De ce miros urat copiii mici?

Ma suna o prietena, tocmai se intorsese de la sedinta cu parintii si era foarte revoltata. Doamna invatatoare, extrem de jenata de subiect, i-a rugat pe parinti sa fie putin mai atenti la igiena copiilor, pentru ca au inceput sa transpire si miros urat. Si daca se poate, sa le puna o picatura de parfum pe gulerul de la camasa, in ideea ca poate se mai acopera mirosul de transpiratie.

Ce a inteles prietena mea a fost ca dna invatatoare i-a facut pe copii nespalati si ca i-a acuzat pe parinti ca nu-si ingrijesc copiii. Bine, ea e si genul asa… mai coleric, care se inflameaza din orice. Dar dupa ce isi face numarul se calmeaza si incepe sa fie rationala.

Asa ca am lasat-o sa se elibereze de tot ce avea pe suflet si pe urma am intrebat-o daca a fost vreodata la pranz in clasa copilului. Mi-a spus ca nu. Atunci am rugat-o ca inainte de orice, sa faca o vizita intr-o zi spre finalul orelor si mai vorbim dupa aia.

A bombanit in continuare, mi-a zis ca nu am ce sa-i demonstrez, ca vorbim de copii de clasa a doua, care nu au cum sa miroasa urat decat daca sunt nespalati.

Am contrazis-o si i-am spus ca exista si copii mai mici care miros urat.

Prima discutie de acest gen am avut-o cu dna asistenta de la gradinita, care ii verifica pe cei mici in fiecare luni dimineata. Imi placea sa mai stau la povesti cu ea si sa o intreb despre meniu, despre starea generala a copiilor din ziua de azi, daca e ceva schimbat fata de generatiile anterioare si evident, despre tonele de hartii pe care le completa intr-una.

Cu ea am avut curajul sa deschid discutia despre copiii care miroseau urat. Simteam mirosul in special la pranz, inca de cand intram pe usa gradinitei. Pe unii dintre copii ii cunosteam, la fel si pe parintii lor, si nici nu se pune problema de nespalati sau de copii neingrijiti.

E vorba doar de niste provocari cu care noi, parintii din ziua de azi,  ne confruntam in premiera, deoarece cauzele care stau la baza acestor situatii au aparut destul de recent si pot fi numarate pe degete.

Cand apare mirosul de transpiratie la copii?

In mod normal, primele schimbari hormonale apar in perioada premergatoare adolescentei. Vorbim 14+ cand, odata cu alte schimbari ce insotesc trecerea de la copilarie la viata de adult, apare si transpiratia ce isi schima atat modul de aparitie dar si mirosul.

Totusi, asa cum va spuneam, in prezent schimbarile apar de la varste mult  mai mici, poate chiar 4-5 ani iar asta nu este normal cand vorbim de un numar mare de copii.

Cand e vorba de doar cateva cazuri, atunci se poate banui existenta unor cauze medicale, insa cand majoritatea copiilor incep sa dezvolte aceste simptome inainte de varsta de 8 ani, cand pubertatea incepe sa se instaleze atat de devreme, atunci e normal sa ne intrebam:

Ce au in comun acesti copii si cum s-a ajuns aici?

Lumea in care traiesc copiii nostri nu mai este la fel ca cea in care am trait noi. Incepand cu aerul poluat pe care il respira, continuand cu mancarea pe care o consuma si terminand cu produsele de igiena si curatenie pe care le folosesc.

Totul este schimbat si de cele mai multe ori nu in bine.

Legat de aerul pe care il respira, putem sau nu sa facem ceva, depinde cat de disponibili suntem sa ne schimbam locul in care traim.

Insa legat de alimentatie si produsele cosmetice, sta in puterea noastra sa facem schimbari. Oricat de mici ar fi acestea, sunt binevenite si reprezinta primii pasi pentru o viitoare viata cat mai sanatoasa.

Mancarea din magazine contine atatea chimicale incat nu le mai tine nimeni socoteala si nimeni nu stie care sunt efectele ce vor aparea peste ani. Nici “mancarea de la tara” nu mai e ce-a fost. Legumele sunt stropite cu te miri ce, ca sa creasca mari si frumoase. Animalele sunt indopate cu antibiotice inca de la nastere, ca sa nu se imbolnaveasca iar apoi sunt indopate cu hormoni pentru a le accelera cresterea.

Toate aceste substante, atat pesticidele, antibioticele dar si hormonii, sunt prezente in mancarea pe care le-o oferim celor mici si ajung in organismul lor unde fac ravagii.

Citeste si:  Concurs cu pufosenii

Cosmeticele si produsele de ingrijire, contin la randul lor substante care afecteaza organismul desi nu ne dam seama imediat. Pielea este cel mai mare organ al corpului si corect ar fi ca nimic din ce nu poate fi pus pe limba sa nu fie pus pe piele. In schimb noi ce facem? Ii dam pe copii cu creme si cosmetice inca din primii ani de viata, ii spalam bine de tot ca sa omoram atat bacteriile rele dar si cele bune. Apoi folosim tot felul de produse pentru curatenie care pot fi inhalate, inghitite sau care raman pe piele, chiar daca stim ca sunt nocive.

Alimentele au etichete pe care sunt insirate ingredientele din care sunt compuse. O mare parte o reprezinta E-urile (aditivii alimentari), insa ne-am invata sa ignoram aceste informatii cu desavarsire.

La fel, cosmeticele si produsele de curatenie, contin o multime de substante despre care stim ca sunt daunatoare. Insa le acceptam ca si cum nu am sti sau ca si cum informatiile nu ar fi adevarate.

Oare ne gandim vreodata care este efectul cumulat al tuturor acestor substante in organismul copiilor nostri?

Adevarul este ca degeaba ne gandim, aproape nimeni nu stie. Fiind produse relativ noi, cu maxim 10-20 de ani de folosinta, inca nu s-a stabilit cat de nocive sunt. In plus, nu exista studii care sa ofere informatii referitoare la efectele respectivelor chimicale asupra organismului uman. Suntem de-abia la a doua sau a treia generatie de copii crescuti in acest mod si e greu sa se faca o legatura intre bolile si afectiunile ce apar in viata adulta, cu alimentatia si stiulul de viata din copilarie.

Cu toate acestea, ma intreb, oare cine are nevoie de studii pentru a demonstra ceva ce se poate vedea cu ochiul liber? Traim intr-o lume care se degradeaza in continuu, cu copii din ce in ce mai sensibili, cu boli care nu existau acum cativa ani si cu tratamente experimentale care nu reusesc decat sa acopere simptomele, fara a rezolva cauza initiala.

Alergiile, astmul, alzhimer, autismul, sunt toate boli de ultima generatie si toti specialistii avertizeaza ca sunt datorate in principal stilului de viata modern.

Ce putem face?

Asa cum va spuneam mai sus, primele schimbari ar trebui sa aiba loc in modul in care ne hranim copiii si in alegerea produselor de ingrijire pe care le folosim.

Din fericire exista o multime de variante de produse naturale, bio si/sau eco, pe care ne putem baza in incercarea noastra de a avea un stil de viata sanatos. Din experienta mea pot sa spun ca cel mai greu este cu alimentele, in special cu cele perisabile. Iar aici chiar este de investigat pentru a gasi producatori si distribuitori de incredere.

Pentru orice altceva insa, in special cosmetice si produse de curatenie, lucrurile sunt mai usoare, putand comanda online orice am avea nevoie.

De exemplu, pe Bioportal.ro putem gasi o multitudine de produse, unele la care ne-am astepta sa fie acolo, altele insa despre care nici nu ne-am imagina ca exista.

Citeste si:  Cine ii invata pe copii sa fie "rai"?

Vorbim despre sampon, sapun, farduri, produse de curatenie, scutece, absorbante dar si despre lotiune anti capuse, activatori pentru fose septice, storcatoare de fructe sau jucarii ecologice.

Sunt peste 15.000 de produse, grupate pe categorii precum:

  • Alimente bio
  • Locuinta eco
  • Casa si gradinca eco
  • Camara fara E-uri
  • Ingrijire personala
  • Mama si copilul
  • Remedii naturiste

E greu sa adopti un stil de viata sanatos?

E destul de greu, dar nu din punctul de vedere la care ne-am astepta, respectiv abordarea unor comportamente noi. Cel mai greu este sa renuntam la vechile obiceiuri, cand preferam sa cumparam ce e mai ieftin si mai aproape. E greu sa faci o schimbare si sa incepi sa cumperi planificat, pe perioade mai mari si sa incepi sa tai de pe lista produse care iti plac la nebunie dar despre care stii ca nu sunt sanatoase.

E scump sa traiesti sanatos?

Cand vine vorba despre sanatatea copiilor si a intregii familii nu cred ca aceasta intrebare isi are rostul. Nu vad cum ar putea fi monetizata sanatatea si nu stiu cum putem calcula fericirea si satisfactia de a-ti vedea copilul ca se dezvolta armonios.

Totusi, ca sa discutam putin si despre bani, exista cateva exemple simple, cum ar fi detergentul pentru vase. In supermarket are un pret in jur de 6 lei 500 ml (vorbim despre un produs toxic, care nu poate fi inghitit, care afecteaza pielea si ochii si care dauneaza mediului inconjurator).

Pe Bioportal am gasit detergent de vase Bio la 1l, la un pret de 14,32 lei (vorbim despre un produs ecologic cu ingrediente pe baza de plante si minerale biodegradabile. Produsele ECOVER sunt certificate si verificate de institutul: Voncotte Environment. Ambalaj 100% RECICLABIL!)

De ce Bioportal?

Deoarece produsele pe care le gasim pe site au garantia ca sunt de calitate. Majoritatea sunt importate din Germania, iar cele bio au certificari recunoscute international.

Din pacate in Romania, circula o multime de povesti legate de certificarile bio si eco, iar garantiile pe care le ofera in general etichetele produselor si cei care le comercializeaza, nu inseamna nimic. Am auzit de multe ori sintagma “in curs de acreditare bio”, o expresie folosita doar la noi. In tarile care au o legislatie ferma si care au organisme acreditate ce urmaresc procesul Bio, aceasta expresie nu reprezinta nimic.

Acreditarea Bio este foarte scumpa si nu se face o data si gata, asa cum cred majoritatea producatorilor si consumatorilor romani. E nevoie de acreditare pe fiecare lot de produse, insa acesta este un detaliu pe care nu il cunoaste foarte multa lume.

Am sa revin cu mai multe informatii despre toata terminologia “natural, bio, eco”, despre ce inseamna o certificare Bio pe bune si care sunt motivele pentru care majoritatea produselor din aceasta categorie sunt importate.

Pana atunci va invit sa faceti o vizita pe site-ul Bioportal ca sa vedeti cate schimbari ati putea face in stilul de viata al familiei voastre si cat de usor este sa incepeti chiar acum.

Mai mult decat atat, daca vreti sa si vedeti sau sa testati produsele de pe site, daca aveti nevoie de indrumare si informatii competente,  va invit sa vizitati noul showroom Bioportal din Bucuresti, strada Uranus numarul 98.

20992569_1502369746495245_1365722411556194579_n

Eu am fost la evenimentul de deschidere al showroomului si am petrecut 3 ore care au trecut intr-o clipa. As mai merge sa mai stau cel putin inca de doua ori pe atat, ca sa reusesc sa ma uit la toate minunatiile de pe rafturi. Ce se vede in showroom este o bucatica foarte mica din depozitul care se afla in spate, iar daca va intereseaza un produs anume, va incurajez sa intrebati direct despre el. Daca veti incerca sa-l gasiti singuri, cu siguranta va fi greu spre imposibil sa reusiti. Asa cum va spuneam, sunt peste 15.000 de produse disponibile.

Va las cu cateva poze de la evenimentul de deschidere si va mai spun doar ca pregatesc la randul meu un eveniment cu cititorii cei mai interesati de acest subiect, asa ca tineti aproape. Urmeaza multe suprize in colaborare cu Bioportal.ro.

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

Citeste si:  Lansarea noilor modele SMART Fortwo si SMART Forfour

😘 Sharing is Caring! 😘  Daca ti-a placut acest articol, distribuie-l catre prietenii tai de pe Facebook (click aici).

20992970_1502369443161942_3743693472519076683_n 21077559_1502369339828619_424004265951486563_n20993101_1502369503161936_1032492166893301063_n20953637_1502369466495273_1003606781312743387_n
20992917_1630946896970365_5943786050243202446_n

21034379_1263318570445353_5688763224184805037_n 20992738_1263319803778563_8826968791747983821_n 21034510_1263319057111971_4898764152688540829_n

Comments

comments

About Ana Maria Mitrus

Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama - pentru Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

2 thoughts on “De ce miros urat copiii mici?

  1. o femeie

    Copiii miros?? la naiba, fiica mea se spala o data la cateva zile si nu miroase. Nici noi nu ne spalam de 3 ori pe zi si nu mirosim. Eu mai am si alergie la aluminiu si nu folosesc niciun deodorant!! si intrebai si rude si prietene si sot si nu miros!! decat daca:
    – nu beau apa suficienta. De cand am redus la maximum sucurile (nu beam mult nici inainte, dar acum nici la restaurant sau la prieteni) si bag apa mai multa (ajung la 2 l) se vede diferenta!!
    – mananc picant si chimicale. La cate alergii am, mananc 90% facut de mine, de la zero. Nu am fost la supermarket de cateva saptamani si atunci pt niste rechizite lipsa. Dar cand am dat iama intr-o mancare indiana, s-a vazut!!
    – stres!!! transpir in situatii de stres! in sedinte cand ma ridic sa vorbesc in fata tuturor, cand se tzipa, cand se cearta, cand trecui prin aeroport Zaventem etc. Asa ca vedeti daca nu cumva acea invatatoare tzipa la copii de ajung stresati in clasa si la scoala…
    -medicamente. Pur si simplu transpiratia mirosea a medicamente desi spalam copila din dotare.
    etc. si sunt sigura ca sunt si altele.

    P.S. nu e scump sa traiesc sanatos. Dar e mai dificil sa spal pe jos doar cu apa ca tre sa frec (cu chimicoase e mai usor), rufele nu ies albe impecabil cu nuci de sapun (dar nu imi pasa), sa fac iaurt in casa e mai dificil decat sa cumpar, painea ia si ea timp (sotul prefera mai nou o brutarie) etc. E greu de decis cand abunda de reclame la tv, v-o zic ca e mai usor de cand nu am tv deloc!! Ajuta de trait in comunitate si delegat anumite operatii si informatii. Asa ca da, merita cumparat bio -castigul e din sanatate

    Reply
    1. Ana Maria Mitrus Post author

      Din pacate unii copii chiar miros a transpiratie, la o varsta foarte mica, cand nu este normal acest lucru, si da, cauzele sunt diverse si le includ si pe cele enumerate de tine. Multumesc de completare.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *