De ce ne batem copiii?
O tema mereu actuala la noi in tara, violenta impotriva copiilor este asimilata ca metoda de educatie. Daca in alte tari, vezi cazul Bodnariu, orice act de violenta impotriva celor mici implica masuri drastice din partea autoritatilor, la noi nu doar ca autoritatile sunt aproape oarbe si fara niciun fel de reactie dar deja este ceva cotidian sa vezi un adult care “altoieste” un copil in public. Cu cele mai onorabile intentii, desigur, pentru ca ii vrea doar binele.
Ieri pe FB s-a discutat despre ce se poate face cu parintii, bunicii, bonele, educatoarele sau orice alta categorie de adulti care isi bat copiii? Eu pun intrebarea la modul delicat, pe FB s-a discutat si despre ce le putem face acestor oameni? Raspunsurile au fost destule, unele mai agresive (Sa mergem la ei sa-i pleznim sa vedem daca le place) altele mai pasnice (sa ii intrebam frumos de ce isi bat copiii) iar altele soft-hard (sa fie filmati si trimisi la TV si ziare).
Si eu ma gandesc de mult timp la problema asta. Si am trecut prin mai multe stari. Intai mi-a venit sa plang si am intors capul cand am vazut un copil care era batut si injosit in parc de tatal lui. Nu am indraznit sa fac nimic, pentru ca nu stiam ce. Sa-l pocnesc pe respectivul era exclus, sa-i vorbesc nici atat, nu ar fi inteles nimic iar sa chem politia… hmmm.
In prezent nu fac decat sa ma uit fix la persoanele respective. Ma uit in ochii lor ca sa vada ca le vad, am o expresie de total dezgust pe fata si incerc sa le transmit non verbal toata dezprobarea si revolta mea. Uneori functioneaza. Ori se opresc, ori se duc doua banci mai incolo ca sa scape de mine. Dar aceasta metoda functioneaza pe termen foarte scurt. Comportamentul acelui adult va ramane neschimbat iar copilul respectiv va fi abuzat in continuare, fizic si psihic.
Cred ca singura cale de rezolvare a acestei probleme, pe termen lung si pe o arie cat mai mare, ramane educatia. Nu-mi dau seama de ce, dar unii adulti, care au comportamente civilizate in compania altora asemenea lor, atunci cand sunt lasati cu copiii se transforma in fiare. Perceptia mea de psiholog amator este ca au o problema cu managementul furiei si ca singura metoda prin care pot sa relationeze cu cei mici este “forta”. “Faci ca mine sau ti-o iei“. “Ai gresit? Ti-o iei!” Probabil ca si ei au fost batuti cand erau mici, probabil ca nu constientizeaza raul care li s-a facut si pe care il fac mai departe la randul lor. E greu de acceptat ca un adult de la care ai anumite pretentii, nu mai gandeste rational in relatia cu un copil, in cele mai multe cazuri copilul propriu, si ajunga sa faca lucruri de care nu l-ai credea in stare. Si probabil ca nici el nu se crede in stare, tocmai din acest motiv de multe ori apar regretele de dupa: “Nu stiu ce mi-a venit“. “Pur si simplu nu m-am putut abtine“…
Fiecare purtam in noi demonii din copilarie, cu care am crescut si pe care ii asmutim asupra copiilor nostri. Iar bataia este unul dintre demonii cei des intalniti. Si repet, singura cale prin care putem scapa de ei este educatia. Constientizarea efectelor comportamentamentului nostru asupra celor mici, altfel spus efectele devastatoare pe care bataia si abuzul in general le au asupra personalitatii, dezvoltarii si perceptiei despre sine si despre lumea inconjuratoare.
Din punctul meu de vedere, educatia s-ar putea face prin mai multe metode dar fiecare are punctele ei slabe:
– cursuri, dar putin probabil ca ar veni cineva
– pliante, brosuri, alte materiale informative, dar putin probabil ca le-ar citi cineva
– somatii prin care se precizeaza ca cei mici au drepturi iar cei care ii abuzeaza pot raspunde penal pentru rele tratamente aplicate minorului.
Voi ce parere aveti? Cum am putea eradica acest obicei care ne distruge copiii si care in mod direct sau indirect afecteaza intreaga dezvoltare a noastra ca indivizi si ca popor?
V-ati aflat vreodata intr-o situatie de genul celei descrise mai sus? Ce ati facut? Cum credeti ca trebuie sa reactionam in momentul in care un copil este batut in fata noastra de un adult? Astept parerile voastre.
Si as vrea sa precizez ceva extrem de important: prin bataie nu refer la pumni, picioare si sange. Bataia poate sa fie o palma peste fata, peste fund sau o ciupitura. Bataia poate sa insemne ceva mult mai soft, uneori imperceptibil.
In engleza exista termenul de “spanking”: “Spanking refers to the act of striking the buttocks of another person to cause temporary pain without producing physical injury.[1] It generally involves one person striking the buttocks of another person with an open hand. When an open hand is used, spanking is referred to in some countries as slapping or smacking. More severe forms of spanking, such as switching, paddling, belting, caning,whipping, and birching, involve the use of an implement instead of a hand. Spanking is regarded as abusive in some cultures, but as an acceptable form of discipline in others.” Nu-mi vine niciun termen similar in limba romana dar sunt convinsa ca stim cu totii care e semnificatia “spanking”-ului.
Ca sa fiti la curent cu toate noutatile de pe Meseriadeparinte.ro nu uitati sa va inscrieti la Newsletter.
Da, nici eu nu sunt de acord cu bătaia, nici ca metodă de educaţie şi nici ca stil de viaţă.
Ana, mereu îmi aduc aminte de un alt articol scris de tine, cel în care întrebai: De ce ne batem copiii? iar răspunsul era : Pentru că putem! Articolul tău m-a ajutat mult să sustin argumentele mele contra bătaie.
Şi aici ( Germania) e interzis prin lege să îţi baţi copiii. Copiii au un statut preferenţial aş putea spune. Mi-a luat mult să mă obişnuiesc cu ideea că copilul meu se poate manifesta ( cum se manifestă un copil de trei ani) prin magazine, pe stradă, la grădiniţă fără să vină cineva stăin la el şi să îi spună că e ruşine sau să stea cuminte sau că de ce la trei ani mai stă la mama în braţe :))) .
Da, nici eu nu sunt de acord cu bătaia, nici ca metodă de educaţie şi nici ca stil de viaţă.
Ana, mereu îmi aduc aminte de un alt articol scris de tine, cel în care întrebai: De ce ne batem copiii? iar răspunsul era : Pentru că putem! Articolul tău m-a ajutat mult să sustin argumentele mele contra bătaie.
Şi aici ( Germania) e interzis prin lege să îţi baţi copiii. Copiii au un statut preferenţial aş putea spune. Mi-a luat mult să mă obişnuiesc cu ideea că copilul meu se poate manifesta ( cum se manifestă un copil de trei ani) prin magazine, pe stradă, la grădiniţă fără să vină cineva stăin la el şi să îi spună că e ruşine sau să stea cuminte sau că de ce la trei ani mai stă la mama în braţe :))) .
Uca, asa este, ne batem copiii pentru ca putem, pentru ca nimeni nu ne trage la raspundere pentru asta. Si pentru ca ai adus vorba, am mai avut o discutie in care intrebam daca adultii mai pot fi (re)educati cu vorba buna (respectiv informare & cursuri) sau e nevoie de masuri mai drastice (amenzi & staff). Parerea generala a fost ca singura varianta posibila e a doua, ceea ce presupune interventia mult mai ferma a autoritatilor. Dar pentru asta e nevoie de legislatie, de personal calificat si platit decent iar asta este o momentan o utopie :(.
Sub nicio forma nu sunt de acord cu bataia, atrage dupa sine nu cumintirea copilului ci inrairea lui! O alternativa geniala este terapia prin joc….am descoperit-o de curand insa chiar face minuni.
Da, terapia prin joc este geniala. Dar este pentru parintii si adultii deschisi la minte. Problema e ce facem cu ceilalti care considera bataia metoda de educatie?
Asa cum spunea si Simona (pe site), ceea ce s-a intimplat in Norvegia depaseste cu mult aspectul strict al "bataii". In prima instanta, tocmai pt ca termenul "bataie" inglobeaza orice forma de atingere punitiva (ceea ce, in sine, ramine aberant – spanking… hai sa fim seriosi; ia, obliga un parinte care are 4-5 copii, prin lege/ sistem, sa nu faca spanking), iar de aici, prin extensie, ajunge sa defineasca ca "abuziv" orice comportament care vizeaza dsiciplinarea (respectiv orice forma de pedeapsa). Din acest motiv s-a ajuns la aberatiile sistemului de "protectie a copilului" si la puterea absoluta detinuta de institutia respectiva. (A se vedea "motivele" pt care Barnevernet poate decadea din drepturi parintii.) Dar si, prin extensie, la celelate abuzuri – orice persoana, inclusiv copiii in cauza, poate "reclama" un astfel de comportament, INDIFERENT ca e real sau inchipuit, iar asta FARA sa existe o ancheta sociala reala si corecta. Pe scurt, in acele sisteme (prezente in multe tari, chiar daca unele dintre ele nu au un "barnevernet" similar), s-a depasit de mult timp si cu mult nivelul/ intentia de educare a adultului in scopul eliminarii bataii. In Norvegia (si probabil nu doar acolo) copiii – prin sistemul de invatamint – sint incurajati sa reclame ORICE nu le place in comportamentul parintilor, iar asta constituie baza de initiere a procedurilor de institutionalizare a copiilor si decadere din drepturi a parintilor, fara ca autoritatea in cauza sa se sinchiseasca a verifica si fara nici cea mai mica preocupare reala fata de binele copiilor, in esenta! De abuzurile acestor institutii cine se ocupa?
Vorbesti despre "acest obicei care ne distruge copiii si care in mod direct sau indirect afecteaza intreaga dezvoltare a noastra ca indivizi si ca popor"? Excluzind din start comportamentele de tip violent, care cu siguranta ar trebui impiedicate (prin lege, educatie samd), poate n-ar fi rau sa vedem cum s-au dezvoltat indivizii/ popoarele acolo unde exista acest sistem (care, in sine, incurajeaza delatiunea in esenta, caci veridicitatea reclamatiilor nu e pusa la indoaiala, ci luata ca atare)… Caci sistemul, in acele tari, nu se opreste la "protectia copilului", ci se ocupa in continuare de "educarea adultului" (prin legi), ajungindu-se, in situatii in care, de ex, un adult sa nu aiba voie – conform legii! – sa riposteze/ sa se apere pe strada in cazul in care e atacat, el (victima), fiind pasibil de inchisoare daca indrazneste sa atinga agresorul…