Secretar de stat în Ministerul Sănătății: 80% dintre pacienții cu Covid-19 au comorbidități și ar fi murit oricum

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa dai Like aici:

 

„Sunt raportate multe decese la pacienți care mor din altă cauză.

Urmărim în fiecare zi decesele, punctual, caz cu caz. 80 la sută sunt pacienți care au comorbidități, care ar fi murit oricum, care au un cancer terminal, de exemplu.

Fenomenul morții este un fenomen complex din punct de vedere medical. Este o întreagă știință care se ocupă de așa ceva, se numește tanatologie. În momentul trecerii în neființă sau, mă rog, la instalarea suferinței terminale, pacientul dezvoltă multiple complicații – se infectează, își pierde imunitatea și până la urmă, într-o epidemie de coronavirus, ia și coronavirus. Dar el moare de insuficiență cardiacă terminală, moare de cancer cu boală metastatică avansată, moare de ciroză hepatică.

Sunt morți asociate cu vârste extreme, de 90 și ceva de ani, și așa mai departe. Incidența acestor pacienți este relativ importantă. Deci, după părerea mea, fără să fim în posesia unor date statistice precise, pentru că sunt greu de făcut – dar vor trebui să fie făcute la un moment dat – sunt foarte mulți pacienți despre care nu putem spune că au murit din cauza infecției cu coronavirus”, a spus Horațiu Moldovan, luni seara, în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

 

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.

Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *