Mihai Ponea, directorul general al ANSVSA, anunțat că tone de carne de pui cu salmonella ajung în România din Polonia.
”21 de alerte pe salmonella interititis cu proveniență în special din zona Poloniei. Avem o cantitate de produse din carne de pasăre, pulpe, organe, ele sunt de ordinul zecilor de tone care au fost confiscate și retrase de pe piață”, a declarat Mihai Ponea, directorul general al ANSVSA.
Legea spune că fiecare lot de carne care urmează să fie vândut trebuie verificat cu probe care ajung la laborator. Din peste 2.500 de tipuri de salmonella, doar două sunt periculoase pentru oameni.
”Firmele sunt obligate să își verifice calitatea microbiologică și apoi să se prezinte pe raft cu produsul respectiv la vânzare. Dar se poate întâmpla să apară accidente pe lanțul frigorific mai ales, cum vă spuneam”, a declarat Nastasia Belc, directorul general al Institutului pentru Cercetare Alimentară.
Salmonella: Simptomele
Potrivit Centrului de Control și Prevenție a Bolilor, dacă dezvoltați crampe abdominale, diaree și febră în termen de 12 până la 72 de ore după consumul unui aliment iar simptomele durează de la patru la șapte zile, este posibil să fiți infectat cu salmonella.
Carnea de pasăre infectată cu Salmonella este una dintre cele mai frecvente cauze ale acestui tip de intoxicații alimentare, dar și alte alimente pot fi contaminate, cum ar fi ouăle, carnea, brânza, nucile, laptele nepasteurizat, sucurile de fructe, condimentele, fructele și legumele crude.
Evitarea contaminării cu salmonella
Agenția Americana de Siguranță Alimentară recomandă să se evite consumul de alimente crude. Gătiți ouăle până când albușul și gălbenușul sunt ferme, țineți la rece alimentele și nu lăsați mâncarea afară mai mult de două ore.
Folosiți ustensile separate pentru mâncare gătită și cea crudă, spălați-vă des pe mâini și curățați toate ustensilele și suprafețele înainte și după utilizare.
Este recomandat ca pe masa pe care vrem să tăiem și să pregătim carnea de pui să nu avem și alte produse pe care le mâncăm crude. Cum ar fi legumele pentru salată.
Bacteriile se pot transmite ușor mai ales prin picăturile de apă și pot fi distruse doar prin gătirea alimentelor la o temperatură ridicată, cel puțin 20 de minute.
Totodată, este important să nu folosim același tocător și cuțit cu care am tăiat carnea și pentru alte alimente. Fie le spălăm foarte bine, fie folosim unele diferite.
Gătiti carnea la temperaturi mari pentru a ucide bacteriile în cazul în care alimentele sunt contaminate, limitând astfel riscul de infectare.