J.K. Rowling: “Sunt îngrijorată de explozia uriașă de femei tinere care doresc să își schimbe sexul”

Cunoscuta scriitoare J.K. Rowling, autoarea seriei Hary Potter, se afla in mijlocul unui scandal imens, dupa ce a facut anumite comentarii si declaratii pe un subiect foarte fierbinte si sensibil. Autoarea este tinta unui val de ura venit tocmai din partea unor persoane care sustin egalitatea de sanse, drepturile omului si universalitatea iubirii.

Nu am sa adaug nimic in plus la aceasta introducere, deoarece textul este foarte explicit si vorbeste de la sine. Doar sa nu uitam ca si in Romania subiectul respectiv este pe agenda publica asa ca ar trebui sa fim cu totii la curent cu ce se intampla in societatile care sunt cu un pas inaintea noastra pe acest drum.

“Articolul acesta nu este usor de scris din motive care vor deveni in scurt timp evidente, insa simt ca este momentul sa ofer niste explicatii in legatura cu un subiect invaluit in toxicitate. Scriu randurile de fata fara vreo dorinta de a augmenta aceasta toxicitate.

Pentru cei care nu stiu: in luna decembrie mi-am aratat, printr-o postare pe Twitter, sustinerea fata de Maya Forstater, care si-a pierdut locul de munca pentru niste asa-zise „postari transfobice” pe Twitter. Ea a mers in fata tribunalului si a cerut judecatorului sa decida daca parerea potrivit careia sexul este determinat biologic este protejata de lege. Judecatorul a hotarat ca nu este.

Interesul meu cu privire la transsexualitate exista cu vreo doi ani inainte sa apara problema cu Maya, timp in care am urmarit indeaproape dezbaterile referitoare conceptul de identitate de gen. Am intalnit oameni transsexuali, am citit diverse carti, bloguri si articole scrise de persoane trans, specialisti de gen, persoane inter-sexuale, psihologi, experti in salvgardare, asistenti sociali si medici si am urmarit multe discursuri online.

Pe de-o parte, interesul meu pentru aceasta problema a fost unul profesional, pentru ca scriu o serie de carti avand ca subiect central infractiuni savarsite in zilele noastre, iar detectiva mea fictiva se afla la varsta la care este interesata si afectata in mod direct de aceste probleme. Pe de alta parte insa, interesul a fost profund personal, dupa cum o sa vedeti citind mai departe.

In toata perioada in care cautam sa invat cat mai multe despre acest subiect, am primit nenumarate acuzatii si amenintari pe pagina mea de Twitter, venite din partea activistilor comunitatii transsexuale. Totul a inceput de la un simplu like. Cand a inceput sa ma intereseze chestiunea identitatii de gen si cea a transsexualitatii, am inceput sa fac capturi de ecran comentariilor care ma interesau ca, ulterior, sa cercetez mai indeaproape argumentele si problemele ridicate de acestia. Intr-o zi am dat din neatentie like unui comentariu. Acel like a fost luat drept dovada rea-vointei mele si din acel moment am inceput am inceput sa fiu hartuita.

Dupa cateva luni, infractiunea pe care o comisesem prin acel like s-a agravat cand am inceput sa urmaresc contul de Twitter al lui Magdalen Berns. Magdalen a fost o feminista si o lesbiana extrem de curajoasa, care se lupta cu o tumoare pe creier in faza terminala. Am inceput sa o urmaresc fiindca voiam sa intru in contact cu ea, lucru pe care l-am si facut pana la urma. Magdalen credea cu tarie in importanta sexului biologic si nu considera ca lesbienele ar trebui acuazate de bigotism fiindca refuza sa se angajeze in relatii romantice cu femei transsexuale care au inca un penis. Acest lucru a fost suficient pentru activistii care au facut legatura intre cele doua evenimente si astfel abuzul in mediul online s-a intesificat.

Am mentionat toate acestea ca sa explic faptul ca eram pe deplin constienta despre ce se va intampla atunci cand voi incepe sa o sustin pe Maya. Ma asteptam la amenintarile cu violenta, mi se spusese deja ca ucid persoanele transsexuale cu ura mea, fusesem numita o tarfa si cartile mele fusesera arse de acesti activisti inraiti (unul dintre ei mi-a spus ca le-a transformat in ingrasamant).

Contul de Twitter mi-a fost blocat, moment in care am fost suprinsa de avalansa de emailuri si scrisori care a urmat, dintre care marea majoritate erau pozitive si incurajatoare. Acestea veneau din partea unor oameni amabili, empatici si inteligenti. Unii dintre ei lucrau in domenii care se ocupau cu disforia de gen si transsexualitatea si toti erau ingrijorati in legatura cu felul in care un concept socio-politic influenteaza politica, medicina si salvgardismul. Sunt ingrijorati din cauza pericolului pe care acest concept il reprezinta pentru tineri, homosexuali, femei si drepturile acestora. Si, mai presus de toate, sunt ingrijorati din cauza acestui climat plin de teama, care nu face bine nimanui, cu atat mai putin tinerilor transsexuali.

M-am retras de pe Twitter cu multe luni inainte si dupa ce mi-am manifestat sustinerea fata de Maya, pentru ca imi afecta in mod negativ sanatatea mintala. M-am reintors doar fiindca voiam sa impartasesc cu ceilalti o carte pentru copii gratuita, in timpul pandemiei. Imediat dupa publicare, niste activisti care cu siguranta cred despre ei insisi ca sunt buni, empatici si progresisti, au inceput sa se manifeste pe pagina mea de Twitter, acuzandu-ma de ura, folosind apelative si sloganuri misogine si, mai ales, dupa cum stie orice femeie implicata in aceasta dezbatere, spunandu-mi ca sunt o TERF.

Pentru cei care nu stiu – si de ce ati sti?- TERF este un acronim folosit de activistii trans pentru sintagma transexclusionary radical feminist. In prezent, o sectiune uriasa si diversa de femei sunt numite TERF, cu toate ca marea majoritate nu au fost niciodata feministe radicale. Exemplele de asa-numite TERF variaza de la mama unui copil homosexual care se teme de faptul ca fiul sau fiica ei doreste sa treaca la alt sex pentru a scapa de intimidarea homofoba la care este supus(a), pana la o doamna in varsta, total nefeminista, care a jurat sa nu mai viziteze magazinul Marks & Spencer pentru ca politica acestuia permite oricarui barbat care se identifica cu o femeie accesul in vestiarele femeilor. In mod ironic, feministele radicale nu sunt nici macar transexclusive – ele includ barbati transsexuali in feminismul lor, pentru ca acestia s-au nascut femei.

Acuzatiile acestea au reusit sa intimideze un numar mare de oameni, institutii si organizatii pe care le admiram, care se dovedesc lase in fata unor acuzatii puerile. „Vor spune ca suntem transfobici! Vor spune ca uram transsexualii!”. Si ce mai urmeaza, vor spune ca aveti pureci? Vorbind acum din perspectiva unei femei biologice, multi oameni care detin pozitii de autoritate chiar ar trebui sa aiba mai mult curaj (lucru fara indoiala posibil, conform spuselor unor oameni care sustin ca pestii clovni sunt dovada ca oamenii nu sunt specii dimorfice).

De ce scriu acest articol? De ce nu continui sa lucrez in liniste si nu imi tin capul plecat?

Fiindca am cinci motive de ingrijorare cu privire la activismul trans si m-am decis ca trebuie sa vorbesc despre ele.

In primul rand, am o fundatie de caritate care se concentreaza pe atenuarea defavorizarii sociale in Scotia, cu precadere in ceea ce le priveste pe femei si pe copii. Printre altele, fundatia mea organizeaza proiecte pentru femeile incarcerate si pentru supravietuitoarele abuzurilor domestice si sexuale. De asemenea, finantez cercetarea medicala a sclerozei multiple, o boala care difera enorm in forma de manifestare la barbati si la femei. Imi e clar de ceva vreme ca noul activism trans are (sau este probabil sa aiba, daca toate cerintele sale sunt indeplinite) un impact semnificativ asupra multora dintre cauzele pe care le sustin, deoarece incearca sa erodeze definitia legala a sexului si sa il inlocuiasca cu termenul de gen.

Al doilea motiv este acela ca sunt o fosta profesoara si fondatoarea unei organizatii caritabile pentru copii, ceea ce ma face sa fiu interesata atat de educatie, cat si de salvgardare. Ca multi altii, sunt ingrijorata de efectul pe care drepturile transsexualilor il va avea asupra ambelor domenii.

Al treilea motiv este acela ca, in calitate de autor interzis, sunt foarte interesata de libertatea de exprimare pe care am aparat-o public, chiar si in fata lui Trump.

La al patrulea motiv, lucrurile devin foarte personale. Sunt ingrijorata de uriasa explozie de femei tinere care doresc sa isi schimbe sexul si, de asemenea, de numarul din ce in ce mai mare al acelora care vor sa se detransitioneze (adica sa revina la sexul lor initial), deoarece regreta ca au facut acest pas care, in unele cazuri, le-a modificat corpul in mod irevocabil si le-a luat fertilitatea. Unii spun ca au decis sa isi schimbe sexul dupa ce si-au dat seama ca erau atrasi de acelasi sex si ca tranzitia a fost partial determinata de homofobia fie din societate, fie din familiile lor.

Probabil ca majoritatea oamenilor nu sunt constienti de acest lucru – nici eu nu am fost, pana nu am inceput sa cercetez acest subiect – insa in urma cu zece ani, majoritatea persoanelor care doreau sa treaca la sexul opus erau barbati. Acest raport s-a inversat acum. Marea Britanie a inregistrat o crestere de 4400% a fetelor care opteaza pentru tratamentul de tranzitie. De asemenea, fetele cu autism sunt foarte numeroase in randul celor care opteaza pentru schimbarea de sex.

Acelasi fenomen este vizibil si in SUA. In 2018, medicul si cercetatorul american Lisa Littman si-a propus sa il cerceteze. Intr-un interviu, ea a spus:

„Online, parintii descriau un model foarte neobisnuit de identificare drept transsexual, in care mai multi prieteni si chiar grupuri de prieteni intregi s-au identificat drept transsexuali in acelasi timp. Ar fi fost neprofesionist sa nu iau in considerare anturajul si influentele colegilor ca potentiali factori. ”

Littman a mentionat platfomele Tumblr, Reddit, Instagram si YouTube ca factori care contribuie la Disforia de Gen Rapida la Debut (ROGD), unde considera ca „tinerii au creat camere de ecou deosebit de insulare”.

Articolul ei a provocat furori. Littman a fost acuzata de partinire si de faptul ca dezinformeaza publicul cu privire la persoanele transsexuale, a fost supusa unui tsunami de abuzuri si unei campanii care isi propunea sa o discrediteze atat pe ea, cat si munca ei. Ziarul a retras articolul de pe internet si l-a revizuit inainte de a-l republica. Cu toate acestea, cariera ei a avut de suferit la fel de tare ca in cazul Mayei Forstater. Lisa Littman a indraznit sa conteste unul dintre elementele centrale ale activismului trans – anume ca identitatea de gen a unei persoane este innascuta, la fel ca orientarea sexuala. Conform activistilor, nimeni nu ar putea fi contrans sa isi schimbe sexul.

Argumentul multor activisti trans este acela ca, daca nu ii lasam pe adolescentii care sufera de disforie de gen sa isi schimbe sexul, se vor sinucide. Intr-un articol in care explica de ce a demisionat de la Tavistock (o clinica a Serviciului National de Sanatate din Anglia), psihiatrul Marcus Evans a declarat ca afirmatiile conform carora copiii se vor sinucide daca nu li se permite tranzitia, nu „se aliniaza in mod substantial cu date sau studii solide in acest domeniu. Si nici nu se aliniaza cazurilor pe care le-am intalnit de-a lungul deceniilor in calitate de psihoterapeut.”

Scrierile a numerosi tineri transsexuali ne infatiseaza unui grup de oameni deosebit de sensibili si inteligenti. Cu cat am citit mai multe dintre povestile lor despre disforia de gen, anxietate, disociere, tulburarile de alimentatie, auto-vatamare si ura de sine, cu atat m-am intrebat daca, de m-as fi nascut 30 de ani mai tarziu, nu as fi incercat si eu sa fac tranzitia. Ar fi fost o mare usurare sa scap de a fi femeie. Ca adolescent, m-am luptat cu tulburarea compulsiv-obsesiva. Daca as fi gasit online comunitatea si empatia pe care nu le puteam gasi in mediul din jurul meu, cred ca as fi putut fi convinsa sa ma transform in fiul pe care tatal meu a spus deschis ca l-ar fi preferat.

Cand am citit despre teoria identitatii de gen, mi-am amintit cat de mental asexuala ma simteam in tinerete. Imi amintesc cum s-a descris Colette ca o „hermafrodita mentala” si cuvintele lui Simone de Beauvoir: „Este perfect natural ca femeia viitorului sa se simta indignata de limitele pe care le impune sexul ei. Adevarata intrebare nu este de ce ar trebui sa le respinga; problema este mai degraba sa inteleaga de ce le accepta. ”

Cum nu aveam posibilitatea de a deveni barbat in anii ’80, cartile si muzica au fost cele care m-au ajutat sa fac fata atat problemelor mele de sanatate mintala, cat si sexualizarii si prejudecatilor care indeamna atat de multe fete la un razboi impotriva corpurilor lor. Din fericire pentru mine, mi-am regasit propriul simt al alteritatii si ambivalenta cu privire la faptul de a fi femeie reflectate in activitatea scriitoarelor si muzicienelor care m-au asigurat ca, in ciuda a tot ceea ce o lume sexista incearca sa arunce asupra femeilor, e in regula sa nu te simti roz, proaspata si fericita in propriului tau cap; este in regula sa te simti confuz, intunecat, atat sexual cat si non-sexual, nesigur de cine esti.

Vreau sa fiu foarte clara aici: stiu ca tranzitia va fi o solutie pentru unii oameni disforici de gen, cu toate ca sunt constienta de faptul ca studiile au aratat ca intre 60-90% dintre adolescentii disforici de gen vor depasi aceasta problema odata cu varsta. De nenumarate ori mi s-a spus sa „intalnesc niste oameni trans”. Am facut-o: pe langa cativa oameni mai tineri, care erau toti adorabili, se intampla sa cunosc o minunata femeie transsexuala, care este mai in varsta decat mine. Desi vorbeste deschis despre trecutul ei in calitate de barbat gay, intotdeauna mi-a fost greu sa ma gandesc la ea ca la orice altceva decat ca la o femeie si cred (si cu siguranta sper) ca este complet fericita ca a facut tranzitia. Cu toate acestea, fiind mai in varsta, a trecut printr-un proces lung si riguros de evaluare, psihoterapie si transformare etapizata. Explozia actuala a activismului trans solicita eliminarea aproape a tuturor sistemelor prin care candidatii pentru schimbarea de sex trebuiau sa treaca la un moment dat. Multi oameni nu stiu acest lucru, insa un barbat care nu intentioneaza sa aiba vreo interventie chirurgicala sau sa ia hormoni poate acum sa-si asigure un certificat de recunoastere a sexului si, din punct de vedere legal, sa fie o femeie.

Traim in perioada cea mai misogina din cate am trait. In anii ‘80, imi imaginam ca viitoarele mele fiice, daca as avea unele, vor trai mult mai bine decat am facut-o eu, dar intre reactia impotriva feminismului si o cultura online saturata de pornografie, cred ca lucrurile s-au agravat semnificativ pentru fete. Niciodata nu am vazut femei denigrate si dezumanizate in masura in care sunt acum. De la lunga istorie de acuzati de agresiune sexuala a liderului lumii libere si mandria lui de a le „prinde de pasarica”, pana la miscarea incel („celibat involuntar”) in cadrul careia barbatii improasca cu ura impotriva femeilor care nu le ofera sex, la activistii trans care declara ca TERF-urile au nevoie de palmuire si reeducare, barbatii din spectrul politic par sa fie de acord: femeile cauta probleme cu lumanarea. Peste tot, femeilor li se spune sa taca si sa se aseze daca vor sa le fie bine.

Am citit toate argumentele care incearca sa ne convinga ca feminitatea nu se regaseste in corpul sexual, la fel si afirmatiile potrivit carora femeile biologice au experiente complet diferite si le gasesc, de asemenea, profund misogine si regresive. Este, de asemenea, clar ca unul dintre obiectivele negarii importantei sexului este acela de a eroda ceea ce unii par a vedea ca ideea cruda si segregationista a femeilor care au propriile lor realitati biologice sau – la fel de amenintatoare –ideea ca acestea ar avea realitati comune, care le fac o clasa politica coeziva. Sutele de e-mailuri primite in ultimele zile dovedesc ca aceasta eroziune la fel de mult si pe altii. Nu este suficient ca femeile sa fie aliate comunitatii trans. Ele trebuie sa accepte si sa admita ca nu exista nicio diferenta intre femeile transsexuale si ele insele.

Dar, dupa cum au spus-o multe femei inaintea mea, a fi femeie nu este un costum. „Femeia” nu este o idee in capul unui barbat. „Femeia” nu este un creier roz, pasiunea pentru Jimmy Choos sau oricare alta dintre ideile sexiste care acum trec drept progresiste. Mai mult decat atat, limbajul „incluziv” care denumeste persoanele de sex feminin „menstruatoare” si „persoane cu vulva” este resimtit de femei ca dezumanizant si degradant. Pot sa inteleg de ce activistii trans considera ca acest limbaj este potrivit si chiar amabil, dar pentru acelea dintre noi care au avut parte de vulgaritati si atacuri verbale din partea barbatilor, acest limbaj nu este neutru, ci ostil si alienant.

Ceea ce ma aduce la al cincilea motiv pentru care sunt profund ingrijorata de consecintele actualului activism trans.

Sunt o persoana publica de mai bine de douazeci de ani si nu am vorbit niciodata despre faptul ca sunt o supravietuitoare a abuzului domestic si a agresiunii sexuale. Acest lucru nu se datoreaza faptului ca mi-e rusine ca mi s-au intamplat aceste lucruri, ci pentru ca este traumatizant sa mi le reamintesc. De asemenea, simt nevoia sa o protejez pe fiica mea din prima casatorie. N-am vrut sa impropriez in niciun fel o poveste care ii apartine si ei. Cu toate acestea, cu putin timp in urma am intrebat-o cum s-ar simti daca as vorbi public despre aceasta parte a vietii mele, iar ea m-a incurajat sa o fac.

Spunand aceste lucruri nu caut simpatie, ci o fac din solidaritate cu numarul mare de femei care au experiente similare cu ale mele, care au fost acuzate de bigotism fiindca au ingrijorari cu privire la spatiile pentru un singur sex.

Am reusit sa scap din prima mea casatorie nu fara anumite dificultati, dar acum sunt casatorita cu un barbat cu adevarat bun si ma simt in siguranta in moduri in care nu ma asteptam sa ma simt nici intr-un milion de ani. Cu toate acestea, cicatricile lasate de violenta si agresiunea sexuala nu dispar, indiferent cat de iubit ai fi si oricat de multi bani ai avea. Nelinistea mea continua a ajuns sa fie vazuta ca o gluma in familie – chiar si eu o consider amuzanta – dar sper ca fiicele mele sa nu fie niciodata speriate de zgomote bruste sau de oameni care se apropie neasteptat pe la spate, asa cum mi se intampla mie.

Daca ai putea intra in capul meu, ai intelege ce am simtit cand am citit despre o femeie transsexuala omorata de un barbat violent, si ai gasi solidaritate si rudenie. Pot sa simt foarte clar teroarea in care acea femei trans si-a petrecut ultimele secunde pe pamant, pentru ca si eu am cunoscut momente de frica oarba cand mi-am dat seama ca singurul lucru care ma tine in viata era putinul autocontrol al atacatorului meu.

Cred ca majoritatea persoanelor transsexuale nu doar ca nu reprezinta o amenintare pentru ceilalti, dar sunt si vulnerabile din toate motivele expuse mai sus. Persoanele transsexuale merita si au nevoie de protectie. Ca femei, cel mai probabil acestia sunt ucisi de partenerii sexuali. Femeile transsexuale care lucreaza in industria sexului, in special femeile de culoare, sunt sub un risc deosebit. Ca orice alta supravietuitoare a abuzurilor domestice si a agresiunii sexual, nu simt decat empatie si solidaritate cu femeile transsexuale care au fost abuzate de barbati.

Vreau deci ca femeile transsexuale sa fie in siguranta. In acelasi timp, nu vreau ca fetele si femeile biologice sa se simta altfel. Cand deschideti usile bailor si cabinelor de proba oricarui barbat care crede sau simte ca este o femeie – si, asa cum am spus, certificatele de confirmare a sexului pot fi acum acordate fara a fi nevoie de interventie chirurgicala sau hormoni – atunci deschideti usa pentru toti barbatii care doresc sa intre inauntru. Acesta este adevarul pur si simplu.

Sambata dimineata am citit ca guvernul scotian isi continua planurile controversate pentru recunoasterea genului, ceea ce va insemna ca pentru ca un barbat sa „devina femeie”, el trebuie doar sa spuna ca este una. Acest lucru m-a tulburat. In urma atacurilor neobosite din partea activistilor trans pe social media, cand eu eram acolo doar pentru a le oferi copiilor un feedback cu privire la imaginile pe care le-au desenat pentru cartea mea in timpul carantinei, am petrecut mare parte a zilei de sambata intr-un loc foarte intunecat din capul meu, amintindu-mi de o agresiune sexuala grava pe care am suferit-o la douazeci de ani. Asaltul respectiv s-a intamplat la un moment si intr-un spatiu in care eram vulnerabila, iar un om a valorificat aceasta oportunitate. Nu puteam sa opresc acele amintiri si mi-a fost greu sa-mi opresc furia si dezamagirea in legatura cu modul in care guvernul se joaca cu siguranta femeilor si a fetelor.

Sambata seara, in timp ce ma uitam peste desenele realizate de copii, am uitat prima regula de pe Twitter – niciodata sa nu te astepti la o conversatie nuantata – si am reactionat la o postare ce simteam ca foloseste un limbaj degradant cu privire la femei. Am vorbit despre importanta sexului si, de atunci, platesc pretul pentru decizia mea. Am fost numita transfobica, tarfa, un TERF, contul mi-a fost blocat si mi s-a spus ca merit lovituri de pumn si moartea. O persoana m-a numit Voldemort, simtind ca aceasta era singura limba pe care as fi inteles-o.

Ar fi foarte simplu sa postez hashtag-urile raspandite pe Twitter pentru ca, evident, drepturile transsexualilor sunt tot drepturile omului si vietile transsexualilor conteaza – as fi felicitata pe loc si mi-as semnala cu succes virtutea. Exista bucurie, usurare si siguranta in conformitate. Asa cum a scris Simone de Beauvoir, „… fara indoiala, este mai confortabil sa suporti o robie orba decat sa te chinui sa te eliberezi ; pana si mortii sunt mai potriviti pamantului decat cei vii. ”

Un numar urias de femei e ingrozit in mod justificat de activistii trans stiu asta pentru ca foarte multe au luat legatura cu mine si mi-au spus povestile lor. Le este frica de santaj, de pierderea locurilor de munca si de violenta.

Cu toata hartuirea nesfarsita la care am fost expusa, refuz sa ma inclin in fata unei miscari care face un rau demonstrabil cautand sa erodeze „femeia” ca o clasa politica si biologica si sa ofere libertate agresorilor cum putine alte cauze au mai facut. Sunt alaturi de femeile si barbatii curajosi, homosexuali, heterosexuali si transsexuali, care lupta pentru libertatea de exprimare si gandire, pentru drepturile si pentru siguranta celor mai vulnerabli membrii din societatea noastra: tineri gay, adolescenti fragili si femeile care doresc sa pastreze spatiul doar pentru acelasi sex. Sondajele arata ca majoritatea femeilor se incadreaza in aceasta categorie, cu exceptia celor privilegiate sau suficient de norocoase incat sa nu fi fost niciodata victime ale violentei masculine sau a agresiunii sexuale si care nu au trebuit niciodata sa se educe singure in legatura cu felul in care se pot proteja.

Singurul lucru care imi da speranta este faptul ca femeile care pot protesta si se pot organiza, fac acest lucru si sunt sprijinite de niste barbati si oameni transsexuali cu adevarat decenti. Partidele politice care cauta sa impace cele mai puternice voci din aceasta dezbatere ignora ingrijorarile femeilor aflate in pericol. In Marea Britanie, femeile intra in contact de-a lungul liniilor de partid, ingrijorate de eroziunea drepturilor lor castigate cu greu si de intimidarea din ce in ce mai raspandita la care sunt expuse. Niciuna dintre femeile care critica teoria de gen cu care am vorbit nu uraste persoanele transsexuale; chiar dimpotriva. Multe dintre ele sunt interesate de aceasta problema in primul rand dintr-o preocupare pentru tinerii transsexuali si sunt foarte empatice fata de adultii transsexuali care doresc pur si simplu sa isi traiasca viata, dar care se confrunta cu efectele negative ale unui activism pe care nu il aproba. Ironia suprema este ca incercarea de a reduce la tacere femeile prin cuvantul „TERF” a impins mai multe femei tinere spre un feminism radical decat a cunoscut miscarea feminista vreme de decenii.

Ultimul lucru pe care vreau sa-l spun este acesta: nu am scris acest eseu in speranta ca cineva imi va plange de mila. Sunt extraordinar de norocoasa si cu siguranta sunt un supravietuitor, nu o victima. Am vorbit despre trecutul meu, din simplul motiva ca, la fel ca orice alta fiinta umana de pe aceasta planeta, am o poveste de viata complexa, care imi influenteaza si modeleaza temerile, interesele si opiniile. Nu uit niciodata aceasta complexitate interioara atunci cand creez un personaj si, cu siguranta, nu o uit niciodata cand vine vorba de oameni transsexuali.

Tot ce cer – si tot ce imi doresc – este ca o empatie si o intelegere similara sa fie extinsa catre milioanele de femei a caror unica crima este aceea de a-si dori ca ingijorarile lor sa fie ascultate fara sa primeasca amenintari si abuzuri.”

Sursa: J.K. Rowling Writes about Her Reasons for Speaking out on Sex and Gender Issues 

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.

Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

Comenteaza cu contul de FB