De ce nu vrea Ministerul să reglementeze învățământul privat? Interesele cui le apără?

”Devine evident că Ministerul nu mai vrea să reglementeze învățământul privat – deși este dator din punct de vedere legal, iar serviciul public de educație trebuie oferit nediscriminatoriu. Probabil, ca răspuns la presiunile anumitor patroni de școli private (care văd educația exclusiv ca afacere și nu ca serviciu public), se iau toate măsurile posibile pentru maximizarea profitului acestor ”antreprenori de succes” (cum se consideră ei) – de exemplu:

– ARACIP făcută țăndări (pentru că nu răspundea la comenzile privaților și pentru că era, cum spune noul președinte, prea independentă).

– Abrogarea ordinului de ministru care reglementa numirea directorilor pentru toate unitățile de învățământ și emiterea unuia doar pentru școlile de stat (că da, vrem democrație, dar nu pentru căței).

– Intrarea forțată în vacanță doar a școlilor de stat (pentru că profesorii, elevii și părinții din școlile private nu pot transmite virusul și nici nu trebuie protejați). Chiar dacă se va reveni, tentativa e clară (susținută și cu declarații publice) iar încercarea moarte n-are…

Mai are cineva dubii ale cui interese le apără Ministerul Educației? Unitățile private să înflorească, la fel ca firmele de casă (abonate la contacte grase) și sinecurile pentru neamuri, amante și prieteni (care merg ca unse, indiferent cine e la putere). Pentru ei statul va funcționa, întotdeauna, impecabil.

Iar pentru ceilalți, fără pile la Partid, ”stat eșuat”. Pentru milioanele de elevi, profesori și părinți din sistemul public de educație: ”atât s-a putut”, ”nu sunt bani”, ”am făcut tot ce se putea face, dar…”.

”Justiție”, ”echitate”, ”nediscriminare” și altele asemenea – cuvinte de alții inventate. Și, apropo: de ce Guvernul fuge ca dracul de tămâie când aude de Pilonul Social al Uniunii Europene (”Cele 20 de principii ale Pilonului european al drepturilor sociale constituie cadrul de orientare pentru construirea unei Europe sociale puternice, echitabile, incluzive și bogate în oportunități”). Nu i-am auzit vorbind despre așa ceva nici pe ministrul educației, nici pe cel al muncii, nici pe cel al justiției, nici pe cel al economiei – de fapt, pe niciun ministru sau parlamentar de la USL încoace.” – Serban Iosifescu,Șerban Iosifescu este fostul președinte al agenției care evaluează școlile Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu nu i-a mai prelungit mandatul de președinte ARACIP (agenția care face evaluarea externă a școlilor) lui Șerban Iosifescu, care ocupa funcția din 2005. Cîmpeanu l-a acuzat pe Iosifescu, printre altele, de conflict de interese, că a făcut o angajare fictivă și de comunicare defectuoasă cu școlile. Într-un interviu pentru Școala 9, fostul președinte ARACIP răspunde punctual acuzațiilor ministrului.

ARACIP (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii Învăţământului Preuniversitar) realizează evaluarea externă a calității educației din școli și din grădinițe. Astfel că orice unitate de învățământ din mediul preuniversitar pentru a funcționa legal trebuie să primească acreditare sau autorizare de la ARACIP. Printre standardele cerute de ARACIP școlilor se află: dotarea corespunzătoare a sălilor de clasă, asigurarea de servicii medicale și de consiliere, protecția împotriva incendiilor sau accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități. Alte standarde se referă la existența de laboratoare de informatică sau a cabinetelor medicale ori la numărul de profesori calificați.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *