What about WAHM?

Sharing is caring:

Postarea de astazi este una foarte importanta pentru mine si sper sa fie utila pentru mamele in devenire sau la inceput de drum care isi doresc (sau nu 🙂 , o sa vedeti de ce) sa munceasca acasa, pentru a putea fi prezente langa puii lor atunci cand acestia au cea mai mare nevoie de ele: in primii ani de viata. Am fost de acord sa scriu despre experienta mea, la invitatia Elenei – fondatoarea WAHM Romania.

Cand am ramas insarcinata aveam un job foarte bun cu tot ce implica asta. Eram – cum ar veni – pe culmile succesului, o carierista wanna be 🙂 . Planul meu, care m-a insotit toata sarcina, a fost sa muncesc pana in ultima clipa (asta am si facut din pacate, dar asta e alta poveste), sa nasc, sa stau 3 luni acasa cu copilul (in concediu postnatal) dupa care angajez bona si back to work. Nu aveam nici cea mai mica intentie sa renunt la servici si – acum imi dau seama – eram complet pe dinafara cu tot ce presupune cresterea unui bebelus, inclusiv alaptarea. Laptele praf era o alternativa excelenta, dar asta doar pentru ca atunci eram la inceputul drumului din noua mea viata.

Deci planul meu era simplu, trei luni de pauza, dupa care revenirea. Guess what? Am stat 5 ani acasa 🙂 . Ma rog, am stat e un fel de-a spune pentru ca nu am stat de loc, din contra, am muncit mai mult ca niciodata. “Am stat”, in sensul ca nu m-am dus la birou zi de zi, nu am fost “la program” si am muncit de acasa.

Probabil ca prima intrebare la care ar trebui sa raspund in aceasta poveste este “De ce sa fii o WAHM?“. De ce sa renunti la aproape tot, de ce aproape sa te inchizi  in casa, sa renunti la prieteni, cerc social etc. Nu am un raspuns foarte clar la aceasta intrebare, dar stiu ca dupa ce mi-am tinut copilul in brate nu am mai vrut sa-i drumul. Metaforic vorbind, binenteles :). Inainte sa nasc, vedeam cresterea unui copil ca pe un proiect pe care poti sa-l managerizezi foarte usor atat timp cat ai sarcinile bine definite si gasesti oamenii potriviti. Si sustin  asta si acum, doar ca din aceasta ecuatie lipseste cu desavarsire partea emotionala. Rational vorbind, poti foarte bine sa cresti un copil asigurandu-i mancare, odihna, joaca, distractie si educatie prin intemediari, dar legatura dintre tine si el va fi aproape egala cu zero. Pentru ca altii il vor invata cand sa rada, cand sa planga sau cum sa mearga, altii il vor tine in brate in timp ce doarme si altii il vor alina cand va fi bolnav si va avea nevoie de mangaire. Iar cand se va simti singur nu se va gandi neaparat la tine ci la cel care l-a crescut.

Iar eu mi-am dat seama ca nu vreau asta. Eu am vrut sa cresc copii asa cum stiu eu, cu care sa ma inteleg asa cum vreau eu.  Am vrut sa fiu martora la tot ce li se intampla, sa fiu acolo sa ma bucur impreuna cu ei cand sunt fericiti sau sa-i alint si sa-i sustin cand sunt tristi. Asa cum am mai spus de multe ori, maternitatea m-a luat complet pe nepregatite, nu stiam absolut nimic despre asta. Nu aveam niciun copil mic prin familie sau prin preajma si nu tinusem niciodata un bebelus in brate pana sa-i am pe ai mei. Asa ca inclin sa cred ca toate motivele pe care le-am enumerat mai sus au fost instincte pure.

Apoi, pe masura ce acumulam cunostinte am vazut ca am avut dreptate, am aflat ca primii 6 ani din viata sunt cruciali in dezvoltarea unui copil, ca toata viata viitoare depinde de abilitatile, experientele, explicatiile si trairile din acesti ani. Cand sunt mici, copiii sunt ca niste bureti care absorb orice informatie iar creierele lor sunt ca plastilina care poate fi modelata. Si una dintre cele mai mai satisfactii pe care le am este ca am reusit sa fac toata aceasta modelare asa cum mi-am dorit si ca nu i-am lasat pe altii sa intervina si sa-si lase amprenta personala pe copiii mei.

Si iata ca am ajuns la a doua intrebare a povestii. A fost greu sa devin o WAHM? Da. A fost si este. Au existat anumite piedici cu care m-am luptat chiar si cativa ani. Cu altele inca ma lupt. Mentalitati, stereotipuri, nestiinta, lipsa de sustinere, tot ce vreti. A fost nevoie sa ma lupt in primul rand cu mine, sa ma conving ca asta e ceea ce vreau, sa-mi depasesc starea de confort care ma astepta avand un serviciu “sigur”. Probabil stiti la ce ma refer, partea aia cu “salariul curge”, “pensia merge”, “de ce sa-ti bati tu capul cand poate sa si-l bata altul?”, “la ce bun atata munca ca nu-ti construieste nimeni statuie?” etc.

A fost greu si pentru ca, desi nu am renuntat nicio clipa sa muncesc si acasa, dupa 5 ani m-am intors la birou. Intai  4 ore, apoi am crescut treptat. Fetele au crescut si ele, au inceput gradinita asa ca usor usor am revenit la un program relativ “normal”. Asta inseamna 8 ore birou si “fara numar” ore de WAHM 🙂 . Domeniul in care ma desfasor, probabil ca nu e un secret pentru nimeni, este croitoria, o zona in care nu am niciun fel de studii asa ca a fost nevoie sa reinventez roata de nenumarate ori, dar asta fost una dintre piedicile placute 🙂 .

Si a treia intrebare (si cred ca ultima 🙂 ). Ce fac eu ca WAHM? Fac rochii. Mai precis rochii elegante :). Cos de cand ma stiu dar am inceput sa ma gandesc la asta ca la o afacere dupa ce am nascut-o pe Alexandra, in timp ce “stateam acasa”. Am inceput sa lucrez timid dar cu pasiune si s-a dovedit ca lumea apreciaza ce fac eu. Ce a urmat poate fi considerat scenariul unui film, dar iata-ma 8 ani mai tarziu intr-un punct in care nu as fi crezut ca o sa ajung vreodata dar… la jumatate fata de potentialul meu si fata de punctul unde as putea sa fiu. Si asta doar pentru ca nu am crezut in mine, pentru ca nu am fost incurajata asa cum era cazul si pentru ca in loc sa fac un lucru “bine”, am facut mai multe “binisor” 🙂 .

In loc de concluzii, pentru ca deja m-am intins foarte mult 🙂 , daca esti sau iti doresti sa devii o WAHM, indiferent de motive, eu te felicit. Ai facut primul pas pe drumul care te va duce catre ceea ce visezi. Eu cred ca toate afacerile de succes pornesc de la un vis, care la un moment dat incepe sa produca bani. Cred ca succesul consta in pasiune iar daca ce faci este ceea ce iti place si daca esti determinata sa urmezi aceasta cale, atunci nu exista niciun motiv pentru care sa nu o faci.

Te avertizez ca probabil o sa fie greu, ca de multe ori o sa fie mult mai confortabil sa renunti dar in acele momente gandeste-te de ce ai pornit pe acest drum. Adu-ti aminte ce te-a motivat si nu te lasa daramata.

Sau poate ca ceva ce se poate face intr-un an, tie iti va lua 2 (sau 8 🙂 ), asta nu conteaza. Tot ce conteaza este ca in final tu vei ajunge acolo unde vrei, indiferent cat de greu va fi si chiar daca de multe ori vei crede ca esti intr-un impas din care nu ai cum sa mai iesi.  Sa nu uitam ca orice șut in fund e un pas inainte si ca nimic nu se intampla fara motiv. Sau vorba poetului “In the end everything will be OK. If it’s not OK, then it’s not the end” 🙂 .

Si poate cel mai important lucru este ca “atunci cand iti doresti ceva, tot universul va complota sa te ajute sa obtii acel lucru”. Stiu ca a devenit un lait motiv in postarile mele, dar credeti-ma cand va spun ca nu exista coincidente. Evident ca am si un exemplu: acum 7-8 ani, cand lucrurile incepusera sa mearga cat de cat pentru mine, la un moment dat am vrut sa renunt pentru ca, stiti voi: “de ce sa-mi bat capul”, “ce sanse am eu intr-un domeniu cu care nu am nicio tangenta”, “cine o sa vina la mine sa-i fac rochie” etc. Ei bine, atunci am primit un email de la Marian (nici nu stiu daca sa elimin suspansul sau nu, pentru cei care nu stiu cine e Marian 🙂 ), care mi-a facut o oferta pentru site-ul meu cu rochii. Acel email a fost asa, ca un semn divin, a fost punctul de care m-am legat de fiecare data cand am vrut sa renunt. In ideea ca “daca atunci, cand nu faceam nimic, cineva care nu ma cunoastea a aflat de mine si mai mult, a vrut sa-mi cumpere site-ul, pai acum dupa ce am muncit atat si am ajuns pana aici, de ce sa renunt?”. La vremea respectiva l-am refuzat pe Marian, i-am spus ca aici nu vorbim doar despre o afacere ci despre o pasiune. Iata-ne 8 ani mai tarziu, colaborand in diverse proiecte, in domenii care nu au (sau au? 🙂 ) nicio legatura cu afacerea mea sau cu oferta lui.

Acest articol face parte dintr-un FLASHMOB ONLINE initiat de Asociatia Work At Home Moms . Puteti citi si experientelor altor mame pe urmatoarele bloguri:

Maria Pruteanu  – http://scrisoricatreefrem.wordpress.com

Oana Radu Jindiceanu – http://mamaareblog.blogspot.ro/

Liliana Bolbol – http://whatsforlunchlily.blogspot.ro

Ana Baias – http://melaroana.wordpress.com

Joe Popov – http://ozzy.ro/

Oana Mihaela Constantinescu – http://mamicaactiva.wordpress.com/

Valentina Roman – http://valentinaroman.ro/

Andreea Sfarlea  – http://www.casutafericita.ro/

Liliana Hamurar – http://www.calendarulmagic.ro/

Alexandra Pintea Varnava – http://ouzoland.com/

Cristina Ropotan – http://imaginepeople.ro/

Livia Caciuloiu – http://liviacaciuloiuminea.wordpress.com/

Diana Gamulescu – http://micolino.ro/blog/

Ioana Oancea – http://ecomami.wordpress.com/

Catalina Chingaru – http://sabienlesavon.blogspot.ro/

Ramona Rac-Hristov – http://blog.emma-antonia.ro/

Mona Turcitu – http://mukallita.blogspot.ro/

Madalina Voicu – http://bioarmoniablog.wordpress.com/

Sorina Butcu – https://delirart.wordpress.com/

Anca Balaban – http://www.ancabalaban.ro/

Celena Iordanescu – http://celenaiordanescu.wordpress.com/

insigna-wahm-250

Sharing is caring:

Comments

comments

  • Article By :
    Buna, Eu sunt Ana Maria Mitrus, sunt casatorita – cu Cristi, si sunt mama – de Alexandra si Andreea. Imi place sa petrec foarte mult timp cu familia mea si sa ma implic in tot ce inseamna cresterea si educatia fetitelor. Imi place sa cos si sa mesteresc, imi place sa citesc si sa aflu lucruri noi si interesante in orice domeniu. Imi plac oamenii care au ceva de spus si de la care pot sa invat ceva. Imi plac animalele, imi place sa merg cu rolele si imi place marea. Ma bucur de viata si sunt recunoscatoare pentru tot ce am.

Random Posts

  • Clasa a 2a: jumatate dintre copii nu si-au facut tema la limba romana
    Sharing is caring:

    O poveste reala dintr-o scoala din Bucuresti. Prietena mea este invatatoare si imi povesteste deseori intamplari mai mult sau mai […]

    Sharing is caring:
  • De unde ii mai imbracam pe copii?
    Sharing is caring:

    Exista la noi o vorba cum ca “suntem prea saraci sa cumparam haine ieftine”. Eu nu prea sunt de acord […]

    Sharing is caring:
  • Sunteti de acord cu plafonarea indemnizatiei pentru cresterea copilului?
    Sharing is caring:

    UPDATE: Ministrul Muncii a declarat la Digi24 că Guvernul Cioloș NU va tăia indemnizațiile pentru creșterea copilului și că nici nu se […]

    Sharing is caring:
  • Totul despre platforma online Edmodo de la British Council, sesiunile de feedback cu parintii si testarile gratuite de nivel
    Sharing is caring:

    Dupa ce le-am inscris pe fete la British Council, in mai putin de cateva ore am primit un email in […]

    Sharing is caring:

One thought on “What about WAHM?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*