Scrisoare deschisa din partea unei mame, catre guvernanti

Dupa cum sunt sigura ca stiti, scolile din mediul urban sunt, aproape fara exceptie, supraaglomerate. Clasele de 20 de elevi, cu o suprafata a salii de clasa adecvata la numarul de suflete care petrec acolo intre 4 si 8 ore pe zi, exista numai pe hartie. Realitatea noastra este alta: clase de peste 30 de elevi (adesea peste 35), inghesuiti in spatii in care abia incap bancile, printre care tu, cadru didactic, cu greu te strecori.

Cum se poate asigura distantarea sociala in aceste conditii? Cum poti controla ca peste 30 de copii de ciclu primar sa poarte corect masca si sa nu duca mana la fata 4 – 5 ore pe zi? Cum ii poti determina sa se spele corect pe maini, la fiecare pauza, cand pe palier exista un singur grup sanitar, cu 1 – 2 chiuvete si adeseori fara sapun?

Spuneti ca la cei mici, formele de boala sunt usoare. Dar exista, domnilor ministri, copiii cu alergii, copii cu astm, copii cu alte comorbiditati, care au si ei dreptul sa traiasca. Exista copii care vin acasa la parinti cu comorbiditati, sau care sunt ingrijiti, dupa ore, de bunici care au peste 60 de ani. Poate copilul face o forma usoara de boala, poate nici nu vom sti ca s-a infectat, decat cand ii vom ingropa un parinte sau un bunic…

Ce ne facem, domnilor ministri, cu cadrele didactice? Pe dumnealor le-ati intrebat ce varste au, ce boli asociate? Si ei petrec ore lungi in compania a 30 de elevi in ciclurile primare, sau a o suta de elevi pe zi mai tarziu, in anii mai mari. Profesorii de limbi straine intra si la clasele primare, intra si la clasele mai mari. Scolile au o intrare pentru profesori si tot o intrare si pentru sutele de elevi. Cum rezolvam problemele acestea?

Probabil va uitati la exemplul altor state europene. Stim ca Danemarca si-a deschis de curand scolile. Nu pe toate, domnilor ministri, doar pe unele dintre ele. Am urmarit un interviu cu un director al unei unitati care s-a deschis acum, in primul “val”. Domnul acela povestea ce masuri s-au luat pentru prevenirea imbolnavirilor. De pilda, ne spunea ca s-au deschis doar cateva dintre scoli, ca un fel de experiment – sa se vada ce se va intampla dupa. Petrecuse cateva zile asigurandu-se ca:
– geamurile si usile claselor si ale scolilor vor fi permanent deschise, ca sa se ventileze corespunzator spatiul;
– copiii nu vor avea pauze propriu-zise, pentru a se evita contactul prea apropiat intre ei; ei isi vor petrece timpul doar in banca;
– bancile au fost rearanjate in clase astfel incat copiii sa se respecte distanta minima de 2m intre ei;
– grupurile sanitare au fost reevaluate si pregatite in ideea in care copiii aceia trebuie sa se spele pe maini frecvent si sa aiba la dispozitie apa calda, sapun si dezinfectant;
– salile de clasa si bancile urmau sa fie dezinfectate zilnic.

Cum facem, domnilor ministri, in scolile de stat in Romania?

Copilul meu invata intr-o cladire care are 7 clase pe palier, cu un grup sanitar cu doua chiuvete la care deseori sapunul dispare pentru ca fie se termina, fie se joaca copiii cu el.

Clasa e la parterul unui corp care are si doua etaje si in care se intra printr-o usa simpla, ca de apartament. Prin clasa ei, invatatoarea abia are loc sa se miste printre banci. Si suntem privilegiati, pentru ca AVEM grup sanitar si incalzire iarna; dar cate scoli sunt private si de acest confort elementar?

Cat despre igiena si dezinfectie….

Personalul auxiliar din scoli era insuficient si pe vremea cand se considera ca un mop plimbat si la baie, si pe culoare, e ok; cum sa discutam despre dezinfectarea zilnica a claselor, facuta CU SIMT DE RASPUNDERE, cand femeia de serviciu are in sarcina sa intre in fiecare clasa O DATA PE SAPATAMANA?

De unde facem rost de SUBSTANTE ADECVATE PENTRU DEZINFECTIE si cine le aplica CORESPUNZATOR?

Le-am inchis primele, domnilor ministri, pe ideea ca toti copiii sunt vectori excelenti pentru boala asta, chiar daca majoritatea dintre ei nu fac forme grave de boala. Astia ca mine, mai ghinionisti, care au un copil cu teren alergic sau cu astm, nu ma indraznim sa spunem nimic. Daca le deschidem de la primele masuri de relaxare, pierdem doua luni de stare de urgenta. Efectiv le pierdem, le stergem cu buretele, toate eforturile si pierderile economice de pana acum vor fi fost in van.

Ganditi-va bine, va rog. Si la copii, dar si la profesorii lor, si la parintii si la bunicii lor. Deschideti mai intai magazinele mici. Afacerile mici. Dati-le oamenilor alora o sansa sa nu moara de foame, dar dati-ne si noua o sansa sa ne protejam in continuare. Pentru ca atunci cand trimiti copilul la scoala, in conditiile din Romania, nu mai putem vorbi despre nici o masura de protectie sau de distantare sociala. Copiii nu stiu si NU POT sa se protejeze, iar ei vin acasa la parinti, frati, bunici.

Organizati sesiunile de examene respectand normele necesare si lasati copiii acasa pana in toamna. Nimeni nu va fi cu gandul la carte in scoli, ci la boala si la moarte. Nu uitati faptul ca un copil de scoala stie despre boala asta exact ceea ce stim si noi, adultii: ca ne poate omori pe unii dintre noi. Uneori, pe cei care ne sunt dragi. Nu e o povara usoara pentru un copil, sa stie ca merge la scoala si isi poate imbolnavi familia cand vine acasa… Lasati-i acasa pana in toamna, cumparati-le niste timp, oferiti niste timp medicinei sa castige puncte in cursa cu boala! Poate ii privati de niste cunostinte, dar e costul pe care ni-l asumam ca sa salvam niste vieti! Va rog!”