VIDEO – Elev de clasa a doua, sărbătorit în clasă, cu șampanie, animatori și cântăreață de muzică populară

Un incident total neobișnuit ne-a scos din rutina știrilor legate de educație și învățământul românesc. De data aceasta, locația este tot o sală de clasă, dintr-o școală de stat, dar acțiunea o să vă lase mască, pentru că efectiv, nu o să știți dacă să râdeți cu lacrimi sau să vă revoltați la maxim. 

Astfel într-o zi obișnuită, pauza mare, de la 9:50 la 10:10, a fost momentul în care în clasa a 2a de la Școala Miron Costin din Municipiul Bacău, au apărut o cântăreață de muzică populară, animatori și fotografi. Totul a fost documentat de un video care a fost postat pe rețelele de socializare, dar care a fost șters imediat după declanșarea scandalului.

Foto: ziaruldebacau.ro

Cu toate acestea, există destule locații online unde acest video sau capturi din el au fost salvate și republicate, astfel încât putem vedea cum un copil de 9 ani este sărbătorit opulent, în sala de clasă, cu un spectacol susținut de o cântăreață de muzică populară. Ea a intrat în clasă însoțită de 3 cameramani și fotografi. Cântăreața Mădălina Hârbirea a scos din desaga cu daruri pentru copil chiar și o șampanie, pe care a pus-o pe masa la care stă sărbătoritul în sala de clasă. 

Totul s-a petrecut joi dimineață, iar aniversarea inedită a stârnit nemulțumirea altor părinți, după ce filmarea „petrecerii” a apărut pe rețelele de socializare.

Ziarul de Bacău scrie că tatăl elevului este primarul comunei Vultureni din judeţul Bacău, care susține că “Educatoarea şi-a dat acordul. Şi nu este nicio problemă cu şampania. Cred că animatoarele au pus şampanie pentru copii“.

În urma incidentului, s-a demarat o anchetă internă, atât la nivelul unităţii de învăţământ, cât şi la nivelul ISJ Bacău. Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău nu încurajează nicidecum vreo formă de viciere a procedurii privind siguranţa elevilor în interiorul unităţilor de învăţământ şi dezaprobă astfel de practici“, a declarat șefa IȘJ Bacău, Anca Egarmin, pentru Ziaruldebacau.ro.

Filmarea ineditei aniversări a fost publicată joi pe Facebook, fără acordul celorlalți părinți. Filmarea este disponibilă AICI. UPDATE: Filmarea a fost ștearsă după izbucnirea scandalului.

Ce părere aveți despre acest caz? Cum este posibil așa ceva într-o clasă dintr-o școală publică?

Citește și:

Cum au reacționat părinții colegilor elevului sărbătorit la școală cu șampanie, lăutari și animatori

ISJ BAcău reacționează în scandalul elevului de clasa a doua sărbătorit în clasă, cu lăutari, șampanie și fotografi

 

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *