Capacitatea de a ne accepta copiii este legată direct de abilitatea de a ne accepta pe noi înșine
Când ne acceptăm copiii pentru cine sunt, credem în mod eronat că asta înseamnă să le permitem, pasivi, să continue un comportament care ar putea fi distructiv.
Dar nu despre pasivitate este vorba ci despre acceptarea ființei copilului nostru, la starea lor naturală așa cum e.
Acceptarea e fundamentală. Ajustarea comportamentului lor pentru a fi mai potrivit cu ființa lor esențială se face mai târziu.
În cazul în care copiii se comportă într-un mod pe care îl considerăm „rău“, într-un act de nesupunere, reacția adecvată este fermitatea.
Dacă sunt „răi“ pentru că nu pot gestiona emoții dureroase, trebuie să fim înțelegători.
Dacă au nevoie de atențieși se agață de noi, am putea fi nevoiți să îi mângâiem și să le acordăm atenție, sau — dacă am fost exagerat de protectori și nu le-am cultivat independența — am putea fi nevoiți să îi ajutăm să fie mulțumiți de ei înșiși și să se simtă confortabil singuri.
Dacăsunt retrași și tăcuți, trebuie să le facem loc și să le respectăm dorința de separare.
Dacă sunt zgomotoși și jucăuși la un moment potrivit, trebuie să le permitem să își manifeste bucuria fărăsă intervenim.
Dacă sunt gălăgioși și au chef de joacă atunci când trebuie să își facă temele, e necesar să îi stăpânim și să îi aducem într-o stare de atenție și concentrare.
Acceptarea copiilor noștri poate lua oricare dintre următoarele forme:
- Accept că am un copil diferit
- Accept că am un copil tăcut
- Accept că am un copil care poate fi încăpățânat
- Accept că am un copil care are nevoie de timp pentru a se deschide în fața lucrurilor sau oamenilor
- Accept că am un copil prietenos
- Accept că am un copil care se supără repede
- Accept că am un copil căruia îi place să le facă oamenilor pe plac
- Accept că am un copil care se opune schimbării
- Accept că am un copil care se teme de oamenii noi
- Accept că am un copil care se poate comporta urât
- Accept că am un copil cu toane
- Accept că am un copil blând
- Accept că am un copil timid
- Accept că am un copil sfios
- Accept că am un copil căruia îi place să facă pe șeful
Capacitatea de a ne accepta copiii este legată direct de abilitatea de a ne accepta pe noi înșine — atât așa cum suntem în prezent, cât și cum avem potențialul de a deveni.
În definitiv,cum putem spera să ne învățăm copiii să gândească liber și să aibă spirite libere dacă noi înșine nu suntem așa?
Cum putemcrește copii independenți, autonomi dacă noi înșine nu suntem independenți și autonomi?
Cum putem crește o altă ființă omenească, un alt spirit dacă propria ființă a fost în mare măsură desființată, iar spiritul ne-a fost nimicit sistematic?
Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:
- Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
- Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
- Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte
- Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte
******************************************************************
Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.
Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.
Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.
Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).
