Scoala nu este serviciul copiilor

Cand fetele au crescut si au intrat in sistemul formal de educatie, respectiv gradinita si ulterior scoala, am dus niste lupte grele ca sa le conving sa mearga fara sa mai comenteze si sa accepte ca “asta e regula”, “asa trebuie”, “oamenii mari merg la serviciu, copiii merg la gradi sau la scoala”.

De fapt cred ca partea asta cu serviciul a fost cea mai utilizata metafora. Pentru ca gradinita era la mijlocul strazii iar biroul meu chiar in capatul ei, am putut sa asociez foarte bine aceste doua destinatii. Sau cel putin asa credeam eu.

Inevitabil discursurile mele aveau aproape aceeasi rutina. Incepeam eu cu faptul ca “trebuie” sa mearga la gradinita urmate de replica lor constanta ca “nu le place la gradinita” si incheierea mea, un monolog despre cat de minunat este la gradi si cat de bine se distreaza toata lumea acolo.

Tot acest “joc” sa-i spunem a durat vreo 3-4 ani, intre timp am ajuns si la scoala, doar ca fetele au mai crescut si ele, asa ca intr-o dimineata am primit o replica care mi-a zdruncinat toate argumentele: “Mami, dar nici tie nu-ti place intotdeauna la servici, si tu uneori zici ca nu vrei sa mergi (iar daca nu ai chef chiar nu te duci sau te duci mai tarziu), atunci de ce ne zici noua tot timpul ca trebuie sa mergem la serviciul nostru si ca trebuie si sa ne placa?“.

Mda, noroc ca am ajuns la destinatie si nu am mai avut timp sa le raspund. Le-am facut cu mana la geam si am plecat ingandurata de perspectiva pe care incepeam sa o intrezaresc cu un coltisor al mintii.

M-am tot intrebat cum doamne-iarta-ma am ajuns in postura de a spune toata gogomania asta cu serviciul copiilor. Gradinita si scoala nu sunt un serviciu. Copiii nu merg acolo pentru ca trebuie, ei merg ca sa invete. Este o investitie in ei si in viitorul lor iar ei ar trebui sa stie asta. Chiar daca exista lucruri care poate nu le fac placere (cum ar fi trezitul de dimineata de exemplu), astea sunt doar un fragment din tot ce li intampla.

Mi-am dat seama ca fara sa vrem le inoculam de mici ideea asta gresita ca “trebuie” sa faca ceva ce este “obligatoriu”, fortandu-i de multe ori sa opuna rezistenta cu toata fiinta lor, in loc sa le explicam frumos despre ce e vorba de fapt. Ii obligam sa accepte niste lucruri impotriva vointei lor iar de multe ori ii si pedepsim pentru ca indraznesc sa aiba alta opinie si pentru ca nu se conformeaza ordinelor noastre.

Si totul pleaca de la conceptia gresita pe care o avem chiar noi despre viata noastra. Ne mintim singuri ca altcineva este raspunzator pentru ce ni intampla, ne plangem de joburi, de salarii si de sefi, insa continuam sa ne traim existenta fara sa incercam sa facem nicio schimbare. Suntem ca un hamster care alearga intr-o roata pentru ca “asa trebuie” si ii invatam si pe cei mici sa faca acelasi lucru.

Nu avem niciun motiv sa-i indoctrinam de mici sa fie nefericiti. Pentru ca daca incepand cu varsta de aproximativ 3 ani vor incepe sa urasca “serviciul la care trebuie sa mearga in fiecare zi”, nu vor avea absolut nicio sansa sa ajunga niste adulti impliniti care sa isi castige existenta facand ceva ce le place.

Ce avem noi de facut este le explicam ce fac la gradinita si la scoala, sa le aratam avantajele pe care le au daca invata bine si sa ii facem sa inteleaga diferentele dintre un om needucat si unul cu o educatie aleasa. Treaba noastra ca parinti este sa ii ajutam sa isi construiasca motivatia pentru care fac acest lucru si sa nu uitam niciodata ca motivatia vine din interior.

Data viitoare cand cei mici vor intreba de ce trebuie sa mearga la gradi sau la scoala nu le mai spuneti ca asta e serviciul lor. Mai bine intrebati-i ce vor sa se faca cand vor fi mari. Cum isi imagineaza ei ca va fi viata lor si cum se pot asigura ca vor ajunge acolo unde isi doresc. Intrebati-i daca ar vrea sa fie ca cineva anume si cum cred ei ca acea persoana a reusit sa devina ceea ce admira ei.

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa: