Profesorii, obligați să ducă la școală adeverințe că nu sunt violatori

Sharing is caring:

Cu câteva zile înainte să înceapă școala, profesorii au fost anunțați că trebuie să obțină o adeverință de la Poliție prin care să arate că nu se regăsesc în Registrul național al violatorilor și pedofililor. Numai că registrul încă nu există.

Ministerul Educației: este necesar doar pentru profesorii care se angajează

Florian Lixandru, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, spune că școlile nu fac decât să respecte legea și că este firesc ca profesorii sau orice alte persoane care lucrează cu copii să prezinte un astfel de act.

Este o obligativitate pentru cei care se angajează de acum încolo în sistemul de învățământ, asistență socială, sănătate sau alte domenii care implică munca inclusiv cu minori. Funcționează precum cazierul: este emis de Poliție și are o valabilitate de 6 luni

Florian Lixandru, secretar de stat „N-am propus noi această lege. Noi nu facem decât să respectăm ce a adoptat Parlamentul. Personal, în calitate de părinte, mi se pare firesc ca profesorii să se prezinte cu astfel de adeverințe pentru liniștea părinților“, a mai spus secretarul de stat, pentru Libertatea.

Registrul încă nu este implementat Legea nr. 118 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, a intrat în vigoare la sfârșitul lunii iunie.

Numai că, potrivit unor surse din cadrul Poliției Române, Registrul pentru persoanele care au comis infracțiuni sexuale încă nu există. Drept urmare, profesorii pot solicita adeverința doar de la structurile de cazier juridiciar din cadrul secțiilor de Poliție. Acestea au mai adăugat că registrul va fi gata până la sfârșitul anului.

Pe de alta parte, Poliția Capitalei anunță, vineri, că a extins pentru acest weekend programul pentru eliberarea “adeverinței de non-violator”, la fiecare sector de Poliție, ca urmare a numărului mare de cereri pentru acest document.

Poliția Capitalei a anunțat, vineri, că în ultima perioadă numărul solicitărilor pentru eliberarea acestor documente a crescut semnificativ, astfel că a decis ca în zilele de 7 și 8 septembrie, în intervalul orar 09.00 – 17.00, în fiecare secție de poliție să fie deschis câte un ghișeu pentru eliberarea acestor documente.
Aceste adeverințe sunt eliberate de structurile de cazier judiciar, iar cererea pentru eliberarea documentului poate fi depusă personal sau prin împuterniciți, pe baza unei procuri notariale, la Compartimentele de Relații cu Publicul din cadrul Secțiilor de Poliție.

 

Dacă persoana respectivă nu este cunoscută în evidențele cazierului judiciar i se va elibera, de regulă, pe loc, adeverința pentru persoane necunoscute cu mențiuni care pot face obiectul Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor pe modelul tipizat. Dacă persoana căutată apare cu orice fel de mențiuni în evidențele cazierului judiciar, adeverința va fi eliberată în cel mult 30 de zile.
Angajatorii publici sau privaţi a căror activitate presupune contactul cu copii sau persoane vulnerabile trebuie să solicite angajaţilor adeverinţă de integritate, potrivit prevederilor din Legea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, care au intrat în vigoare în 20 iunie.
Până la operaţionalizarea Registrului, Poliţia poate elibera, la cererea persoanelor fizice sau a instituţiilor, adeverinţe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârşit infracţiuni de natură sexuală. Persoanele fizice pot obţine propriul certificat de integritate în aceleaşi condiţii în care pot primi și certificatul de cazier judiciar.
În certificatul de integritate comportamentală se înscriu toate datele existente în Registru cu privire la persoana în cauză (dacă este menționată acolo), iar certificatul este valabil 6 luni de la data eliberării.

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte 
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

Sharing is Caring! ❤

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comments

comments

 

Sharing is caring:

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*