Cum sa cresti un superstar
Exista nenumarate dovezi ca, in conditii ideale, aproape orice copil poate ajunge si mai sus, poate trai si mai bine si poate straluci si mai tare.
Ne place sa vorbim despre geniul lui Einstein, despre viteza lui Phelps sau despre talentul lui Van Cliburn.
Marele talent a fost intotdeauna un mister. Dar de unde izvoraste el? Cum se dezvolta?
Am citit de curand o cercetare a lui Benjamin Bloom, cunoscut cercetator in domeniul educational, realizata impreuna cu o echipa de asistenti de la Universitatea din Chicago.
Studiul este vechi (1985), insa avand in vedere ca in tara noastra nu exista nici maca o singura initiativa in acest domeniu, putem sa il luam in considerare si sa aplicam principiile prezentate in cresterea si educarea propriilor nostri copii.
Bloom si echipa lui au realizat cercetarea pe o perioada de 5 ani si au avut ca obiect de stiudiu 120 de superstaturi – inotatori olimpici, jucatori de tenis, pianisti, sculptori, mari matematicieni si oameni de stiinta – cei mai buni si cei mai straluciti, varfurile domeniilor lor. In mod surprinzator, acesti detectivi din domeniul educational au descoperit ca superstarurile nu s-au nascut pur si simplu asa, ci au fost educate in acest spirit.
Talentul lor poate fi diferit, dar experientele din copilarie au tendinta sa fie extraordinar de asemanatoare.
Daca Bloom are dreptate – si multi educatori de frunte cred ca da – atunci talentul potential este un lucru mult mai obisnuit decat credem noi. Intr-adevar, Bloom considera ca majoritatea copiilor, daca li se ofera conditiile necesare, pot invata aproape orice. El insista spunand: “Potentialul uman este mult mai mare decat cel masurabil prin IQ sau prin testele de aptitudine“.
Pentru a afla mai multe despre “conditiile necesare“, Bloom si echipa lui i-au analizat pe cei care au ajuns in varful piramidei domeniilor lor. Asa cum explica ei in cartea lor “Developing Talent in Young People” (Dezvoltarea talentului la tineri), au ales persoane inca tinere, majoritatea aveau 35 de ani, ale caror amintiri din copilarie erau inca proaspete si adesea aveau parinti si profesori inca in viata, capabili sa spuna si ei partea lor de poveste. Atunci cand interviurile au fost analizate si comparate, s-a descoperit un lucru uluitor, si anume ca asemanarile – acelasi tipar – erau mereu prezente.
Cealalata mare surpriza a fost modul extrem de puternic in care caminul influenteaza procesul de dezvoltare al unui superstar.
Si totusi, niciunul dintre parintii din acest studiu nu avea un plan infailibil. “Daca va veti propune sa formati un mare talent“, avertizeaza Bloom, “probabil ca nu veti reusi, pentru ca va veti stradui prea tare“.
In schimb, la fiecare pas, acesti parinti au facut pur si simplu ceea ce au crezut ei ca este mai bine pentru copilul lor in momentul respectiv:
- o mama povesteste cum a lasat caruciorul copilului langa terenul de tenis in vreme ce ea juca o partida cu sotul ei. “Cred ca primul sunet de care isi aminteste fiica mea este mingea de tenis“, povesteste mama razand.
- O alta mama isi aminteste de mersul la muzeele de arta. Fiul iubitorilor de arta plastica a devenit mai tarziu un sculptor celebru. Copilul incearca si el activitatea care parea sa-i incante pe parinti.
Sau, cum spune Bloom, “daca acasa se asculta muzica, nu inseamna neaparat ca cel mic se va face muzician. Dar daca nu asculta muzica, e foarte probabil ca NU va ajunge muzician.“
Bloom se astepta ca pe parcursul cercetarii sale sa gaseasca niste copii minune, niste talente descoperite de la varste foarte fragede. In schimb, a constat ca majoritatea copiilor din studiul sau nu au fost identificati drept talente decat dupa cativa ani buni de munca serioasa. Pianistii aveau un simt inascut al ritmului si o reactie aparte fata de muzica, dar mai putin de jumatate dintre ei aveau o inclinatie absoluta.
Cativa matematicieni extraordinari aveau chiar probleme cu invatatura, in vreme ce inotatorii olimpici erau detectati ca talente de la varste timpurii si adesea considerati copii minune. Ceea ce toti acesti copii aveau insa, pe langa trasaturile fizice si mentale necesare, erau niste parinti foarte vioi si iubitori. Astfel, primele semne ale unui potential talent erau rapid observate si incurajate.
Parintii lauda un lucru, ignora un altul, iar copiii reactioneaza.
- Mama unei sculptorite a pastrat fiecare lucrare, cat de mica, a fiicei sale.
- Parintii unui matematician si-au laudat copilul ca rezolva singur problemele in camera lui, lucru pe care un parinte cu inclinatii sportive nu l-ar fi bagat in seama niciodata.
- Un inotator isi aminteste ca, mic fiind, ii placea sa se uite la tatal lui cand facea tamplarie. Cand ceva nu-i iesea bine, tatal lui arunca si lua totul de la capat. Baiatul nu a uitat asta niciodata. Zece ani mai tarziu, intr-o incapere plina de cupe si medalii olimpice, el a spus intr-un interviu: “Tatal meu m-a invatat ca un lucru ce merita facut trebuie facut bine.“
Aproape toate superstarurile au cate o versiune personala a povestii. Desi majoritatea au cunoscut reusita de timpuriu, nimic nu s-a intamplat peste noapte. Nimeni nu a atins un varf al talentului in mai putin de 10 ani de munca asidua. Toti au trecut prin aceleasi trei faze:
- Prima faza este cea amuzanta, in care totul se face in joaca, cand apare “pasiune” pentru ceea ce este urmarit mai tarziu.
- Urmeaza faza preciziei, cand tehnicile sunt perfectionate din spirit de competitie.
- Dupa care vine faza de personalizare, cand se dezvolta un stil personal.
Parintii din acest studiu au incercat sa le ofere copiilor experienta care li se parea cea mai potrivita in fiecare dintre aceste faze:
- Pentru a incuraja primul semn de talent, copiilor li se dadeau lectii particulare, fiind aleasa o persoana care sa fie “buna cu copiii” si nu neaparat cel mai bun pianist sau cel mai bun jucator de tenis, ci o persoana plina de caldura si prietenie dispusa sa-l rasplateasca rapid pe copil cu laude.
- Dupa un timp, parintele sau profesorul hotarau ca este nevoie de ceva mai mult pentru ca cel mic sa se dezvolte.
- Urmatorul profesor era unul foarte sever, ce-l determina pe elev sa repete o bucata muzicala sau sa faca antrenament la inot pana ce reusea cel mai bine. Ultimul profesor era si dascal si model – un preparator iesit din comun, cu talente exceptionale.
La fiecare pas al acestui proces parintii au reusit sa-si gaseasca timp, energie si bani pentru lectii si echipamentul sau instrumentele necesare. Pentru multi a insemnat un efort.
- Tatal muzicianului a cumparat un pian mare, in loc sa-si ia o masina noua, de care avea atata nevoie.
- Familia ce avea un copil cu inclinatii spre tenis si-a petrecut weekend-urile ducandu-si copilul la meciurile petru juniori. S-au facut sacrificii, dar, cum spunea una dintre mame: “Ne-a facut placere la fel si copilului. Ne-a ajutat sa fim o familie adevarata.”
La fel ca in cazul celor mai multi copii, si acestor stele in devenire trebuia sa li se reaminteasca sa exerseze. Adesea, parintele statea cu el. Cand viitoarea vedeta se descuraja, parintii o incurajau. Cand un tanar inotator a ajuns intr-un alt grup de varsta si a descoperit ca pierde toate concursurile, a vrut sa se lase. Tatal lui i-a spus: “Mai rezista pana mai castigi inca unul. Nu te lasa doar pentru ca pierzi“. Cand a inceput sa castige din nou, baiatul si-a dorit sa continue.
Parintii i-au laudat cand au castigat si i-au consolat cand au pierdut. Atunci cand un copil se straduia mai tare sau facea mai bine decat ultima data, era tot o forma de victorie. Si dintr-un esec se putea invata, se putea detecta ce anume trebuie sa fie imbunatatit.
Dupa un timp totusi, totul depindea doar de copil. Unii parinti isi aminteau ca un alt fiu sau fiica avusesera chiar mai mult talent, dar n-au fost dispusi sa munceasca din greu. Superstarurile, in schimb, au avut intotdeauna de ales intre timpul pentru antrenament sau repetitii si timpul pentru activitatile distractive sau pur si simplu statul de pomana.
Cand au ajuns la varsta adolescentei, au afectat cam 25 de ore pe saptamana talentului lor. Era mai mult timp decat pentru oricare alta activitate, dar nu era mai mult decat timpul afectat in prezent de un copil privitului la televizor.
Parintii se bucurau de talentul copiilor si le erau aproape, ca sa-i ajute peintreg parcursul, dar, atentie: nu traiau prin intermediul copilului.
Ei stiau ca talentul ii apartine copilului. Exista un talent ascuns in aproape orice copil, sau cel putin asa sustine Bloom, iar parintii il pot ajuta sa infloreasca. Si chiar daca nu se ajunge la o faza maxima, e suficienta si o reusita de amator: iubirea de o viata pentru sport, muzica sau activitati intelectuale inseamna o existenta mai buna.
Oare merita sa ne investim timpul, banii si energia in sustinerea unor activitati care, asa cum spune si Bloom, nu garanteaza obtinerea niciunui succes?
Eu zic ca da, merita din plin deoarece lectiile copilariei devin instincte ale adultului. Indiferent ce vor face pana la urma in viata, copiii care au stapanit un talent au invatat sa reactioneze ca niste invingatori, dand ce au mai bun din ei.
Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va inscrieti la Newsletter.
