Zahir
“Zahir-atotputernicul parea ca se naste odata cu fiecare fiinta omeneasca si-si trage fortele covarsitoare din copilarie impunand reguli care imediat vor fi respectate toata viata.
Oamenii diferiti sunt periculosi, apartin altui trib, ravnesc la pamanturile si la femeile noastre.
Trebuie sa ne casatorim, sa avem copii, sa perpetuam specia.
Iubirea e mica, abia ajunge pentru o persoana si fii atent – orice incercare de a spune ca inima e mai incapatoare e considerata blasfemie.
Cand ne casatorim ni se da voie sa intram in posesia corpului si sufletului celuilalt.
Asa ca trebuie sa muncim pentru ceva ce destam, pentru ca facem parte dintr-o societate organizata, iar daca toti ar face ce le place, lumea n-ar mai merge inainte.
Trebuie sa cumparam bijuterii – asta ne identifica cu tribul nostru, la fel cum piercingul identifica un alt trib.
Trebuie sa fim simpatici si sa-i ironizam pe cei care-si exprima sentimentele – sa ingadui ca un membru sa arate ce simte este un pericol pentru trib.
Trebuie sa te feresti cat poti sa spui “nu” fiindca oamenilor le plac mai mult cei care spun “da” – si asta ne permite sa supravietuim pe un teren ostil.
E mai important ce gandesc ceilalti decat ce simtim noi.
Sa nu faci niciodata scandal, poti atrage atentia tribului dusman.
Daca te porti diferit, vei fi expulzat din trib, pentru ca-i poti contamina pe ceilalti si poti distruge ceea ce a fost organizat cu atata greutate.
Tot timpul trebuie sa ne gandim cum sa aranjam noile caverne, iar daca nu stim prea bine, sa chemam un decorator – care va face tot ce-i sta in putinta sa le arate celorlati ca avem bun-gust.
Trebuie sa ne imbracam dupa cum cer revistele de moda, sa facem dragoste cu sau fara chef, sa ucidem in numele frontierelor, sa lasam timpul sa treaca repede si pensia sa vina imediat, sa alegem politicieni, sa ne plangem de costul vietii, sa ne schimbam pieptanatura, sa-i vorbim de rau pe cei care sunt diferiti, sa practicam un cult religios in fiecare duminica, sau sambata, sau vineri in functie de religie; acolo sa cerem iertare pentru pacatele noastre, sa ne umflam in pene pentru ca stim adevarul, sa dispretuim celalat trib care adora un zeu fals.
Copiii trebuie sa ne urmeze pasii, in fond suntem mai batrani si cunoastem lumea.
Sa avem intotdeauna o diploma de la facultate, chiar daca niciodata nu obtinem un post in ceea ce ne-au obligat sa alegem drept cariera.
Sa studiem lucruri de care nu avem nevoie niciodata, dar si despre care ni s-a spus ca era important sa stim: algebra, trigonometrie, codul lui Hammurabi.
Sa nu ne intristam niciodata parintii, chiar daca asta inseamna sa renuntam la tot ce ne multumeste.
Sa ascultam muzica incet, sa vorbim incet, sa plangem pe ascuns, pentru ca eu sunt atotputernicul Zahir, acela care a dictat regulile jocului, distanta dintre sine, ideea de succes, formele de iubire, importanta recompenselor.”
Paulo Coelho – “Zahir”
