Se spune ca ne indragostim de trei ori intr-o viata…

…de fiecare data de alta persoana. Iar motivele pentru care avem nevoie de aceste trei experiente sunt diferite.

Prima dragoste apare cand suntem tineri si inocenti. Este iubirea aceea idealistica, desprinsa parca din povestile pe care le citeam cand eram copii. Indiferent de modul in care se desfasoara, suntem incredintati ca este “singura si unica” si ca va dura tot restul vietii. De multe ori trecem peste credintele personale de dragul acestei povesti romantate care arata atat de bine din exterior si care ne face sa aratam bine in ochii celorlati.

Este perioada in care este mai important ce crede lumea decat cum ne simtim noi. Aceasta dragoste se bazeaza pe idealuri si tine mai mult de imagine decat de sentimente adevarate.

A doua dragoste se presupune ca este “iubirea vietii noastre”. Aceea care ne invata lectii dure despre cine suntem cu adevarat si cata nevoie avem sa fim iubiti. Este genul de iubire care doare si care ne lasa cu sufletul spart in mii de bucati, chiar daca totul s-a bazat pe minciuni si manipulare, chiar daca am fost tradati si celalalt nu ne-a meritat.

Aceasta experienta poate fi repetata iar si iar, pentru ca de fiecare data speram ca finalul va fi diferit de cele deja traite. Credem ca alegerile noastre sunt diferite odata cu trecerea timpului si castigarea experintei si totusi, de fiecare data cand repetam acest tip de dragoste, se termina mult mai rau decat celelalte. Uneori, aceste relatii devin de-a dreptul toxice si scot la iveala probleme personale majore, cum ar fi dependenta de povesti nefericite si de imaginea de victima. Ramanem in aceste drame deoarece avem nevoie de tot caruselul de emotii care ne incearca limitele, dar care ne lasa sleiti de puteri si complet neputinciosi in a distinge binele de rau.

Este genul de iubire despre care ne dorim “sa fi mers” si despre care credem cu tarie ca putea fi salvata, daca am fi facut “ceea ce trebuia”.

A treia dragoste este cea la care nu ne gandim niciodata ca s-ar putea intampla. Este iubirea “gresita” oricat de mult am vrea sa ii gasim un rost, este cea care ne da peste cap intregul univers si ne arata ca toate ideile pe care le aveam despre dragoste sunt complet gresite. Este iubirea care desi apare in cel mai natural mod, aproape ca nu o bagam in seama atat de imposibila ne pare ideea. Este conectarea cu partenerul la un nivel pe care nu putem sa-l explicam, pentru ca nu s-au inventat cuvintele care sa descrie ceea ce simtim. Este relatia in care pur si simplu ne trezim implicati fara sa facem nimic deosebit, in care nu avem idealuri si asteptari, in care nu apar presiuni despe ce ar trebui sa facem sau cum ar trebui sa ne comportam.

Suntem acceptati pentru ceea ce suntem si acceptam tot ceea e este partenerul nostru, fara intrebari si fara reprosuri.

Nu are nicio legatura cu dragostea asa cum ne-am imaginat-o si nu tine cont de regulile pe ni le-am stabilit in ideea de a ne simti in siguranta. Totusi, e dragostea care ne arata ca exista relatii ce pot dura o viata, si care ne bate la usa indiferent cat de mult dureaza pana deschidem.

Este dragostea care ne facem sa ne simtim bine si care ne ofera confort.

tipuri de dragoste

foto

Poate nu toti vom experimenta aceste trei tipuri dragoste in aceasta viata, dar poate pentru ca nu suntem inca pregatiti.

Poate ca mai intai avem nevoie sa invatam ce nu este iubirea, inainte sa aflam cu adevarat ce este.

Oricum ar fi, si oricare ar fi dragostea la care ne-am hotarat sa ramanem, indiferent ca este prima (cea care arata bine si care ii face pe toti din jurul nostru fericiti), a doua (consolandu-ne cu ideea ca daca nu e nevoie sa te lupti pentru o relatie atunci nu e dragoste adevarata) sau a treia (cea care te face sa te simti confortabil fara niciun fel de efort rational, cea care nu arata precum o furtuna ci mai degraba ca linistea de dupa), sa nu uitam ca toate vin cu niste lectii din care trebuie sa invatam cate ceva.

Si sa nu ne pierdem niciodata speranta: oricand exista posibilitatea de a incerca din nou. Adevarul este ca nu avem cum sa stim cand si cum ne vom indragosti din nou sau daca relatia actuala este cea in care vom ramane pana la sfarsitul vietii.

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *