Auxiliarele au voie din nou in scoli
Astazi, Ministerul Educatiei Nationale a publicat Metodologia-cadru privind reglementarea utilizarii auxiliarelor didactice in unitatile de invatamant preuniversitar.
Incepand cu data publicarii in Monitorul Oficial, timp de 10 zile vor fi depuse la Centrul National de Evaluare si Examinare (CNEE), in format electronic, propunerile de auxiliare didactice.
“După această perioadă, în termen de 30 — 60 de zile, comisiile de evaluare și avizare vor stabili ce auxiliare didactice îndeplinesc criteriile de conformitate prevăzute de metodologie, conform unei proceduri ce va fi disponibilă pe site-ul CNEE. Lista auxiliarelor didactice (aprobate prin ordin al ministrului sau avizate prin decizia secretarului de stat cu atribuții în domeniu) va fi publicată, de asemenea, pe site-ul CNEE. Din acel moment, acestea vor putea fi utilizate în unitățile de învățământ preuniversitar”.
MEN precizează că în Monitorul Oficial nr. 762/25 septembrie a apărut Hotărârea Guvernului nr. 683/21.09.2017 pentru modificarea HG nr. 1.401/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Evaluare și Examinare.
Prin acest act normativ adoptat de Executiv, CNEE a primit atribuții în domeniul avizării/evaluării auxiliarelor didactice.
Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va inscrieti la Newsletter.
? Sharing is Caring! ? Daca ti-a placut acest articol, distribuie-l catre prietenii tai de pe Facebook (click aici).