Când este necesară completarea/eliberarea adeverinței medicale de înscriere în colectivitate de către medicul de familie?

Documentele medicale necesare înscrierii sau transferului copiilor în unitățile de învățământ au fost deseori subiect de controversă, în principal din cauza avizului epidemiologic. Vorbim astăzi însă despre un alt formular și anume, adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate, mai puțin prezentă in cadrul discuțiilor, dar nu prin importanța ei secundară, ci prin ignorarea existenței ei, inclusiv de către medicii de familie.

Ce conține adeverința medicală de înscriere în colectivitate?

Documentul, care poate fi găsit în Anexa nr. 16.1 a Ordinul ministrului sănătății și al ministrului educației nr. 438/4.629/2021 privind asigurarea asistenței medicale a preșcolarilor, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar și studenților din instituțiile de învățământ superior pentru menținerea stării de sănătate a colectivităților și pentru promovarea unui stil de viață sănătos, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 826 bis/30.VIII.2021, disponibil aici, conține, în afara datelor de identificare ale preșcolarului/elevului și părintelui/reprezentantului legal:

  • un sinopsis al istoricului medical al primului (ușor de completat, prin bifarea, acolo unde este cazul, a câtorva patologii specificate: astm, sindrom de hiperactivitate, otita medie cronică/recurentă, maladii congenitale de cord, probleme de învățare/dezvoltare, diabet zaharat, leziuni osteoarticulare, convulsii, tulburări de vorbire/auz/vedere, tuberculoză, altele), care va fi susținut de documentele medicale relevante; se vor menționa, de asemenea, eventualele alergii și tratamente în curs pentru bolile cronice;

  • concluziile examenului clinic. În trecut, acesta putea fi examenul de bilanț, deoarece în antetul adeverinței existau două rubrici: dată examinării și dată eliberării fișei. În formularul actual acestea lipsesc.

  • recomandări, în funcție de caz, privind activitatea fizică, alimentația, necesitatea unei eventuale reevaluări, evaluări suplimentare de specialitate sau sistem special de educație;

  • mențiunea apt/inapt pentru intrarea în colectivitate.

Când se completează/eliberează adeverința medicală de înscriere în colectivitate de către medicul de familie?

Conform legislației actualizate, aceasta va fi eliberată de către medicul de familie în următoarele situații:

  • înscrierea la grădiniță (împreună cu avizul epidemiologic și dovada de vaccinare a copilului – v. Anexa nr. 16.2 a ordinului comun);

  • înscrierea în clasa pregătitoare și în clasa a IX-a, dacă unitatea de învățământ frecventată anterior nu a avut cabinet medical școlar (se va elibera, de asemenea, împreună cu dovada de vaccinare, v. mai sus);

  • în cazul transferului între diferite unități de învățământ, dacă preșcolarul, respectiv elevul a frecventat o grădiniță/școală fără cabinet medical școlar propriu (și va fi însoțită de dovada de vaccinare). 

Bine de știut: 

  • dat fiind contextul pandemic și consecințele lui asupra modului de desfășurare a învățământului în perioada 2020/2021, cu trecerea în sistem online și delegarea medicilor școlari în alte posturi (direcții de sănătate publică, ambulanțe, centre de testare, centre de vaccinare etc.) este posibil ca în acest an să existe un număr mai mare de solicitări de eliberare a adeverinței medicale de înscriere în colectivitate adresate medicilor de familie;

  • adeverința medicală Model_M.S. cod 18.1.1 NU înlocuiește adeverința medicală de înscriere în colectivitate!

Dr. Cătălina Panaitescu, LaZiCuTot

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *