Cum să disciplinezi un copil mic
Oricine își imaginează că disciplinarea unui copil mic este floare la ureche. Asta până devine părinte și se lovește de realitatea crudă în care trebuie să facă față tantrumurilor sau crizelor de nervi ale celui mic.
Fiecare părinte își dezvoltă propria sa abordare care este sau nu eficientă și care poate învăța copilul lecții valoroase ori îl poate marca pe viață.
Tu ce metodă aplici? Crezi că trebuie să aștepți pînă cînd copilul tău va mai crește, pentru a putea să începi să stabilești limite? Sau crezi cu tărie că nu este niciodată prea devreme pentru a stabili niște criterii de disciplină pe care să le respecți?
Indiferent de locul în care te încadrezi referitor la modelarea comportamentului unui copil mic, trebui să recunoști că, la un moment dat, fiecare copil are nevoie de o doză serioasă de disciplină.
Elementele de bază ale disciplinei pentru copii mici
Unii părinți consideră că disciplina unui copil mic este ceva negativ și răutăcios, dar cu siguranță au imagine greșită despre acest aspect al educației. Disciplina se referă în primul rând la stabilirea unor limite de comportament, care au efecte sociale pe termen lung. Modul în care îți disciplinezi corect copilul atunci când este mic, îl va ajuta să înțeleagă un comportament acceptabil social, pe tot parcursul vieții. Dacă nu reacționezi și nu răspunzi la comportamentul rău imediat ce se manifestă, este posibil să îi afectezi capacitatea de a se angaja și de a se conecta cu cei din jur într-un mod pozitiv, în situații viitoare. Atunci când este realizată într-o manieră fermă, dar încurajatoare, disciplina pentru copii poate fi de fapt o experiență sănătoasă, care le îi va aduce doar beneficii.
Când poți începe să impui regulile de disciplină?
Mulți profesioniști în domeniul educației sunt de acord că niciodată nu este prea devreme să începi tacticile de bază de modificare a comportamentului. Cu toate acestea, vârsta de 3 ani marchează de obicei un moment din viața copilului tău când el este capabil să înțeleagă de ce nu are voie să se comporte într-un anumit fel. În ciuda extinderii funcțiilor cognitive ale copilului, nu uita că este încă doar un copil. Va trebui să îi oferi mesaje scurte și la obiect, pe care să poată să le înțeleagă, și să le repeți ori de câte ori este nevoie.
Când dorești să începi o rutină consistentă pentru a-l învăța pe cel mic despre disciplină nu uita de următoarele recomandări:
- Stabilește limite clare și ferme despre ce este și ce nu este un comportament acceptat
- Stabilește consecințe pentru fiecare comportament necorespunzător. Aceste consecințe trebuiesc aduse la cunoștința copilului, cu blândețe, înainte să se întâmple respectivul comportament. Atenție, deși este foarte ușor ca această recomandare să fie înțeleasă de unii părinți ca reprezentând amenințări și pedepse, nu este vorba despre asta. Dacă ai neclarități sau ai nevoie de mai multe detalii, te rog să îmi scrii.
- Repetă-i consecințele copilului tău, ori de câte ori este nevoie, astfel încât să te asiguri că le-a înțeles.
- Fii consecvent pentru a nu-l bulversa pe cel mic cu mesaje care se bat cap în cap.