#CONCURS Castiga un pachet cu 3 carti pentru copii din seria “Dar Motan”

Editura Nemi lansează o nouă serie de cărți pentru copii scrisă de Cristina Andone: DAR MOTAN, cu volumele Dar MotanDar Motan viseazăDar Motan știe, perfecte pentru primele lecturi ale copiilor începând cu 4 ani.

Îndrăgită pentru seria Povești din pădurea muzicală, Cristina Andone îi invită pe micii cititori să cunoască și să adopte un prieten imaginar: motanul Dar, un motan capricios, norocos și extrem de prietenos.

Temele mari ale cărții sunt bine învelite în ilustrații splendide de Emi Balint și prin personaje bine ticluite: prietenie, generozitate, temeri de tot felul, depășite cu brio cu ajutorul celor apropiați, familie, curiozitate, visuri și speranțe. Alături de Dar motan, se desfășoară o întreagă paradă de prieteni, motani sau mâțe, copii sau oameni mari, fiecare cu ceva doar al său, dar cu toții contrazicându-ne așteptările despre ei, mai devreme sau mai târziu, ca în orice poveste bună.

Poveștile sunt scrise în versuri libere, suficient de muzicale încât să le rămână copiilor în minte și să-și dorească să se reîntoarcă la ele.

„Am scris seria Dar Motan dintr-o suflare, într-o singură vară, la cererea editurii Nemi. M-am jucat în imaginație de-a un pisoi negru care crede despre sine că e tare, tare norocos. M-am amuzat închipuindu-mi tot felul de năzbâtii prin care trec Dar, pisoiul de librărie, Zahar, un motan de cofetărie, și Nuti, o pisică de florărie. Acțiunea se petrece în Bran, foarte aproape de castel. Acum să spunem că în Bran nu există nici librărie nici florărie. Dar sunt pisici, firește. Și unde-i o pisică, hop! trebuie să fie și-o poveste.”  (Cristina Andone).

Va invitam la #CONCURS

Puteti castiga unul dintre cele 3 premii oferite de Editura Nemira.

Fiecare premiu contine cele 3 volume “Dar Motan”.

Tot ce trebuie sa faceti pentru a participa este sa respectati urmatorii pasi:

1.Apasati butonul de mai jos pentru a va inscrie la concurs

2.Pentru ca vestile bune sa ajunga la cat mai multi parinti, lasati un comentariu la postarea de FB de mai jos in care sa-i dati tag unui prieten. Pentru mai multe sanse de castig puteti lasa mai multe comentarii, cu singura conditie ca de fiecare data sa-i dati tag altui prieten.

🎉 #CONCURS🎉

Puteti castiga unul dintre cele 3 premii oferite de Editura Nemi.
Fiecare premiu contine cele 3 volume “Dar…

Posted by Meseria de parinte on Wednesday, November 11, 2020

IMPORTANT!

❗️ Concursul se deruleaza in perioada 11 – 13 noiembrie 2020. Pe 14 noiembrie aflam cu ajutorul aplicatiei Comment Picker cine sunt fericitii castigatori ai premiilor.

❗️ Castigatorii vor fi anuntati pe FB si contactati pe email pentru a putea intra in posesia premiilor.

❗️ Doar participantii care au apasat butonul Particip la concursul “Dar Motan” vor fi declarati eligibili.

❗️ Toti participantii la concurs declara ca au luat la cunostinta si ca sunt de acord cu Termenii si conditiile aplicabile.

Bafta tuturor!

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite.

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.

Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Parerea ta conteaza!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *