Cum a fost la Swimathon

Am tot amanat cu scrisul despre Swimathon ca sa pot sa-mi linistesc emotiile si sa am timp sa le analizez pentru ca a fost o experienta extraordinar de intensa pe care am trait-o vorba aia “de buna voie si nesilita de nimeni” 🙂 .

Eram la sfarsitul lui Mai cand am intrebat-o pe Delia asa, mai mult de curiozitate care este nivelul participantilor sperand ca o sa-mi spuna ca toata lume se balaceste, face pluta iar la final poze 🙂 . Din pacate nu asta mi-a raspuns 🙂 . Inca nu se incrisesera multe echipe si in niciun caz nu se facea o testare a inotatorilor asa ca singurul punct de reper era editia de anul trecut. Pozele sunt concludente 🙂 .

Cat m-am documentat eu am aflat ca si Bogdana se antreneaza intens, ca Ana N si-ar dori la randul ei sa participe asa ca ne-am uitat pe lista cauzelor inscrise sa vedem ce ne atrage. Am gasit cateva dar niciuna nu ne-a atins la corason, asa ca, nici nu mai stiu cine a avut ideea sa venim cu cauza noastra, Asociatia Unu si Unu condusa de doi oameni inimosi: Corina si Diana.

In paralel, eu m-am dus la o intalnire a comunitatii Femei in afaceri, unde cu totul intamplator venise si Tily. Din una-n alta am intrebat-o daca nu vrea sa vina la noi in echipa, i-am povestit cine suntem si ce facem si lucrurile au inceput sa se lege.

Si ca sa vedeti cum lucreaza Universul (fiti atenti sa-mi spuneti daca intelegeti ceva 🙂 ):

Delia o stia pe Diana
Bogdana e vecina cu Corina
Eu ma stiam cu Ana, Bogdana si Delia, evident
Eu o stiam pe Tily
Delia o stia pe Tily
Diana e prietena cu Tily

Si s-a-nchis cercul. 🙂

Dar ne mai lipsea un om, o problema care s-a rezolvat la randul ei singura: imediat cum am anuntat ca vom participa, am primit si primul semn de sustinere, unul extrem de incurajator. Am primit oferta de a ne antrena la Pescariu Sports&Spa ceea ce, mie cel putin, mi-a dat pur si simplu aripi. Cele mici faceau deja inot acolo, locatia e superba, eu eram in concediu asa ca puteam sa leg toate activitatile noastre in cel mai placut mod.

A urmat o luna de antrenamente intense, partea cea mai buna fiind faptul ca nu am fost limitata de timp. Probabil ca orinde altundeva m-as fi dus o ora, doua si gata. La Pescariu ma duceam pe la 10 dimineata si stateam pana la 6 seara. Timp in care faceam si 3-4 antrenamente. Am avut o foarte mare libertate pentru ca cele mici se simt acolo ca la ele acasa, cunosc pe toata lumea asa ca nu a trebuit sa stau cu ochii pe ele. Cand intram sa inot, imi spuneau unde se duc si o ora nu mai aveam grija lor. Ori erau pe sezlonguri citind, ori la inot, ori in apa cu Silviu sau ceilalti antrenori. Faptul ca puteau sa intre in apa supravegheate de cineva in care aveam incredere a contat enorm. Cei care ma cunosc stiu exact la ce ma refer.

Si pentru ca tot ne simteam ca in familie la Pescariu, Bogdana a venit cu ideea sa-l rugam pe Silviu sa vina la noi in echipa. Care a acceptat din prima, la fel si conducerea clubului careia ii multumesc pe aceasta cale pentru tot sprijinul si intelegerea de care a dat dovada.

Cand ne era noua lumea mai draga ca totul merge conform planului, am aflat ca noi trebuie sa fim si fundraiseri. Ceea ce a fost putin shocking. Tily cel putin isi facea calcule cati bani trebuie sa aduca de acasa (si eu cam la fel dar nu am recunoscut ca sa nu demoralizez echipa 🙂 ).

Si apoi a venit bomba. Tily, cea care se panicase toata ca ea nu stie cui sa-i ceara bani, ne anuntat ca a facut rost de o donatie fabuloasa: 5.000 de lei. In conditiile in care noi ne propusesem sa atingem pragul de 7.000 de lei. A fost si este cea mai mare donatie facuta vreodata la Swimathon si chiar daca nu ati vazut asta mentionat nicaieri, adevarul este ca am scris istorie. Nu stiu daca va imaginati ce inseamna asta, a doua zi am dublat numarul de bazine pe care le inotam, atat de entuziasmata am fost.

Am mai primit o suma foarte mare de la Ioana, care a facut campania ei proprie si personala in care a strans bani pentru cauza noastra. Ioana, iti multumim si din punctul meu de vedere, ai locul tau in echipa. La anul ai treaba 🙂 .

Pe nesimtite, a trecut o luna plina de intalniri, de mailuri, de mesaje si telefoane. Eu care la ora 10 dorm dusa, am stat si pana la 1 noaptea vorbind cu fetele, facand planuri de bataie si incurajandu-ne una pe cealalata. Se spune ca de la o anumita varsta incolo e greu sa iti mai faci prieteni. Ca ramai cu cei vechi, care te stiu cu bune si rele si care au trecut proba timpului si proba vietii. Eu spun cu mana pe inima ca am 5 prietene noi, cu care am trecut intr-o luna si proba timpului si proba vietii. Nimic nu te leaga mai tare de alti oameni decat pasiunea pentru o cauza comuna, cand fiecare da ce are mai bun si nu are niciun interes personal sau egoist. Cred ca asta e cel mai bun mod in care poti cunoaste pe cineva.

Si iata-ne in ziua competitiei. Stiu, nu despre asta a fost Swimathon, insa eu chiar am fost in competitie cu mine insami. Nu sunt o fire bataioasa, nu-mi place sa demonstrez lucruri sau sa-mi depasesc limitele (daca asta presupune un efort fizic foarte mare 🙂 ). De fapt sunt un rac care se simte cel mai bine in carapacea lui, in coltisorul lui, asa ca de multe ori evenimentele astea majore care presupun iesiri in fata ma provoaca la modul cel mai serios.

Cand ma incalzeam inainte sa intru in bazin, foarte multa lume m-a intrebat daca am emotii. Ei bine, nu. Nu stiu cum am reusit, ce am facut, dar eram de un calm inspaimantator. Stiam ce pot, stiam ca sub nicio forma nu o sa ma fac de ras (pana la urma despre asta-i vorba, right?) si ca orice-ar fi nu sunt singura. Cred ca e prima data cand simt cu adevarat ce inseamna sa fii intr-o echipa in care ai incredere si pe care te poti baza. Si tot prima data este cand simt ce inseamna emotia colectiva, cand cei din jurul tau te sustin si iti dau putere. Pentru ca (si da, ma laud 🙂 ) am avut cei mai multi sustinatori. Cristi si fetele, prieteni dar si colegi. Majoritatea tinerilor in tricouri albastre erau voluntari de la Tineri pentru Tineri si colegi de-ai mei. Oriunde ma uitam, vedeam fete cunoscute care imi zambeau si ma incurajau.

Cand inotam si auzeam “haide Ana” ma simteam ca o campioana. Si inca mai am acest sentiment. Mare lucru este sa ai oameni care sa te incurajeze si sa iti dea putere. Nu pot sa ma abtin, dar probabil ca daca o singura persoana mi-ar fi spus lozinci de genul “ai grija sa nu te faci de ras”, “nu te-ai pregatit destul”, “ma bazez pe tine, sa nu ma dezamagesti”, “i-a uite ce bine inoata X-ulescu, tu de ce nu faci la fel”, probabil ca as fi renuntat. Sper ca stiti unde bat cu aceste aluzii.

Din ciclul “never say never” as fi putut sa jur ca niciodata in viata vietilor mele nu o sa pun poze cu mine in costum de baie pe FB si in online. Ei bine, nu doar ca tot online-ul e plin cu aceste poze dar am dat si interviu la ProTV fix in aceasta costumatie. Si evident ca toata tara (si nu numai) s-a uitat fix atunci la stiri si m-a vazut 🙂 .

Cam asta a fost, mai sunt multe de povestit dar deja m-am intins prea mult. Poate mai revin si cu parte a doua insa momentan ma opresc aici. Nu inainte de a le multumi tuturor prietenilor dragi, care ne-au sustinut: Elena, Narcisa, Ana, Iohanna, Oana, Andrei, Raluca, Laura, Mihaela, Ioana, Andra, si lista ramane deschisa pentru ca sigur am uitat pe cineva.

Multumesc Pescariu Sports&Spa pentru toate facilitatile oferite si mai ales multumesc Silviu pentru implicare. Cel mai inimos antrenor de inot 🙂 !

Si evident le multumesc dragilor mele prietene Ana, Bogdana, Tily, Delia si Corina cu care am trait niste momente minunate.

Va las cu poze din arhiva personala, facute in principal de Alexandra. Sa nu ne cautati in albumele oficiale Swimathon pentru ca am fost o prezenta foarte discreta. La anu’ venim cu fotograf si cameraman personal, se stie 😛 .

Inca ne distram 🙂