Va invit la o intalnire cu Dr. Mary Aiken, autoarea ”The Cyber Effect. Psihologia comportamentului uman în mediul online”
Daca vi se pare ca exagerez cu articolele despre pericolele la care sunt expusi copiii in mediul online, acum este momentul sa va convingeti la ce anume ma refer.
Poate ca eu ma bazez doar pe experienta proprie si ma documentez din surse care nu sunt accesibile publicului larg. Insa Dr. Mary Aiken are toate acreditarile necesare ca sa o credem ca stie ce spune.
Dr. Mary Aiken a fost primul psiholog care a detaliat, în teza ei de doctorat, ideea că utilizarea tehnologiei determină modificarea comportamentului uman. Originalitatea acestei abordări rezona cu apariţia, în anii ’90, a unei noi ramuri a psihologiei: cyberpsychology (psihologie în mediul virtual).
Astăzi, Dr. Mary Aiken este cel mai reputat cyberpsiholog la nivel mondial. Profesor la Catedra de Drept şi Criminologie a Universităţii East London, ea a condus Centrul de Cercetări în Cyberpsihologie al Royal College of Surgeons din Dublin (Irlanda) şi a colaborat cu Europol, Interpol, FBI şi Casa Albă pe proiecte de combatere a infracţionalităţii cibernetice. Munca ei a inspirat realizarea serialului „CSI: Cyber”, iar impactul cercetărilor ei i-a asigurat în 2016 un loc printre cele mai influente 50 de femei-lider din Europa în domeniul tehnologiei. Dr. Aiken este autoarea volumului ”The Cyber Effect. Psihologia comportamentului uman în mediul online”, declarată „cartea anului” la categoria Gândire de către The Times, şi „cea mai bună lucrare ştiinţifică” de către Nature, revistă ştiinţifică internaţională.
Imi face o desebita placere sa va anunt ca Dr. Mary Aiken vine pentru a doua oara la Bucuresti, pentru a discuta cu părinți și profesori, psihologi și educatori despre impactul tehnologiei asupra comportamentului uman, așa-numitul ”the cyber effect”.
Conferința susținută de renumitul cyberpsiholog este un răspuns la nenumăratele solicitări sosite în urma lansării, în luna octombrie a anului trecut, a volumului ”The Cyber Effect: Psihologia comportamentului uman în mediul online”, în prezența a peste 700 de părinți preocupați de viața în mediul virtual a copiilor și tinerilor.
În prezentarea sa, Dr. Aiken pune în discuție cele mai actuale preocupări ale părinților, atunci când vine vorba de utilizarea aparatelor digitale de către propriii copii într-un mod echilibrat. Meseria de părinte pentru generația digitală, nu este deloc ușoară, cu atât mai mult cu cât încă sunt aproape necunoscute efectele modului și timpului de expunere la tehnologie, asupra vieții noastre din lumea reală. Cât și cum se poate implica un părinte în spațiul virtual al copilului său? Sunt părinții familiarizați cu tehnologia și toate riscurile pe care le implică intrarea, fără bariere, în spațiul virtual? Cum poate un părinte să limiteze accesul copilului le tehnologie, fără a-l priva pe acesta de o importantă cunoaștere a unui domeniul în plină dezvoltare? Cum își poate sprijini părintele propriul copil, în formarea pentru joburi încă necunoscute ale viitorului?
Tendința de creștere a utilizării excesive a tehnologiei, în special la copii, adolescenți și tineri adulți este tot mai mult o realitate relevată în toate cercetările științifice, realizate în orice colț al lumii. Totodată riscurile la care se expune această categorie vulnerabilă de populație, sunt încă o necunoscută pentru cercetători și, cu atât mai mult pentru părinții sau adulții care se ocupă de creșterea și educarea tinerei generații digitale. În cartea sa ”The Cyber Effect. Psihologia comportamentului uman în mediul online”, Dr. Mary Aiken cyberpsiholog de renume mondial și creierul din spatele serialului de succes ”CSI: Cyber” explică ce impact are asupra noastră mediul online, cum funcționează acesta și, cel mai important, cum ne putem feri de efectele lui nocive! Îndemnul ei nu este de a sta departe de tehnologie, ci de utilizare conștientă a acesteia.
Evenimentul este organizat de Editura Niculescu, aceeasi care a si publicat cartea in Romania.
”Noi suntem mereu preocupați să venim în întâmpinarea nevoii de informare a cititorilor, cu cărți de cea mai bună calitate, atent analizate din punct de vedere al conținutului și care să poarte semnătura unei autorități în domeniul abordat. Colaborarea cu dr. Mary Aiken ne onorează și este pentru noi o imensă satisfacție de a putea aduce în fața publicului din România un pionier al cercetării psihologiei umane în mediul virtual și al modului în care umanitatea se schimbă sub impactul tehnologiei.” ne-a împărtășit Andrei Niculescu, Director General al Editurii NICULESCU.
Va invit sa veniti la conferinta ce va avea loc Joi, 6 februarie 2020, ora 18.00, la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Sala de Festivităţi.
De asemenea, eu o sa vin cu BMW i3, masina oficiala 2020 Meseriadeparinte.ro, daca aveti nevoie, va asigur transportul si va garantez o companie foarte interesanta si agreabila 🙂 .
Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:
- Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
- Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
- Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte
- Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte
******************************************************************
Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.
Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.
Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.
Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).
Comenteaza cu contul de FB