Tragedie in curtea scolii: o fetiță de 7 ani a fost zdrobită de poarta de fotbal

Larisa Ivan, o fetiță de 7 ani, a murit la Dobrești, Bihor, după ce o poartă de fotbal pe care nici primăria, nici liceul nu știu cine a ridicat-o de la pământ a strivit-o.

A ieșit să se joace în curtea unității de învățământ, într-o pauză de la cursurile de dansuri populare. Parchetul a deschis o anchetă, timp în care factorii de răspundere plimbă responsabilitatea de la unul la altul.

CITESTE SI: Vrem toalete in scoli, pentru toti copiii!

Un asistent și un medic de la centrul de permanență au intervenit și i-au acordat fetei primul ajutor. La sosirea echipajului de pompieri militari paramedici, aceștia efectuau manevre de resuscitare, care au fost continuate apoi și de pompierii militari. Potrivit maior ISU Crișana, Camelia Roșca, la fața locului a ajuns și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD Oradea.

Din nefericire, după mai bine de 80 de minute în care s-au efectuat manevre de resuscitare, medicul din cadrul echipajului TIM a declarat decesul micuței.

,,Indiferența voastră ucide!” Manifestul elevilor bihoreni după ce o copilă de 7 ani a fost strivită de poarta din curtea şcolii din Crânceşti

,,Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Bihor, structura care reprezintă drepturile și interesele tuturor celor peste 95.000 de beneficiari primari ai sistemului educațional din județul nostru, se declară stupefiat de această situație și trage un puternic semnal de alarmă la adresa indiferenței factorilor decizionali”, se arată într-un comunicat de presă al CJE Bihor.

Reprezentanţii elevilor bihoreni lansează un manifest care să vizeze conștientizarea impactului absolut devastator al lipsei de implicare a autorităților în procesul educațional, manifest denumit ,,Indiferența voastră ucide!”.

Aceştia susţin că protestul lor nu este altceva decât o reacţie ,,la adresa multitudinii de carenţe care afectează starea generală și calitatea educației preuniversitare românești, cauzate de lipsa de pregătire și viziune a multor aleși locali inactivi în ceea ce privește dezvoltarea pe plan comunitar și educațional”.

,,Tragedia a avut loc în pauza unui curs de dans organizat la Căminul Cultural de lângă școala din satul Crâncești, în curtea instituției, poarta de fotbal nefiind bine amplasată și cauzând riscul unor accidente. Cu toate acestea, nici directorul Liceului Tehnologic Dobreşti, doamna Livia Gego, în subordinea căreia se află școala, și nici domnul Nicolae Neag, primarul comunei, nu s-au asigurat de existența dotărilor necesare și de buna lor funcționare. Victima era elevă în clasa I la aceeași unitate de învățământ”, semnalează CJE Bihor.

Cer condiţii civilizate

Aceştia arată că elevii nu sunt în siguranţă şi fac un apel la autorităţi să ia măsuri imediate pentru a asigura copiilor condiţii sigure şi civilizate de studiu la şcoală.

„Stimați factori decizionali, educația nu mai poate aștepta! Indiferența și neimplicarea unora dintre dumneavoastră se concretizează prin efecte letale! Datele ne prezintă o stare deplorabilă: doar patru administrații publice locale acordă burse elevilor cu performanțe la învățătura și 45 de școli încă au grupurile sanitare amplasate în curte. De asemenea, lipsa de incluziune din spațiul școlar și ineficiența bazei materiale devin cauze ale unor tragedii precum recentul deces al fetiței din Crâncești, ucisă de poarta din curtea școlii care a căzut peste ea. V-ați asumat datoria fundamentală de a dezvolta comunitățile pe care le conduceți și de a investi în educație!”, transmit elevii bihoreni.

Ei au mai arătat că , în momentul de față, majoritatea unităților de învățământ din Bihor nu dispun de resursele necesare unui demers calitativ, în timp ce primăriile dețin toate facilitățile necesare.

,,Indiferența voastră are repercusiuni grave… Vă solicităm să preluați puținele modele de bune practici existente și să vă îndepliniți datoria!”, încheie elevii.

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte 
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

Sharing is Caring! ❤

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comenteaza cu contul de FB

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *