Ce gandeste un copil cand e pedepsit?
Am fost un copil foarte incapatanat. Daca eram nedreptatita, pedepsita sau chiar si la cea mai mica observatie pe care nu o meritam, strangeam din dinti pana ii simteam cum trosnesc, imi infigeam unghiile in palma si aruncam sageti din ochi. Daca as fi avut putere as fi distrus totul in jurul meu. Le-as fi aratat eu lor. Dar nu aveam cum asa ca singura forma de revolta pe care am gasit-o la indemana a fost sa nu mai colaborez. Ma transformam intr-un fel de Gica Contra care nu facea decat sa enerveze si sa se puna de-a curmezisul. Nu te mai intelegeai cu mine iar asta ducea la un cerc vicios pentru ca inevitabil urmau pedepsele si observatiile de care spuneam la inceput.
Mi-as fi dorit totusi ca cineva sa ma intrebe si sa ma asculte. Sa stiu ca pot sa spun ce am pe suflet si chiar daca, poate, am gresit, am facut-o pentru ca am avut si eu nemultumirile mele.
Din fericire nu am avut experiente cu pedepsele corporale. Probabil ca, asa cum ma stiu, lucrurile ar fi degenerat si cine stie unde s-ar fi ajuns.
Experientele mele din copilarie m-au facut sa declar cu mana pe inima oricui vrea sa ma asculte, ca pedepsele nu functioneaza. Niciodata un copil pedepsit nu o sa spuna “da, mami si tati au dreptate, imi pare rau si nu o sa mai fac”. Niciodata nu o sa se intample asta. Ce se intampla de fapt este ca cel mic se simte nedreptatit, neinteles si cel mai probabil vrea sa se razbune.
Mult mai productive sunt discutiile serioase dar pe un ton prietenesc, din care cei mici pot cu adevarat sa invete ceva. Singurul dezavantaj al acestor discutii este ca sunt de durata, fata de pedepse care au efect imediat.
Practic, avem de ales intre metoda usoara si imediata cu efecte sigure pentru noi dar devastatoare pentru copii (pedeapsa) sau metoda mai dificila, care este de durata, care necesita foarte multa rabdare si indoieli din partea noastra dar care este cea mai benefica pentru copii (explicatia si argumentarea).
La noi in casa pedepsele nu exista. Ma revolta doar gandul ca cineva ar putea sa-mi pedepseasca copiii in loc sa discute cu ei rational si sa le acorde incredere. Pentru ca atunci cand pedepsim practic nu le recunoastem copiilor faptul ca sunt inteligenti, ca pot sa inteleaga, ca pot sa discearna si pot sa aleaga. Cand ii pedepsim ii consideram niste batuti in cap care nu asculta decat de frica sau de bataie. In loc sa facem apel la inteligenta lor ii supunem cu forta si autoritatea noastra.
Pedeapsa emotionala (amenintari, injurii, izolare) cantareste mai mult in amintirile proaspetilor parinti decat pedeapsa fizica. Pedeapsa i-a „invatat” pe copiii de ieri, deveniti parintii de azi, teama de consecintele propriilor actiuni, determinandu-i deseori sa minta sau sa ascunda adevarul de parintii lor.
Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:
- Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
- Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
- Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte
- Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte
Sharing is Caring! ❤
******************************************************************
Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.
Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.
Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.
Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).
Reproducerea oricarui material scris sau ilustrativ din aceste articole este categoric interzisa in lipsa consimtamantului prealabil in scris al proprietarului blogului, Ana Maria Mitrus.
Eu am niste povesti foarte triste din copilaria mea. Incerc sa ma vindec si cred ca citirea acestor carti m-ar ajuta foarte mult. La conferinta nu pot sa merg, nu am cu cine sa las copiii.
Imi doresc cartile. Sa le pun in mijlocul casei sa le vada (si poate sa le citeasca) toti bunicii. Multumesc.
Eu sunt de acord cu chestiile astea, dar parintii zilelor noastre inteleg gresit acest aspect. Altfel nu-mi explic de ce, cu toata intelepciunea de care cred unii ca se bucura, copiii sunt din ce in ce mai dificili, mai galagiosi si mai agresivi. Si cu toata dragostea, intelegerea pe care le am fata de acestia, recunosc (uneori) ma simt depasita. Am in fata blocului o gasca de baieti de 5 – 6 ani pe care ii vad numai cu ciomege in maini, cu pietre. Cand incercam sa parcam masina, ne sar in fata si se stramba la noi, zbiara, urla, se-mping etc. Nu de putine ori am fost pe punctul de a zbiera la ei ori de a le cauta parintii. Ca sa nu mai zic ca ne-au pocnit aripa masinii cu o piatra. Nu mi se par inocenti si blanzi, amuzanti si dragastosi… Nu stiu de ce! Copilul nu trebuie sa fie neaparat pedepsit, dar daca nu cunoaste conceptul de limita nu are prea mari sanse sa se adapteze in viitor, sa-si faca prieteni ori sa fie acceptat de semeni. Degeaba mai spun unii ca si noi eram la fel…e total neadevarat! Generatiile difera foarte mult, stimulii difera, limbajul difera, modul de gandire difera. Eu cred ca si-au pierdut copilaria printre degete…
Laura, exista tot felul de situatii si fiecare trebuie abordata in cel mai potrivit mod. Probabil copiii de care spui nu au cum sa fie inocenti si blanzi si amuzanti si dragastosi daca nimeni nu i-a invatat ce inseamna asta. In general copiii repeta ceea ce vad si ceea ce li se face. E simplu.
Generatiile intr-adevar difera foarte mult. Este o alta lume pe care noi facem eforturi sa o intelegem si la care sa ne adaptam. Copiii nostri sunt mult mai evoluati si au acces la mult mai multe informatii decat am avut noi. Daca si-au pierdut copilaria, asa cum spui tu, probabil e si datorita noua, a adultilor.
Buna, sunt abonata a blogului tau de mult timp, dar cred ca prima oara cand si comentez.
Eu am fost un copil crescut prin pedepse, adesea si fizice. Retragerea iubirii, rusinarea, umilirea si cuvintele “urate” erau metodele folosite cel mai des. De multe ori, as fi preferat o palma decat sa aud diverse cuvinte sau sa fiu pusa la zid (mai ales de fata cu altii).
Acum sunt si eu parinte si imi dau seama ca parintii mei au avut niste limite, pe care le-au avut si bunicii lor, iar rusinea e un mare instrument social de “ordonare”. Inteleg ca asta a fost, asa erau copiii crescuti pe atunci, si incerc sa-i iert si sa accept ca atata au stiut si au putut. Acum imi ling ranile emotionale, ca sa-mi depasesc limitele si sa nu dau mai departe acest bagaj generational al educatiei prin pedeapsa.
Cu copiii mei mi-am propus sa fac altfel – sa nu le rusinez, sa nu le adresez cuvinte urate, sa nu le lovesc. Sa nu tip – desi asta nu-mi iese intotdeauna.
Educatia mea de parinte a fost influentata de Otilia Mantelers si Larry Cohen, de Attachment Parenting, de Janet Lansbury si Alfie Kohn si altii, inclusiv de AHA Parenting, dar cel mai mult a contat faptul ca mi-am dorit sa nu repet greselile alor mei.
La conferinta nu pot merge, insa cartile m-ar ajuta foarte mult – si pentru ca le-as putea imprumuta si bunicilor sa le citeasca. Multumesc mult ca mi-ai oferit ocazia sa ma gandesc la aceste lucruri si sa le scriu undeva!
Iti multumesc mult pentru comentariu, este foarte emotionanta marturisirea ta. Sper sa ajunga la tine cartile si sa iti fie de folos.
PS: Cu tipatul este cel mai greu. Nici mie nu-mi iese intotdeauna 🙂
Buna,
Din pacate nici eu nu pot merge la conferinta; dar cartile chiar mi-as dori sa le citesc. Sa le citesc pentru mine, pentru a imi confirma ca doar cu multa dragoste trebuie sa imi cresc copii. Sa le citesc pentru a gasi niste raspunsuri; acum ma tot gandesc cum pot le pot insufla niste limite copiilor, dar fara a ridica vocea si tinand cont si de ceea ce ei gandesc sau simt.
E grea si solicitanta meseria de parinte..
Iti multumesc pentru comentariu Valentina. Asa este, e foarte grea meseria de parinte. Dar atat de frumoasa 🙂 .
Imi doresc sa merg la conferinta pentru ca intotdeauna e ceva de invatat. De la specialisti in parenting si de la alti parinti. Multumesc, Ana
Cu siguranță as avea de învățat! O sa-mi cumpăr cartea cat de curând, daca nu o sa am noroc aici!
Multumesc pentru comentariu si multa bafta.
Ma inscriu la ambele concursuri, si pentru carti si pentru invitatie.
Imi doresc sa-i fac sotiei o surpriza, stiu ca i-ar placea tare mult sa mearga la conferinta. Daca castig invitatia, am sa stau eu cu cei mici pentru ca ea sa mearga la conferinta.
Mainscriu si pentru conferinta si penru carti. Multumesc.
Am citit prima carte, “Parinti linistiti, copii fericiti”, este minunata. A doua nu prea imi este de folos momentan,am doar un copil, asa ca ma inscriu pentru participarea la conferinta.
Imi doresc si eu tare mult sa particip la conferinta. Si as vrea sa citesc si cartile dar nu mi-e clar daca pot sa particip la ambele concursuri. Multumesc.
Eu vreau si invitatia si cartile. Sper sa primesc macar una dintre ele.
Ma inscriu si eu pentru invitatia la conferinta. Sper sa mergem impreuna.
Fiind obisnuita cu astfel de practici cand am fost copil de multe ori imi este greu sa actionez asa cum consider ca este mai bine, nu cum am fost obisnuita si cum credeam ca e normal. Caut mereu noi informatii si modalitati de a evolua ca parinte. Iti multumesc pentru oportunitate!
Ambele concursuri.
Ma inscriu pentru ambele concursuri. Multumesc.
Eu imi doresc foarte mult sa citesc cartile. Pe locul doi, imi doresc si incitatia. Mutluemsc.
Eu nu traiesc in Romania asa ca nu pot sa merg la conferinta desi mi-as dori tare mult. Poate reusesc sa citesc cartile :).
E foarte greu sa actionam rational in momentele tensionate. De obicei facem ce stim (ce ni s-a facut si noua adica) chiar daca nu ne place si nu suntem de acord. Iti multumesc si eu pentru comentariu.
Nadia, si eu iti multumesc :).