Brunch pro educatie

Sharing is caring:

Tare rau mi-a parut ca nu am putut sa ajung la brunch-ul organizat de Ana Nicolescu si Gabriela Maalouf la Libraria Humanitas Cismigiu. Din pacate ora a fost foarte dificila pentru mine, s-a intamplat exact cand terminau cele mici scoala si gradinita asa ca nu am putut sa ma impart.

Subiectul abordat a fost foarte interesant, care este explicatia pentru faptul ca o mare parte dintre adulti, desi au terminat o facultate, ajung mai tarziu sa practice cu totul si cu totul alta meserie. Este din fericire vorba despre pasiuni, vocatie si dezvoltare personala.

‘Când ajungem la un punct în viață, în care vrem să ne reorientăm profesional, avem nevoie de curaj, ambiție, devotament, încredere de sine și multă pasiune. La acestea, aș adăuga cursuri de formare profesională, care să susțină baza teoretică și un  curs de dezvoltare personală, care să ne arate în ce moment al carierei ne aflăm, care este potențialul fiecăruia, pe ce putem să ne bazăm din abilitațile deja descoperite si dezvoltate și în ce direcție putem să ne dezvoltăm și mai mult” – Gabriela Maalouf, fondator Pro Education Academy si Atelierul de parenting.

„Facultatea pe care o urmezi, planurile pe care le faci la început, nu au nicio legatură cu adevărata vocaţie, cu pasiunea. Vine o zi când ai mai mult curaj, îţi dai demisia și hotărăşti să te reorientezi profesional. De la Turism şi PR am ajuns să am un restaurant şi sunt mai fericită ca oricând”, a completat Elena Platon, manager Beautyfood.

Tot in cadrul evenimentul invitatii au participat la un mic test interactiv care a scos la iveala tipul fiecarui invitat: kinestezic, auditiv sau senzorial. In functie de acestea putem sa ne orientam in alegerea meseriei si putem incerca sa egalam simturile intre ele astfel incat sa ajungem la un echilibru senzorial.

Evenimentul a fost conturat prin sprijinul Librariei Humanitas Cişmigiu, Dorna, Learn with Music, Himalaya Herbals.

Mai multe impresii puteti citi la Mihaela, Ana si Luminita.

Brunch pro educatie cu Gabriela Maalouf 4

Sharing is caring:

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Am fost in fabrica BOIRON si am vazut cum se fabrica medicamentele homeopatice
    Sharing is caring:

    Daca ar fi sa definesc in trei cuvinte ce am vazut in fabrica BOIRON, as spune: Stiinta, Inovatie si Viziune. […]

    Sharing is caring:
  • Din baiat la ferma, om de stiinta
    Sharing is caring:

    Am recitit de curand o carte minunata, care mi-a placut foarte mult la vremea respectiva. Atat de mult incat am […]

    Sharing is caring:
  • SOS, vine vacanța! O conferință despre urgențele medicale în timpul verii și cum să le depăsim
    Sharing is caring:

    Conferinţa Social Moms de la Iaşi, din 8 iunie 2017,  a avut că tema problemele de sănătate şi urgențele medicale […]

    Sharing is caring:
  • Cum a fost la cel mai inedit eveniment, in piciorusele goale
    Sharing is caring:

    Saptamana trecuta, 800 de familii au renunțat la încălțări pentru cel mai mare picnic în picioruşele goale, ce a avut […]

    Sharing is caring:

One thought on “Brunch pro educatie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*