Dacă nu eşti atent la visurile tale ratezi o posibilitate foarte importantă de a te înţelege
“Tatăl meu era croitor, dar în anii ’30, când eu mi-am trăit copilăria, decăzuse foarte mult, ajunsese într-o stare de sărăcie. Mama era croitoreasă şi ea, dar casnică, pentru că avea de crescut opt copii. Doi dintre fraţii mei au murit în Primul Război Mondial de tifos exantematic. Mama mea a avut această vocaţie a sacrificiului, muncea toată ziua. Aveam o relaţie afectivă foarte puternică cu mama mea. Tatăl meu suferea că nu reuşise să atragă pe niciunul dintre băieţii lui la croitorie şi şi-a zis că poate îi reuşeşte cu mine, mezinul familiei. După ce mi-a explicat vreo oră întreagă cum se mânuieşte foarfeca, a pus diagnosticul clar: „Nu eşti bun de nimic!”. El voia să nu mă mai dea la şcoală – tocmai rămăsesem repetent în clasa a doua, dar unul din fraţii mei s-a dus şi m-a înscris.
Din păcate, nu pot include printre mentorii mei pe niciunul dintre profesorii de şcoală, deşi mulţi îmi erau simpatici, dar n-au lăsat urme în mine. Primul care m-a marcat a fost Miron Nicolescu, apoi Grigore Moisil, Simion Stoilow, Dan Barbilian (n.r. – numele adevărat al poetului şi matematicianului Ion Barbu), Gheorghe Vrănceanu. Apoi, abia în urmă cu câţiva ani am descoperit mentori în matematicieni pe care nu i-am avut ca profesori, Traian Lalescu, Dimitrie Pompeiu. Sau de pildă Gheorghe Lazăr, pe care îl descopăr ca pe un personaj fascinant. Pentru mine ideea de mentor nu trebuie confundată cu ideea care circulă acum, ideea de modele. Despre fiecare dintre aceştia pe care i-am enumerat pot să vorbesc şi despre lucruri care nu mi-au plăcut la ei. Dar mi-au fost mentori pentru că, într-o anumită perioadă a vieţii, m-au marcat foarte puternic. Mi-am dat seama că oamenii nu sunt niciodată perfecţi. Fiecare om are anumite direcţii în care excelează şi altele în care eşuează
Dacă nu eşti atent la visurile tale ratezi o posibilitate foarte importantă de a te înţelege. Pentru că, vedeţi, noi în viaţa conştientă avem un autocontrol. În vise, nu-l mai avem. Şi decalajul acesta te face să înţelegi în ce măsură comportamentul tău vine dintr-o reprimare a unui alt eu al tău. Toată psihologia fiinţei umane e axată pe diverse tipuri de eu-ri.
Toată problema asta este: să ştii, să înţelegi că multe lucruri depind de tine şi să le foloseşti. Ca atunci când discuţi despre viitor să primeze nu imaginea a ceva care vine peste tine, ci imaginea a ceva proiectat de tine. Ca un lucru pe care, în mare măsură, tu îl poţi proiecta. Altfel, cred că optimistul e cel care crede că întâmplarea îl va favoriza iar pesimistul – cel care crede invers.
În asta constă o adevărată personalitate, cred eu: în faptul că nu se lasă făcut de altul. Să nu te comporţi ca şi cum eşti manipulat: de lecturi, persoane, împrejurări. Să te comporţi prin modul tău personal de gândire. Dar şcoala nu-l învaţă pe elev să gândească cu capul lui. El mereu asimilează şi repetă lucruri care vin din altă parte, nu din capul lui.”
Solomon Marcus
1 martie 1925 – 17 martie 2016
Ca sa fiti la curent cu noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB sau sa va inscrieti la Newsletter.
