Intai lumina mintii si pe urma focul aprins al patriotismului (1)

“Rusine nu este pentru poporul care se stie deosebit sufleteste de popoarele glorioase si puternice, dar este rusine pentru poporul care n-are curajul sa-si cunoasca firea si destinul”

Nu este tara in hotarele lumii civilizate in care “gura lumii“, “gura satului” sa aiba mai multa trecere ca in tara noastra. Cele mai multe dintre convingerile noastre sunt intemeiate pe “zvonul public” si numai foarte putine pe dovezile adunate de noi personal. Se zice: “lumea zice“. Si daca “lumea zice“, romanul, individual luat, pare ca intelege ca tot asa trebuie sa zica si el.

Mai ales in lumea taraneasca, “gura satului” este obarsia tututor convingerilor. In “gura satului” se revarsa negresit, gura lui Ion, gura lui Gheorghe, gura lui Petre si a altora, dar o data ce acestea sunt varsate, individualitatea lor s-a sters.

Gura satului contopeste pe toti taranii laolata, in acelasi vad sufletesc.

Si tot asa si la oras. Opinii personale foarte putine. “Ce zice lumea“, “Ce zice partidul“, “Ce zice stapanirea“, dar foarte rar ce zic Ion si Gheorghe.

foto

Dar ce zic Ion si Gheorghe?

Daca Ion este in Partidul Liberal, trebuie sa zica ce zic liberalii. Si daca Gheorghe este in Partidul Conservator, trebuie sa zica ce zic conservatorii. Mai poate fi discutie?

Indiferent de chestiunea in care cineva este chemat sa zica ceva, fie in politica, fie in stiinta, fie in literatura, parerea de grup primeaza asupra celei individuale. Fiecare grup isi are parerea sa in bloc, careia cu totii i se supun intocmai cum si la turmele de oi este un clopot la al carui sunet se aduna toate oile laolalta.

Cand un roman sta la indoiala, fiti siguri ca el nu sta fiindca are o convingere personala de aparat ci fiindca nu stie inca de partea carui grup sa se dea. Sa mearga dupa cum bate vantul din dreapta sau dupa cum bate cel din stanga? Iata suprema lui neliniste. Pentru risipirea acestei nelinisti, sfortarea romanului se indreapta in afara, ca sa prinde cu urechea mai bine zvonul cel din urma. Mai niciodata sfortarea nu merge inauntru, spre forul constiintei.

“Se apuca romanul cu greu de ceva, dar de lasat se lasa usor“, zice proverbul. Mai exact ar fi insa sa zica: sub influenta multimii,  romanul se apuca de orice, dar cand este sa execute prin fapta individuala lucrul de care s-a apucat, el se lasa foarte usor.

Nu este o inititativa pe care romanul sa nu o ia in grup. “Sa facem o scoala? Sa facem si doua!“. “Sa facem o societate cu scopul acesta si acesta? Sa facem si mai multe.”. “Sa contribuim pentru a asigura mersul acestei institutii? De ce nu? Sa contribuim!”

Dar cand vine randul fiecaruia sa puna in executie hotararea luata in grup, atunci fiecare amana pe maine sau se face nevazut. Cand se aduna din nou grupul, atunci incep si noile hotarari. “Este rusine domnilor, trebuie sa incepem odata! Patria isi are ochii indreptati asupra noastra! Ne privesc strainii, rad strainii. Sa ne punem pe lucru!“

A doua zi, aceeasi indiferenta. In grup, si ca grup, fiecare se judeca sever, foarte sever; in parte, individual, fiecare se judeca foarte indulgent.

“Lasa sa inceapa ceilalti ca sa nu raman eu singurul pacalit! Apoi, ce sunt eu ca sa indrept lumea?”

Omul de caracter, la romani, nu este acela care este consecvent cu sine insusi, ci acel care n-a iesit din cuvantul grupului, adica acela care a urmat intotdeauna clopotul turmei. Nu este vorba cum suna clopotul, ci daca suna! A sunat, ai fost prezent, si esti roman? Atunci este om de caracter.

Preocupat de vor zice altii, usurelnic cand are sa ia hotarari sub influenta multimii, religios si nationalist de ochii altora, si in general intotdeauna cu privirea atintita la ce vor face altii, romanul pare, dar, a trai sufleteste mai mult cu o constiinta de grup, decat cu o constiinta personala. In constiinta grupului isi gaseste dansul pe de-a gata pana si cele mai intime motive ale vietii sale zilnice.

Casa lui este facuta dupa obiceiul romanesc si nu dupa gustul sau personal.

Masa lui de asemeni. Haina lui de asemeni.

Pana si mormantul parintilor sai, de asemeni.

Romanul nu cauta sa-si apropie natura externa cu gandul de a o transforma si a o diferentia dupa caracterul persoanei sale, persoana sa nu cere de la natura diferentieri speciale, ci ea se multumesc cu acelea pe care le-a dobandit obiceiul neamului.

Fiecare isi face casa “ca lumea“, mananca “ca lumea“, se imbraca “ca lumea“.

Cine ar face altfel, ar face ca “ne lumea” si aceasta ar fi cea mai mare crima.

“Psihologia poporului roman” – Constantin Rådulescu-Motru

Maine puteti citi partea doua, despre “romanul in politica. Pentru ca, nu-i asa?, “Romanul este pasionat pentru politica. Pentru el politica este ca o bagheta magica, prin care totul se poate transforma. Fericirea neamului intrega, ca si fericirea sa personala pot fi aduse prin politica. “Daca as fi eu la guvern”, “Daca as face legea”, cum s-ar mai indrepta lucrurile…“

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

• • 1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
    2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
    3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte 
    4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

Sharing is Caring! ❤

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro. 

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii. 

Articolele publicate  pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comenteaza cu contul de FB