Dezamagire dupa afisarea rezultatelor la evaluarea nationala in urma contestatiilor

Am rămas dezamăgit după ce s-au afișat rezultatele la evaluarea națională în urma constatiilor. De ce? Foarte simplu.

Când vezi ca nota de la 8.90 se modifica la 9.80 sau de la 9.05 la 10 începi să-ți pui întrebări: dacă la română ar fi posibil, oare la matematica cum e posibil când acolo e exact?!

Oare de aceea sa se fi introdus anonimizarea? Să nu se vadă cui i s-a rotunjit nota prin contestație astfel să îi fie asigurata intrarea la liceul care dorește? Nu e păcat de copiii care au muncit? Dar revin.

Culmea e ca s-au majorat notele până într-un punct, ca să nu se facă comisie. Sincer, aceste cazuri ar trebui cercetate. Cum e posibil ca doi corectori prima data sa noteze cu 9.05, iar a doua oara alții doi sa noteze cu 10?! Ceva nu e în regula. Și vorbim de matematică! Dacă era 9.10 sau 9.20 mai acceptai, spunând ca prima data corectori nu au notat o formula, o parte de demonstrație. Dar aproape 1 punct?! Și chiar și la română. Sa crească nota de la 8.90 la 9.80??

Și as dori sa punctez că e valabil și atunci când se scade cu cca 1 punct. La fel. E ceva în neregula. Din punctul meu de vedere, dacă după contestație diferența e mai mare de 0.2-0.3 ar trebui sa se intre automat la comisie.
(vorbesc din punctul de vedere al unui părinte al cărui băiat a fost notat cu 9.60 la romana și 10 la matematica la evaluarea națională, fără nicio contestație și nu sunt de acord ca alți câțiva “șmecheri” să treacă înaintea lui datorită acestor mismasuri)


PS. Prim-vicepresedinte la nu știu ce primărie fără bacalaureat?! În ce țară trăim?

Autor: Adrian Ion

 

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.

Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

 

Comenteaza cu contul de FB

5 thoughts on “Dezamagire dupa afisarea rezultatelor la evaluarea nationala in urma contestatiilor

  1. Problema diferențelor de note după contestații este veche, nu este doar anul acesta (pentru că a apărut anonimizarea).
    Că până acum nu s-a văzut de unii (și poate nici acum nu este văzută de unii pentru că nu sunt direct implicați în acest moment în examene) este altceva.

  2. La matematică sunt probleme cu corectorii și baremul. De exemplu, un copil a rezolvat o problemă printr-o altă metodă decât cea din barem, iar profesorul nu a punctat-o. La română este subiectivă notarea.

  3. To Mirela: Dați-mi voie sa va contrazic. Băiatul meu la matematica a rezolvat problema printr-o alta metoda decât cea din barem și nu a fost depunctat. Nu acolo e hiba. Și scuze, de la 9.05 la 10 cam miroase notarea. La română, da pe jumătate sunt de acord și totuși dacă un elev a respectat structura compuneri, etc nu ar trebui depunctat. Și iarăși cam miroase “subiectivitatea” de “exact” un punct, cât sa nu intre la comisie.

  4. oare au fost selectați profesori cu experiență ca evaluatori? Un profesor de matematică mi-a povestit că nu va mai merge la evaluare la bacalaureat deorece a avut probleme cu celălalt evaluator, având diferențe mari între notele acordate. Ca evaluator se poate înscrie orice profesor, nu există nicio selecție obiectivă. De exemplu, se înscriu 1000 de profesori și calculatorul extrage 30 aleatoriu.

  5. Din păcate, fiecare pădure are uscături. Eu am avut norocul de a evalua cu o colegă cu experiență, jumătate din note erau identice, la restul au fost diferențe mici datorate evaluării în favoarea elevului pentru diferite încercări corecte de rezolvare. Există cazuri în care baremul este sfânt, ceea ce nu este în ordine (atâta poate acea persoană). O notă de 9.95 la matematică este stupidă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *