Daca tu ai suferit cand ai fost pedepsit, de ce sa-i faci copilului tau acelasi lucru?
For English scroll down.
In ultimii 200 de ani lumea in care traim a suferit o transformare dramatica si s-au facut eforturi colosale pentru castigarea unei mai mari libertati individuale si a mai multor drepturi. Cu toate aceste schimbari insa, si chiar daca societatea este organizata dupa principiile libertatii si ale drepturilor omului, parintii se folosesc in continuare de metodele de educatie ale Evului Mediu, pentru a-si educa copiii.
Si noi, parintii din ziua de azi am crescut intr-o epoca in care pricipala metoda de educatie se numea dominarea, iar instrumentele principale erau frica si culpabilitatea. Pentru a fi motivati sa fim cuminti, eram facuti sa credem ca suntem rai si ca nu meritam un tratament bun daca nu suntem supusi. Iar teama de a nu pierde iubirea si privilegiile era un puternic mijloc prin care deveneam ascultatori. Cand aceasta nu mai functiona, intrau in fuctiune pedepsele grave, de multe ori bataia cu cruzime, care genera o frica si mai mare.
Un copil care totusi nu putea fi infrant nici prin aceasta metoda era etichetat ca fiind incapatanat. In mod ironic, astazi stim ca afirmarea unei vointe puternice este baza formarii increderii cooperarii si sentimentului de compasiune la copii. Nu e de mirare ca multi dintre parintii de azi sufera de o lipsa acuta a acestor sentimente ceea ce ii priveaza de posibilitatea de a face o schimbare in modul in care isi cresc proprii copii.
Asa cum lumea intreaga s-a schimbat insa, la fel si copiii din ziua de astazi sunt altfel fata de cum ni-i imaginam noi. SIngurul nostru punct de reper suntem noi si prietenii nostri din copilarie. Insa e important sa ne rupem din trecut si sa revenim in prezent ca sa devenim constienti ca astazi, copiii nu mai raspund unei educatii bazate pe sentimentul de teama. De fapt, vechea metoda a fricii slabeste controlul parintelui. Amenintarea cu pedeapsa nu face decat sa-i intoarca pe copii impotriva parintilor si sa-i determine sa fie neascultatori. Intimidarea prin tipete si bataie nu mai aduce controlul, ci doar anihileaza vointa copilului de a-l face sa asculte si sa coopereze.
Parintii cauta in continuare mijloace mai bune de comunicare, pentru a-si pregati copiii pentru presiunea mereu in crestere a vietii de azi, dar, din pacate, folosesc in continuare aceleasi metode demodate de educatie. Insa copii de azi sunt mult mai sofisticati si constienti. Ei recunosc un lucru nedrept sau abuziv si nu-l tolereaza. Se simt revoltati si se razvratesc. Dar ceea ce este mai important e ca pedeapsa si amenintarile micsoreaza caile de comunicare, iar asta ii face pe parinti ca in loc sa fie parte a solutiei, sa fie parte a problemei.
Daca ne aducem aminte cum era cand si noi la randul nostru eram pedepsiti, si daca suntem sinceri cu noi, o sa recunoastem ca o pedeapsa raneste sufletul, ea se rasfrange afara ca rezistenta, resentiment, respingere si revolta, toate cu intensitate sporita. Toate astea ne faceau sa respingem valorile parintilor si sa ne revoltam impotriva controlului acestora. Tanjeam sa scapam de controlul parintesc intr-o vreme cand acesta ne era necesat ca sa ne dezvoltam intr-un mod sanatos.
De multe ori ne trezim spunand “poate ai mei au exagerat dar uite ca n-am murit, ba din contra, uite ce bine am ajuns“. Insa asta e o declaratie pentru ceilalti, e o atitudine care vrea sa ne salveze parintii din postura de “oameni rai care isi bateau si isi pedepseau copiii”. Sigur, si asta poate fi o abordare, insa din pacate subiectul ei nu este “copilul care am fost”. Daca ne aducem aminte cum ne simteam, de cate ori am plans, de cate ori ne-am intrebat de ce ne ranesc parintii in loc sa ne iubeasca, poate va fi mai usor sa ne punem in locul copiilor nostri. Si in loc sa punem mai presus de orice, aceasta scuza universala “eu ii vreau binele, tot ce fac e pentru el”, hai mai bine sa ne gandim la suflet. Sa ne imaginam ce e in sufletul copilului care sta in fata noastra cu ochii in lacrimi sau se retrage intr-o tacere dureroasa unde nimic nu-l mai poate atinge.
Daca in loc sa folosim vorbe mari cum ar fi “il pregatesc pentru viitor“, “vreau sa-l fac om“, ne-am gandi la relatia pe care o avem cu copilul nostru, vom reusi sa ii intelegem nevoile si sentimentele reale.
Se spune ca bebelusii se nasc mici pentru ca noi, parintii, sa putem sa-i facem mari. E cea mai buna descriere a relatiei de putere versus neputinta care exista intre copii si parinti. Datoria noastra este sa folosim aceasta putere pe care o avem ca sa le cream copiilor un mediu sigur in care sa creasca. Nu avem niciun drept sa abuzam de puterea pe care o avem si sa o folosim chiar impotriva celor mici si lipsiti de aparare.
Sa cresti un copil este o proivocare. Sa-l cresti insa intr-un mod total diferit fata de cum ai fost tu crescut, este aproape inimaginabil. Este un experiment pe care trebuie sa-l faci cu tine si cu copilul tau. Si pentru ca nimeni nu ne invata cum sa fim parinti, chiar daca la inceput e nevoie de si mai mult timp si efort, totusi merita. Pe termen lung nu doar ca meseria de parinte devine mai usoara, curand ne simtim increzatori si linistiti pentru ca vom sti ca satisfacem nevoile copiilor.
Adevarul este ca nu le putem schimba destinul si nu ii putem feri de probleme specifice dar le putem oferi sprijinul parintesc, atat de de necesar pentru a putea sa faca fata greutatilor si sa se realizeze in viata.
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.
If you suffered when being punished, why would you do the same thing your child as well?
In the last 200 years our world has undergone a dramatic transformation and huge efforts have been made so that individuals can enjoy greater freedoms and more rights. Even if such changes have been made and modern society is now organized according to fundamental principles of human rights and freedoms, there are still parents who continue to use teaching methods of the Middle Ages in order to educate their children.
Us too, nowadays’ parents, grew up in an era in which domination was the main teaching method and the main tools used were fear and guilt. In order to motivate us to be obedient, we were made to believe that we were bad and that we didn’t have the right to a proper treatment unless we were quiet. And the fear of losing our parents’ love and our privileges were powerful enough to make us comply with the rules at that time. When this approach was no longer working, we faced serious punishments, often being cruelly beaten, which became an even greater fear.
Once the world as we knew it has changed, this has also had a consequence on children, which are nowadays completely different than we would have imagined. The only reference points we can relate to are ourselves and our childhood friends. But it is extremely important to break with the past and return to modern day society so that we can become aware of the fact that today’s children are no longer responsive to an education based on the feeling of fear. In fact, the old method of fear weakens parental control. Threatening children with punishment is actually turning them against their parents and makes them disobedient. Intimidating children through yelling and hitting no longer brings parents control, but actually annihilates the child’s will to listen and cooperate.
If we still remember how it felt like being punished, and if we are honest to ourselves, we must acknowledge that a punishment injures one’s soul, and is directly related to high intensity resilience, resentment, rejection and disgust. All this factors enabled us to reject the values that our parents were trying to instil in us and to rebel against them and their control. We were longing to get rid of or parents’ control at a time when we needed it most in order to develop ourselves in a healthy way.
We often find ourselves saying that “perhaps my parents exaggerated a bit but I’m still here, I’m not dead, on the contrary, look how high I got“. But this is actually a statement for others, it’s an attitude meant to remove our parents from the category of” bad people who used to hit and punish their children“. Sure, this may be one approach, but unfortunately the subject of this topic does not refer to the “child I used to be”. If, instead of using big words and expressions such as “I am preparing my child for the future“, “I want to turn him into a good man“, we would consider the relationship established between us and our children, we would manage to understand their real needs and feelings.
It is said that babies are born in a small body so that us, as parents, can turn them into big (adult) individuals. It’s the best way to describe the relationship of power versus powerlessness that exists between children and their parents. It is our duty to use this power we have in order to provide our children with a safe environment in which they can grow and develop. We have no right to misuse the power we have been given or to even use it against the small and defenceless ones.
The truth is that we cannot change their faith and we can’t keep them away from certain problems but we can instead offer them our support as parents, which is extremely necessary in order for them to be able to cope with any difficulties and achieve great things in life.
To be updated with all the news from Meseria de Parinte.ro don’t forget to Like the Facebook Page Meseria de parinte and to subscribe to our Newsletter.
