Despre zahar si dulciuri

Sharing is caring:

Weekend-ul care tocmai a trecut, a fost unul nebun, am tinut-o numai intr-o petrecere. Vineri seara un moț, sambata dimineata petrecere la Mc, sambata seara petrecere la un loc de joaca, duminica serbare.

A fost extrem de distractiv, ne-am vazut cu multi prieteni dragi si am cunoscut persoane interesante. Dar a fost si obositor, vorba Alexandrei “daca nici in weekend nu apuc sa dorm, atunci cand?” :).

Numitorul comun al tuturor petrecerilor au fost dulciurile. Nemaipoment de gustoase, de aratoase si apetisante. M-am abtinut cu greu sa mananc mai mult de o prajitura la fiecare petrecere asa ca nu am avut nicio pretentie la cele mici sa nu se atinga de dulciuri. Le-am rugat doar sa nu exagereze ca sa nu li se faca rau. Au inteles, dar fiecare si-a stabilit limitele in felul ei. In general au mancat “cate una din fiecare” ceea nu inseamna “mai multe, nu?” :).

Racapituland, au mancat eclere, tarte, bomboane, ciocolata din fantana de ciocolata, bomboane, tort, tort, tort :), fursecuri, piscoturi, suc, suc, suc, sampanie de copii, si au primit si la pachet ousoare de ciocolata si napolitane :).
Prapad as putea spune, dar asta e unul din compromisurile pe care trebuie sa le faci atunci cand esti o fiinta sociala. Punand in balanta faptul ca mai sunt doar vreo doua ocazii de-a lungul anului in care mai mananca dulciuri sau ciocolata, am incercata sa ma mentin relaxata.

Distractia adevarata a inceput duminica pe la pranz, cand probabil ca nivelul de zahar din sangele celor mici depasise orice limite ale bunului simt. Daca ati trecut si voi prin asta probabil stiti cum se manifesta un copil agitat care nu poate sa ia o pauza, nu rapunde la comenzi si in general nu poate sa stea pe loc o secunda :). Cu doi a fost haos. Cea mai fericita a fost Luna, care a alergat prin casa mai ceva ca in parc. Si a fost smotocita si rostogolita pe toate partile, asa cum ii place ei.

Am mai patit o chestie similara acum doi ani de Paste cand am avut invitat familionul la masa. Fiecare musafir a adus cate un iepuras asa ca, pana pe la ora 13, Alexandra mancase cel putin 6 iepurasi de ciocolata. (Asa a iesit la recostituire, dar nu exista motive serioase sa nu credem ca au fost mai multi 🙂 ).

Andreea era inca in faza in care nu parasea locul comod de la mine din brate nici macar pentru un iepuras de ciocolata, asa ca ea nu a fost doborata de efectul “blood sugar level to high”. Alexandra in schimb era in delir. Titirez e putin spus. Daca ar fi putut s-ar fi dat in leagan pe lampa :). A fost nevoie de multa apa si drumuri la toaleta ca sa mai elimine din zahar 🙂 si cred ca durat cateva zile pana a ajuns la un nivel tolerabil. Dar a durat multe saptamani pana a depasit faza cu “mami avem ceva dulce? Imi dai putina ciocolata?”.

Atunci m-am cam speriat putin din cauza manifestarilor dar acum, stiind despre ce e vorba, nu am facut altceva decat sa astept sa treaca.

Ca sa nu va mai tin in suspans, o sa povestesc cate ceva din cartea lui Montignac, care explica atat de simplu si la un nivel accesibil efectul zaharului asupra copiilor (si nu numai :)).

ZAHĂRUL ESTE OTRAVĂ

                                    M. Montignac

“Zahărul este otravă! Nocivitatea sa asupra omului din secolul XX este la fel demare ca cea a alcoolului şi a tutunului la un loc. Toată lumea o ştie. Toţi medicii din lume o denunţă. Nu există colocviu al pediatrilor, cardiologilor, psihiatrilor şi dentiştilor care să nu menţioneze pericolul zahărului şi, mai ales, pericolul unui consum care creşte în ritm exponenţial.

În Antichitate, zahărul, ca atare, nu există. Astfel că grecii nici măcar nu aveau un termen pentru a-l denumi. Alexandru cel Mare care, către 325 Î.C., îşi împinsese cuceririle până în câmpia Indului, îl descria ca pe “un fel de miere ce se găseşte în trestiile crescute pe marginea apei”.

Plinius cel Bătrân îl menţiona, în secolul I al erei noastre, tot ca pe o “miere de trestie”.A trebuit să vină epoca lui Nero, pentru ca să fie creat termenul saccharum, prin care era desemnat acest produs exotic. Abia în secolul VII au început să apară culturile de trestie de zahăr din Persia şi Sicilia. Treptat, şi ţările arabe i-au prins gustul.

Un savant german, doctorul Rauwolf, remarca în jurnalul său, din 1573, că “turcii şi maurii numai sunt războinicii îndrăzneţi de a altădată, de când mănâncă zahăr”. Trestia de zahăr a fost descoperită de Occident cu ocazia Cruciadelor. Spaniolii au încercat s-o cultive în sudul ţării lor. Abia după cucerirea Lumii Noi, comerţul de zahăr devine important din punct de vedere economic. Portugalia, Spania şi Anglia se îmbogăţesc schimbând materia primă pe sclavii a căror muncă avea să contribuie tocmai la dezvoltarea culturilor de trestie de zahăr.

În 1700, Franţa avea deja numeroase rafinării. Dar înfrângerea de la Trafalgar, din 1805, şi blocada continentală, care se instalează după aceea, l-au determinat pe Napoleon – contrariu recomandărilor oamenilor de ştiinţă din acea epocă – să dezvolte producţia de sfeclă. Acest lucru nu a fost cu adevărat posibil decât după descoperirea procedeului de extracţie a zahărului, făcută de Benjamin Delessert, în 1812.

Câteva zeci de ani mai târziu, în Franţa exista deja o supraproducţie de zahăr, dar  consumul său nu era, totuşi, atât de dezvoltat, în raport cu ceea ce cunoaştem noi astăzi.

În 1880, consumul de zahăr era de 8 kg pe an, pentru o persoană, ceea ce reprezentă circa cinci bucăţi pe zi. Douăzeci de ani după aceea, în 1900, consumul sa dublat, ajungând la 17 kg. În 1960, acesta a ajuns la 30 kg, iar în 1972 la 38 kg.

În două sute de ani, consumul de zahăr al francezilor a crescut de la sub 1 kg la aproape 40.

Niciodată, în trei milioane de ani, omul nu a cunoscut o transformare atât de brutală a alimentaţiei sale, într-un interval de timp atât de scurt.

Şi, totuşi, francezii sunt departe de a avea cea mai proastă poziţie, în acest domeniu. Ţările anglo-saxone cunosc o situaţie şi mai dramatică, deoarece consumul lor – în special în Statele Unite – se învârteşte în jurul a 62 kg pe locuitor. După statisticile cele mai recente, consumul de zahăr se înscrie, în ciuda semnalelor de alarmă, pe o pantă ascendentă. Dar faptul cel mai îngrijorător este  că proporţia de “zahăr ascuns” din consumul total creşte mult mai rapid.

În 1970, proporţia de zahăr ingerat indirect (băuturi, dulciuri, conserve etc.) era de 50%. În 1970, aceasta a devenit de 63%. Statistica pune în evidenţă o situaţie, de fapt, înşelătoare. Căci, o dată cu introducerea îndulcitoarelor de sinteză şi cu atitudinea foarte fermă a corpului medical, consumul direct de zahăr (bucăţi sau tos) tinde să stagneze şi chiar să scadă.

În schimb, aşa cum am arătat mai sus, cel care trebuie să ne preocupe este consumul indirect; acesta afectează în special copiii şi adolescenţii.

Ştiaţi, de exemplu, că un pahar de 150 ml cu suc sau cu cola reprezintă aproximativ 4 bucăţi de zahăr?

Şi mai ştiţi că gustul dulce este perceput cu atât mai greu, cu cât lichidul este mai rece?

Atracţia pentru băuturile dulci (sucuri, limonade, cola) este, de acum, integrată perfect în comportamentul nostru alimentar. Societăţile care le fabrică sunt trusturi multinaţionale foarte puternice, iar impactul lor publicitar este fenomenal. Este chiar înspăimântător să vezi cum s-au instalat în ţări subdezvoltate, unde nevoile alimentare primare ale populaţiei uneori nici nu sunt satisfăcute.

Consumul de felurite îngheţate care, pe timpuri, erau cumpărate în mod excepţional, cu ocazia unei sărbători sau a unei plimbări, a fost banalizat prin generalizarea congelatorului. Instalarea distribuitoarelor automate de dulciuri în toate locurile publice reprezintă, de asemenea, o incitare permanentă la consum. Iar achiziţionarea acestor dulciuri este cu atât mai uşoară şi tentantă, cu cât este relativ ieftină. Într-un supermagazin poţi cumpăra, astăzi, o pungă de 1 kg de bomboane care costă câţiva franci. Solicitarea consumatorului potenţial este, astfel, omniprezentă şi permanentă. A-i rezista înseamnă aproape un act de eroism.

Este banal să spui că zahărul este vinovat pentru un mare număr de boli. Se pare că toţi ştim acest lucru, ceea ce nu înseamnă că ne schimbăm comportamentul alimentar, iar copiii noştri cu atât mar puţin.

Zahărul este principalul vinovat pentru bolile cardio-vasculare. Doctorul Yutkin citează cazul triburilor masai şi samburu din estul Africii, a căror alimentaţie – de altfel foarte bogată în grăsimi – este efectiv lipsită de zahăr. Procentul bolilor coronariene din aceste triburi este practic inexistent. În schimb, locuitorii insulei Sfânta Elena, care consumă mult zahăr şi puţine grăsimi, au un procent de maladii coronariene foarte ridicat.

Caria dentară – strâns legată de consumul excesiv de zahăr este atât de răspândită în ţările occidentale, încât OMS aşează bolile buco-dentare în al treilea rând al flagelurilor care afectează sănătatea oamenilor din ţările industrializate, după bolile cardio-vasculare şi cancer.

Când asociem termenii “zahăr” şi “boală”, ne gândim, bineînţeles, la diabet. Dar greşim dacă credem că diabetul nu-i atinge decât pe cei care au factori ereditari favorabili. Nu toţi diabeticii adulţi sunt obezi, deşi, în general, aşa stau lucrurile.

Dacă veţi merge într-un loc public din Statele Unite, vă veţi îngrozi de “monstruozităţile” pe care le veţi vedea. Astfel, vă puteţi face o idee de ceea ce vor deveni, peste douăzeci de ani, copiii noştri de astăzi.

Studiile ştiinţifice demonstrează, de asemenea, că la originea numeroaselor boli mintale stă consumul excesiv de zahăr.

Zahărul, este de fapt, un produs chimic pur, poate genera hipoglicemia, perturbă metabolismul, în general, şi provoacă, astfel, numeroase tulburări digestive.

În sfârşit, pentru a încheia această listă neagră, trebuie să ştiţi că zahărul provoacă un deficit de vitamina B, care este necesară – în mare cantitate – pentru asimilarea tuturor glucidelor. Zahărul, ca şi orice fel de amidon rafinat (făină albă, orez alb etc.) este complet lipsit de vitamina B. De aceea, el va obliga organismul să şi-o ia din rezervele de care dispune, creând, astfel, un deficit ale cărui consecinţe sunt, în general: nevroza, oboseala, depresia, dificultăţile de concentrare, de memorie şi de percepţie.

Iată, în orice caz, un domeniu care ar trebui să fie mai des explorat, când copiii au dificultăţi la şcoală.

O ALIMENTAŢIE DE O CALITATE DEPLORABILĂ

Evocând modul în care sunt hrăniţi copiii din zilele noastre, nu mă pot împiedica să nu mă gândesc la cel în care sunt hrănite animalele domestice. Cu câţiva ani în urmă, “făceai supa pentru câine” sau “mâncarea pentru pisică”. Azi, deschizi o cutie. Este cu mult mai practic!

Căci vrem să avem animale, cu condiţia să nu trebuiască să ne ocupăm de ele.

Iată încă o ilustrare a caracteristicii fundamentale a epocii noastre. Toate femeile aspiră să aibă copii, nimic mai natural! Dar în epoca noastră vrem să avem copii, cu condiţia să nu trebuiască să ne ocupăm prea mult de ei.

Pentru a răspunde acestei tendinţe, a trebuit să organizăm un fel de crescătorii industriale destinate minunaţilor noştri copilaşi: creşe, cămine, grădiniţe.

Şi, ca şi în cazul animalelor, s-au găsit soluţii industriale practice, pentru ca zgâmboii să fie hrăniţi cu uşurinţă. Este de ajuns să deschizi o cutie sau “un borcănel”.

Fiţi liniştiţi, nu sunt atât de învechit încât să refuz orice conservă, fiindcă unele sunt foarte bune, dar eu mă revolt împotriva generalizării lor.

Apa este şi rămâne singura băutură care convine copilului. Tot ce seamănă, mai mult sau mai puţin, cu sucul de fructe fabricat industrial, cu limonada sau cu cola trebuie să fie suprimate, pentru că este o adevărată otravă pentru copil.

În mod excepţional, la o aniversare sau o sărbătoare m familie, îl puteţi lăsa pe copii să bea câteva pahare din aceste băuturi, dar spuneţi-vă că este la fel de rău ca şi când i-aţi da să bea alcool. Iar în ceea ce priveşte băuturile cu cola, s-ar putea spune că, pentru copil, este şi mai rău decât dacă ar bea alcool.

Siropurile diluate cu apă nu sunt nici ele recomandabile, pentru că au o concentraţie prea mare de zahăr. Deci îl obişnuiesc pe copil cu gustul dulce, creându-i o adevărată dependenţă.

Zahărul şi dulciurile

N-am să merg până acolo, încât să recomand eliminarea totală a dulciurilor şi, totuşi, aceasta ar fi cea mai rezonabilă măsură. Aş insista, totuşi, asupra unei mari rigori în consumul lor.

În afară de zahărul de la micul dejun, de cel adăugat la brânza de vaci sau la iaurt ori de cel pe care îl conţin deserturile (prăjiturile, îngheţatele), ceea ce înseamnă deja o cantitate mare, nu-i lăsaţi pe copii să mănânce zahăr, sub orice formă s-ar prezenta el.

Trebuie deci interzise toate dulciurile, bomboanele, pastele de fructe ori “tabletele caramelizate acoperite cu ciocolată” (acestea din urmă conţin aproape 80% zahăr).

Pe de altă parte, este important să feriţi copiii de a deveni dependenţi de gustul dulce. Este necesar pentru sănătatea lor imediată şi indispensabil pentru sănătatea lor viitoare.

Eu ştiu, totuşi, că este greu să-i forţezi pe copii să se comporte, ca nişte consumatori marginali, în timp ce trăiesc într-un mediu care-i solicită permanent. Dar acesta nu este un motiv pentru a abdica, declarând că n-aveţi ce să le faceţi.

Ceea ce puteţi face, în orice caz, este să stabiliţi un control riguros, cel puţin acasă, şi să-i păziţi pe copii, de la cea mai fragedă vârstă, de obişnuinţa cu gustul dulce, pentru a evita să devină, cu timpul, sclavii acestuia.

De aceea, contrariu spuselor unor medici, nu este recomandat să le daţi sugarilor apă zaharată. Îi puteţi obişnui foarte bine cu apa curată. Când copiii dumneavoastră primesc cadouri sub formă Ide dulciuri (pachete de bomboane, caramele etc.), faceţi în aşa fel încât să dispară cea mai mare parte, pe care o veţi elimina de tot, ulterior.

Totodată, chiar şi dacă dulciurile sunt consumate în cantitate modestă, trebuie să le interziceţi cu desăvârşire înaintea mesei. În acest caz, zahărul nu numai că le taie copiilor foamea, dar contribuie şi la perturbarea metabolizării puţinei hranei pe care ar putea-o, totuşi, mânca.

Trebuie să vă amintim încă o dată că zahărul consumat provoacă un deficit de vitamina B. Aceasta, aşa cum am subliniat deja, este indispensabilă pentru metabolismul glucidelor. O carenţă de vitamina B obligă, prin urmare, organismul să ia din rezervele sale, creând astfel un deficit, ale cărui consecinţe sunt oboseala, dificultăţile de concentrare, de atenţie, de memorie, adică o anumită formă de depresie. Este evident că activitatea şcolară va avea, din această pricină, mult de suferit.

Copilul obosit

Nu vă frapează să constataţi câţi copii şi adolescenţi – din ce în ce mai numeroşi – sunt obosiţi, limfatici, târându-şi greoi corpul de la pat la fotoliu?

Amintiţi-vă că un exces de glucide rele la micul dejun va favoriza o hipoglicemie, spre ora 11, cu somnolenţă, lipsă de concentrare, căscat, apatie sau agresivitate, semne pe care profesorii le remarcă mai ales în orele de la sfârşitul dimineţii.

Acest fenomen riscă să se repete peste zi, dacă la masa de prânz copilul abuzează de cartofi, pâine albă şi băuturi dulci.

Gustarea pe bază de zahăr asociat cu grăsimi (pâine sau ciocolată, cornuri) va accentua şi mai mult fenomenul.

Apoi, copilul întors acasă se instalează prea frecvent în faţa televizorului, după cum am mai arătat; este o ocazie propice pentru ronţăit, care incită aceste tinere fiinţe maleabile şi prea puţin formate pentru a avea spirit critic, să consume dulciuri sau biscuiţi.”

 

 

Sharing is caring:

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Castigatorul concursului Bebetex
    Sharing is caring:

    Dragii mei, iata ca a venit si momentul mult asteptat in care vom afla cine a castigat scaunul auto Nania Trio […]

    Sharing is caring:
  • Si ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?
    Sharing is caring:

    Cand am terminat liceul am aflat de un curs de manechine organizat de Catalin Negreanu, baiatul Zinei Dumitrescu. Mi-am dorit […]

    Sharing is caring:
  • Mami, noi de ce nu umblam dezbracati prin casa?
    Sharing is caring:

    Fetele au crescut si au ajuns la varsta la care se organizeaza “pijama party” iar asta ma face foarte fericita […]

    Sharing is caring:
  • Importanta povestilor de noapte buna
    Sharing is caring:

    Traim niste vremuri in care lucrurile se intampla cu viteza luminii, nu reusim sa finalizam o treaba ca imediat apare […]

    Sharing is caring:

One thought on “Despre zahar si dulciuri

  1. Da, zaharul este o otava dulce. As putea adauga ca si cianura are aroma de migdale, asa ca daca vom proceda precum Rasputin(adica vom consuma cate putin din toate) vom deveni imuni la orice otrava. Deci ECHILIBRUL este cheia. Multumim pentru articolul profund explicativ!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*