Cum putem încetini și chiar stopa evoluția miopiei la copii

Dacă aveți un copil purtător de ochelari, cu siguranța va veti bucura să aflați că există o metodă non-invazivă pentru a ține miopia sub control. Ortokeratologia presupune purtarea unor lentile de contact dure, care se poartă pe toată durata nopții, și care modelează cornea. Dimineața, când lentilele sunt scoase, ochiul funcționează perfect, iar majoritatea copiilor se bucură de o vedere clară fără ochelari.

Este un tratament potrivit pentru toate vârstele, utilizat pentru a trata temporar miopia și astigmatismul, metoda fiind complet reversibilă.

În prezent, este una dintre cele mai eficiente metode de încetinire a miopiei progresive la copii.

 

 

Noi suntem de ani de zile pacienții dnei dr. Roxana Cozubaș, care ne-a propus să încercăm acest tratament pentru a ține sub control o miopie nărăvașă, cu o creștere destul de accelerată.

Deoarece tratamentul nu este deloc invaziv, iar șansele de reușită sunt foarte mari, am acceptat cu interes să încercăm această metodă, în speranța că dioptriile nu vor mai crește.

Foarte simplist explicat, un copil care are miopie va suferi de creșteri ale dioptriilor, cel puțin până va ajunge la maturitate din punct de vedere al organismului. Adică atâta timp cât copilul crește, crește și miopia.

Asta înseamnă că până la vârsta de 16-18 ani, există toate premisele ca un copil care suferă de miopie, să aibă vederea din ce în ce mai afectată. Problema cea mare nu este dată de grosimea lentilelor ochelarilor, se știe că în ziua de astăzi avem variante foarte moderne de ochelari care nu mai trădează miopia mare (acele “funduri de sifoane” din vremea noastră nu mai există). Partea negativă a unei miopii în creștere este afectarea țesutului de pe fundul de ochi (retina) care poate duce inclusiv la orbire (dezlipirea de retină).

Varianta propusă – ortokeratologia – are ca scop ținerea sub control a evoluției miopiei, astfel încât dioptriile să rămână la valoarea pe care pacientul a avut-o în momentul începerii tratamentului sau, în cel mai rău caz, să crească, dar nu cu un ritm la fel de exagerat cum ar fi fără tratament.

Deoarece noi am împlinit 6 luni de la începerea tratamentului și lucrurile se prezintă foarte bine, în sensul că tratamentul are rezultat, iar dioptriile nu au mai crescut, vă spun în continuare câteva dintre concluziile mele.

  • Cum începeți tratamentul

Primul pas ar fi să mergeți la un control unde se vor face anumite măsurători iar la final veți primi o recomandare de lentile. Măsurătorile nu dor și nu sunt neplăcute, sunt la fel ca un control oftalmologic obișnuit doar că mai amănunțite. Se face o hartă a suprafeței anterioare a ochiului, iar lentilele se comandă personalizat, pentru fiecare ochi în parte. Ele nu au dioptrie, ci doar sunt astfel create, încât să re-modeleze corneea.

  • Cum intrați în posesia lentilelor

După efectuarea controlului de la pct. 1 măsurătorile și recomandarea de lentile vor pleca către Ocularia, care în 2-3 săptămâni va trimite prin curier o pereche de lentile unice, personalizate pentru copilul tău.

  • Cum se aplică lentilele

În cel mai scurt timp după primirea lentilelor veți merge să învățați partea de adaptare a lentilelor (această parte se desfășoară de obicei cu un inginer optometrist), care vă va face un instructaj complet pentru purtare lentilelor, inclusiv depozitarea și curățarea săptămânală. Trebuie să recunosc că pentru noi lentilele nu au fost o provocare, deoarece purtăm lentile de contact moi de ani de zile. Lentilele dure se aplică într-un mod similar celor moi, iar depozitarea și întreținerea nu sunt, de asemenea, foarte diferite. Pentru cineva care nu a mai purtat lentile s-ar putea ca operațiunile să pară puțin complicate, dar credeți-mă că vă veți obișnui foarte repede.

 

  • De unde știi dacă lentilele funcționează?

Periodic, vei merge cu copilul la control, astfel: a doua zi, la 1 săptămână, la 1 lună, 3 luni, 6 luni, 1 an. Acestea sunt controalele obligatorii. Dar poți solicita o programare oricând crezi că este nevoie de un control suplimentar. Noi am ținut în permanență legătura cu dna dr. Cozubaș, iar la controlul de o lună dumneai a decis că lentilele au nevoie de puțină ajustare. Asta nu pentru că tratamentul nu ar fi avut efect, ci pentru că ochișorii funcționau la aproximativ 90% din capacitate iar dumneai știa că se poate mai mult. Practic, singurul element despre care nu se știe foarte mult este cum anume va reacționa suprafața ochiului – dacă se va lăsa sau nu remodelată complet. A noastră a fost un pic încăpățânată, însă, după schimbarea lentilelor s-a dovedit că dna dr a avut dreptate, unul dintre ochi este la 100% vedere, iar celălalt la peste 95%.

Foto

  • Cât timp trebuie urmat tratamentul?

Noi ne-am propus să facem 1 an de zile, iar la final să decidem împreună cu dna doctor cum procedăm mai departe. Ideea este că atâta timp cât copilul este în creștere și dioptriile vor crește, iar concluzia este că cel puțin până la 16-18 ani ar trebui urmat acest tratament. Cu cât vă apucați mai devreme cu atât mai bine, deoarece puteți ”să prindeți” dioptria când are o valoare mică, iar cei mici vă vor mulțumi pentru asta. Oricât de neplăcut este să urmezi un tratament 5-10 ani, rezultatul înseamnă vedere bună și doar un purtător de ochelari știe cât de mult contează asta. Dacă nu porți ochelari, crede-mă pe cuvânt când îți spun că niciun efort pentru copilul tău nu este prea mare dacă asta înseamnă că va avea avea o vedere relativ bună în viața de adult.

  • Este dureros/neplăcut tratamentul?

În niciun caz nu este dureros dar poate fi puțin neplăcut, cel puțin în primele zile. Lentilele dure se simt ca și cum ai avea ceva în ochi (o geană, să spunem), din acest motiv este recomandat ca lentilele să fie aplicate noaptea, când ochiul este închis, practic, jena dispare. Dacă sunt puse imediat înainte de somn, copilul va adormi repede și nu va fi deranjat de ele. Dimineața se scot imediat după trezire, iar vederea va fi aproape perfectă până seara, când tratamentul se reia. Pentru primele zile de tratament se poate recomanda un anestezic pentru ochi care va elimina orice disconfort, astfel încât copilul nu va suferi absolut deloc. În câteva zile ochiul se va obișnui cu senzația astfel încât se poate renunța la anestezic.

  • Ce se întamplă dacă nu poartă lentilele o noapte

Practic nu se întamplă nimic, doar că ochiul va reveni în cel mai scurt timp la performanțele dinainte de începerea tratamentului. Asta înseamnă că după o noapte în care nu a purtat lentilele copilul nu va mai vedea 100% ci va avea nevoie de ochelari. Problema este că ochelarii pe care îi avea nu îi mai sunt buni (cel puțin nu în prima zi), deoarece tratamentul încă își mai face efectul. Ideea este că după încetarea purtării lentilelor e noapte vor urma câteva zile de tranziție în care copilul va avea nevoie de ochelari, dar cei pe care îi are sunt prea puternici. Din experiența noastră, după 4 zile de nepurtat lentilele (mă rog, 4 nopți ca să fiu exactă), ochelarii încă nu erau buni. Imediat ce se reîncepe purtarea lentilelor de noapte, tratamentul își face și el efectul, iar purtarea ochelarilor nu mai este necesară.

 

Dacă aveți copii care suferă de miopie, vă recomand cu toată sinceritatea să luați în considerare ortokeratologia, iar eu promit să revin și cu alte articole în care să vă spun și alte detalii referitoare la tratament. Pe dna dr. Roxana Cozubaș o puteți găsi la Clinica Ocuvista – programări 0741033566; adresa: Str Vasile Lascar, nr 158, București – consultații adulți și copii (orice vârstă).

 

 

One thought on “Cum putem încetini și chiar stopa evoluția miopiei la copii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *