30 de ani de la moartea parintelui Arsenie Boca. Mii de pelerini sunt asteptati la Manastirea Prislop

Aproximativ 10.000 de pelerini sunt aşteptaţi, joi, la Mănăstirea Prislop, din judeţul Hunedoara, pentru a lua parte la slujba de pomenire a părintelui Arsenie Boca, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit 30 de ani.

Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vaţa de Sus, din judeţul Hunedoara. A studiat la Academia Teologică “Andreiana” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paştile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mânăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie.

A fost părinte ieromonah, teolog, artist plastic, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu şi apoi la Mănăstirea Prislop. În anul 1959, regimul comunist a desfiinţat lăcaşul de cult din Hunedoara, l-a transformat în cămin de bătrâni, iar părintele Arsenie Boca a fost alungat din mănăstire. Securitatea i-a interzis să mai slujească în vreo biserică din România.

Părintele a fost arestat şi torturat de fosta Securitate în anii 1948 şi 1951 pentru presupuse legături cu legionarii, fapte negate de acesta. Închis la Jilava, Bucureşti, Timişoara şi la Oradea, condamnat la muncă silnică la Ocnele Mari şi la Canal, părintele a revenit, la sfârşitul pedepsei, ca stareţ la Mănăstirea Prislop. A fost unul dintre martirii opresiunii comuniste. A pictat biserica din comuna Drăgănescu, la 25 kilometri de Bucureşti.

Părintele Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veşnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia şi, la dorinţa sa, a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop. La mormântul părintelui Arsenie se perindă zilnic sute de pelerini veniţi din toată ţara

Manifestarea a început încă din cursul nopţii de miercuri spre joi, când preoţii şi credincioşii prezenţi s-au rugat pentru odihna celui supranumit “Sfântul Ardealului”, urmând ca joi, la altarul din curtea mănăstirii, să fie săvârşită o slujbă de liturghie specială, la care vor lua parte mai mulţi prelaţi ai bisericii, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza.

“În fiecare an, părintele Arsenie a fost comemorat, a fost pomenit la Mănăstirea Prislop. Anul acesta, slujba săvârşită la Mănăstirea Prislop va avea o dimensiune deosebită, culminând cu sfânta şi dumnezeiasca liturghie arhierească ce va fi săvârşită de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înalt Preasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu.

Sinodul Mitropoliei Ardealului a decis, pe 5 septembrie, să înainteze Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) dosarul de canonizare al părintelui Arsenie Boca. Sfântul Sinod al BOR a transmis propunerea Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor români. Comisia va invita specialişti din diferite domenii de competenţă să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească şi de disciplină monahală.

De asemenea, vor fi evaluate şi referate ale cercetătorilor istorici permanenţi desemnaţi de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989, se menţiona, pe 28 octombrie, într-un comunicat al Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Arsenie Boca ar fi murit pe 28 noiembrie din cauza lui Nicolae Ceauşescu

Pe 28 noiembrie 1989, se stingea din viaţă Arsenie Boca, născut sub numele de Boka Zian-Vălean. Istorisirile despre ultimele zile din viaţa sa amintesc de faptul că părintele era foarte slăbit şi refuza să mănânce.

I-a stat aproape pe patul de moarte Ioana Sângeorzan, despre care se ştia că ar fi fost o iscoadă a securităţii, după ce a fost lăsat fără Julieta. Despre cea din urmă se ştia că a fost cea mai dragă persoană din viaţa lui Arsenie şi că şi-ar fi găsit sfârşitul din cauza lui Nicolae Ceauşescu. În decembrie 1988, Arsenie Boca suferă un infarct în chilia sa şi reuşeste să supravieţuiască, însă după două luni, în februarie 1989, o paralizie facială şi una a piciorului stâng îl va ţintui la pat. Îi era foarte greu să mai vorbească, iar în ţară s-a răspândit zvonul că ar fi fost iradiat în urma unui ordin dat de Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Starea i s-a alterat treptat şi ajunsese să aibă o barmă mare, sârmoasă, iar în cele din urmă a refuzat să mai mânânce. Avea să moară pe 28 noiembrie 1989, într-o zi de sărbătoare. De Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou, cu care avusese o legătură specială. În trecut, i-a pictat acestuia martiriul în Biserica de la Drăgănescu.

Înmormântat la Mănăstirea Prislop, pe 4 decembrie

Poveştile din acea perioadă amintesc de o minune care s-ar fi petrecut chiar la înmormântare. Deşi trecuse o săptămână de la momentul morţii lui Arsenie Boca, acesta şi-ar fi deschis ochii în timpul drumului către Prislop, acolo unde îşi doarme somnul de veci. Cu ochii deschişi şi obrajii rumeni, cu sicriul incredibil de uşor pentru oamenii care l-au cărat, Arsenie Boca avea să înfăptuiască ultima sa minune, în ultima zi înainte de a fi înmormântat. A fost dezhumat de oamenii Securităţii pentru a se asigura că acela este locul unde a fost înmormântat. La Prislop a devenit acum loc de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga ţară şi nu numai.

Share on Facebook

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte 
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*