Sa-ti fie rusine!
Imi aduc aminte foarte putine lucruri din copilarie, chiar si cand este vorba despre educatia primita in casa. Adica stiu ca am fost invatata sa ma port frumos, sa fiu respectoasa, politicoasa etc. Un fel de cele 10 porunci pe care orice copil le primeste. Insa ce-mi aduc aminte si imi rasuna obsedant in urechi este perceptul legat de rusine si tot ce decurge de aici: ce-o sa faca lumea, ce-or sa zica vecinii.
Cred ca inconstient am stiut intotdeauna ca am o problema cu “rusinea” si la scoala, si mai tarziu in facultate si cand m-am angajat. Dar am invatat cumva sa supravietuiesc cu aceasa rusine. Planul A a fost sa nu ies prea mult in evidenta iar planul B in caz ca planul A nu functiona, a fost sterg din memorie orice amintire legata de situatii neconfortabile in care se presupune ca ar fi trebuit sa-mi fie rusine.
Au trecut anii si din fericire toata educatia nonformala de care am avut parte precum si experientele traite m-au ajutat sa-mi dezvolt “skills and abilities” care sa mai tempereze teama asta de rusine. Lucrurile s-au echilibrat putin, rusinea exista in continuare dar coabitam impreuna intr-o armonie cu greu castigata si mentinuta.
Apoi am devenit mama, copiii au crescut si au inceput sa devina tinta sigura si inocenta a atacurilor educationale ale adultilor din jur. In familie, la scoala, la gradi, la prieteni, in parc, pe strada, cunoscuti si necunoscuti, toti le fac educatie. Cu totii le spun sa le fie rusine:
“Vaaai ce rusine, fetita mare si plange”;
“Vaaaai ce rusine, o sa rada lumea de tine”;
“Vaaai, ce rusine, ce-or sa zica vecinii?”;
Sunt convinsa ca adultii care fac “educatie” stiu ca nu e bine ce fac, si inconstient sau nu, isi aleg copiii ca victime dintr-un singur motiv: pentru ca cei mici nu pot sa se apere. Aceiasi adulti nu ar indrazni in veci sa-i spuna unui alt adult: “vai ce rusine, mananci ca un porc” sau “vaai, ce rusine, ti-ai baut mintile, o sa rada lumea de tine” sau “vaaai, ce rusine, ti-ai inselat nevasta, ce-or sa zica vecinii”. Motivul pentru care nu le fac altor adulti acest fel de educatie este unul singur: adultii stiu sa se apere si pot reactiona. Situatia este insa cu totul alta cand e vorba de copii. Oricine e mai presus de ei, macar prin prisma varstei. Iar un copil care indrazneste sa protesteze sau sa se revolte este taxat imediat ca obraznic si va suporta consecinte.
De fiecare data cand ii aud pe cei din jur spunandu-le celor mici “sa le fie rusine” mi se activeaza tot felul de amintiri de mult sterse. Pentru ca iau totul la modul foarte personal. Nu “incasez” aceste “palme” prin prisma adultului care sunt ci prin ochii copilului care am fost si prin ochii copiilor mei. Iar tot ce-mi doresc este sa imi invat fetele cum sa reactioneze in astfel de situatii si cum sa inteleaga exact care este mecanismul care ii face pe ceilalti sa spuna lucruri de genul asta. As vrea sa le ajut intelega ca cei care fac pe moralistii doar repeta ce au auzit la randul lor, in copilarie. Si ca singurul sentiment pe care ar trebui sa ni-l trezeasca este de mila.
As vrea sa imi invat fetele sa nu le fie rusine cu ce simt si cu ce gandesc pentru ca vreau ca ele sa devina ceea ce viseaza si sa faca ce vor.
