Programul scolilor pentru 5 iunie – Ziua Invatatorului
Miercuri, 5 iunie, se sarbatoreste “Ziua Invatatorului”, ocazie cu care in scolile din intreaga tara se vor organiza “manifestari specifice”.
Cu alte cuvinte cei mici nu vor face ore si, in unele situatii, am putea spune ca vor merge degeaba la scoala.
Reprezentantii ISMB au declarat ca cei mici trebuie sa mearga la scoala, dar nu vor face ore obisnuite. Nu se specifica la ce anume se referea activitatile prin care va fi celebrata Ziua Invatatorului si daca se vor pune absente.
Exista si exceptii, scoli in care nu se fac ore si copiii nu merg la scoala, doar daca in contractul colectiv de munca al profesorilor, aceasta zi este prevazuta ca zi libera.
Adrian Horvat, inspector la Inspectoratul școlar al Municipiului București (ISMB), a declarat că în Capitală elevii sunt așteptați la școală miercuri, 5 iunie. “Se vor face activități prin care va fi celebrată Ziua învățătorului. Asta înseamnă că nu se fac ore obișnuite, dar copiii vin la școală. Așa este stipulat în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură”, a explicat inspectorul (sursa Edupedu.ro).
In judetul Prahova, in schimb, toate scolile vor fi inchise miercuri. Motivul este o prevedere care specifica faptul ca 5 iunie este zi nelucratoare pentru personalul din invatamant, si care apare in contractul colectiv de munca inregistrat la Inspectoratul Scolar Judetean Prahova. (sursa: Observatorul Prahovean)
Deoarece pentru ziua de 5 iunie nu exista o regula aplicata in mod general tuturor scolilor, ramane ca fiecare institutie sa anunte care va fi progamul pentru aceasta zi.
La voi in scoala care este situatia?
Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:
Sharing is Caring! ❤
******************************************************************
Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.
Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.
Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.
Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).