.
Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.
Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.
Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).
Vara☺
Emilia, trebuie sa comentezi cu contul de Facebook, la postarea de la finalul articolului. Bafta!
Primavara
Te rog sa lasi comentariul la postarea FB de la finalul articolului. Bafta!
Vara este anotimpul meu preferat,caci imi place caldura,soarele si marea.
Dani, trebuie sa comentezi cu contul de Facebook, la postarea de la finalul articolului. Bafta!
Te rog sa lasi comentariul la postarea FB de la finalul articolului. Bafta!
Primavara
Ecaterina, trebuie sa comentezi cu contul de Facebook, la postarea de la finalul articolului. Bafta!
Te rog sa lasi comentariul la postarea FB de la finalul articolului. Bafta!