Ii trimitem sau nu pe copii la concursurile scolare?

Concursurile scolare sunt o sursa inepuizabila de discutii in contradictoriu intre parinti, in special cand copiii sunt in clasele mici. Pe langa discutiile pe care le cunosc personal, am vazut ca si in online extrem de multi parinti se vaita de existenta acestor concursuri.

O sa las deoparte modul in care sunt organizate, daca e ok sau nu sa fie in scoala precum si modul in care sunt sau nu platite, deoarece e vorba de o cu totul alta discutie, care nu face subiectul acestui articol.

Ideea principala din acest articol este daca ii trimitem sau nu pe copii la concursuri.

concursuri scolare

foto

Ce vreau sa mentionez din start este ca aceste concursuri nu sunt obligatorii, deci toate plangerile din online nu cred ca isi au rostul. Daca un parinte nu vrea sa-si trimita copilul la un concurs, e liber sa aleaga aceasta optiune. Pana la urma, concursurile sunt pentru parintii care au asteptari, care isi doresc rezultate indiferent de natura acestora.

Exista parinti care isi doresc rezultate academice, respectiv punctaje mari si clasificari la etapele urmatoare, si exista parinti (printre care ma numar si eu), care isi trimit copiii la aceste concursuri doar pentru experienta participarii si acomodarea cu atmosfera de concurs.

Eu le-am inscris pe fete la concursuri inca din primele clase de scoala, si ganditi-va ca acum 4-5 ani aceste concursuri se plateau si nu erau deloc ieftine. Insa m-am gandit ca aceasta experienta va fi deosebit de benefica pentru un copil de clasa intai care face atac de panica doar la gandul ca poate, astazi va trebui sa iasa la tabla. Pentru acelasi copil care vomita la serbari sau cand trebuia sa se ridice si sa vorbeasca in public, m-am gandit ca va fi bine sa vada ca indiferent cat de pompos sunt numite aceste concursuri si indiferent cata emotie si teama genereaza, totusi, nu se intampla absolut nimic daca nu stii sa rezolvi exercitile.

Sigur, inainte de participare ar fi facut orice sa ma convinga sa nu mai mearga, diminetile respective erau cumplite, insa la pranz deja apareau regretele ca nu va lua un punctaj mare. Tot aunci auzeam si promisiuni cum ca pentru urmatorul concurs se va pregati asa cum se cuvine si ca gata, am terminat cu panica legata de participare 🙂 .

Mult timp nu s-a intamplat nimic, eram ca intr-un fel de cuantum leap, totul era ca un film ce se repeta la nesfarsit: anuntarea concursului, refuzul de a merge, inscrierea (din partea mea), panica de dinainte, relaxarea de dupa, promisiunile pentru urmatorul.

Dupa vreo 2 ani ma intrebam daca are vreun rost sa mai continui. Inutil sa va spun cat consum emotional a fost si pentru mine, cate discutii in care ii repetam aceleasi lucruri pe care parea sa le inteleaga pe moment dar pe care le uita imediat ce ne apropiam de data fatidica.

La un moment dat am vazut o mica schimbare asa ca m-am convins din nou ca merita sa insist. Recunosc ca ma gandeam cu groaza si la clasele a a 3a ai a 4a cand vor incepe testele si aproape mi se taiau genunchii cand ma gandeam la tezele din a 5a. Ma stiu cat de panicata eram si eu la varsta respectiva si recunoasteam toate simptomele pe care le-am experimentat si eu. Diferenta este ca pe mine nu m-a incurajat nimeni, a trebui sa-mi gasesc singura resursele necesare pentru a trece peste aceste frici incontrolabile. Am depasit o parte dintre ele, insa mult mai tarziu, aproape de maturitate si sunt convinsa ca am pierdut multe oportunitati din acest motiv.

Asa ca mi-am propus sa fac tot ce pot pentru a le sustine pe fete sa-si depaseasca temerile si sa isi pastreze calmul chiar si in conditii de stres.

Intre timp, cativa ani mai tarziu, lucrurile stau atat de bine incat nu doar ca au depasit fricile de la concursurile scolare, insa si-au extins curajul si in alte domenii, cum ar fi concursurile sportive. Sa participi la 10 (respectiv 7) ani la Campionatul natioanal de scrima, eu zic ca e mare lucru.

Apoi, sa reusesti sa te califici in primii 16 la primul tau concurs international, desfasurat in afara tarii si unde ai plecat singura, din nou, cred ca e o realizare cu care putini copii pot sa se laude, indiferent cat de curajosi erau in clasa intai cand tu faceai atac de panica dimineata in drum spre scoala.

Am sa revin cu povestea concursurilor de scrima, insa concluzia acestui articol este ca, din punctul meu de vedere, pariciparea la concursurile scolare nu are decat efecte benefice pentru copii. Cu mentiunea ca trebuiesc sustinuti si incurajati si in niciun caz nu trebuiesc amenintati sau speriati. Nu trebuie pusa presiune pe ei pentru ca altfel, efectele vor fi exact opusul a ceea ce sustin eu in acest articol.

Insa daca suntem alaturi de ei si le explicam foarte clar si de 1000 de ori care este motivatia participarii la concursuri, ca vor avea de castigat foarte mult din aceasta experienta, daca reusim sa-i convingem sa aiba incredere in noi cand le spunem ca va veni o vreme cand vor rade de toata panica din prezent, atunci cu siguranta lucrurile se vor regla in timp.

Traim intr-o societate in care competitia este prezenta in toate aspectele vietii de zi cu zi si nu cred ca asta e un lucru rau. Asa cum si in natura doar cei puternici supravietuiesc, asa cum acolo acceptam ca e vorba de selectie naturala, poate ar trebui sa ne gandim ca nu le facem niciun bine copiilor daca ii cocolosim si ii tinem in brate pana se fac adulti si nu stiu cum sa fuga ei mai repede de sub influenta noastra.

Doar ca niciun copil nu se maturizeaza peste noapte, nu se trezeste la 18 ani ca are toate calitatile si abilitatile unui adult de succes (indiferent ce presupune asta). Maturizarea este un proces de durata ce incepe inca din primele clipe de viata si pe care noi, in calitate de parinti, trebuie sa-l sustinem. Trebuie sa intelegem ca singurul nostru rol este sa-i pregatim pe copii pentru viata.

Concursurile scolare, asa cum le percep eu, sunt o parte a acestei maturizari, pentru ca sunt concepute sa se muleze pe nivelul de dezvoltare al copiilor. Iar participarea implica foarte multe aspecte pe care nu prea le luam in calcul, cum ar fi pregatirea, constientizarea momentului, depasirea emotiilor, concentrarea in conditii de stres, lucrul intr-un timp dat, acceptarea infrangerilor, lingerea ranilor si hotararea de a merge mai departe.

Cred ca sunteti de acord cu mine ca esecul nu este o optiune in viata si ca cei mici trebuie sa invete sa se ridice si sa isi continue drumul indiferent de greutati.

Ca sa fiti la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uitati sa dati Like Paginii de FB   si sa va inscrieti la Newsletter.

 

Comenteaza cu contul de FB

17 thoughts on “Ii trimitem sau nu pe copii la concursurile scolare?

  1. Da. Al meu merge de anul trecut de la pregătitoare si e foarte încântat. Ii place foarte mult

  2. Cu siguranta este un plus pentru ei din punct de vedere emotional, in acelasi timp poti evalua si nivelul cunostintelor copilului tau in raport cu cel al altor copii.

  3. De ce sa compar nivelul cunostintelor copilului meu cu al altui copil?….. fiecare copil e unic in felul sau, creierul copilului e ca un burete si absoarbe cunostintele in mod inegal, sunt atatia factori care contribuie la acest aspect…de ce sa nu compar o perioada din viata copilului meu cu o alta, cat stia atunci si cat stie acum? …. cate cunostinte a absorbit “buretelul” …. de ce sa ma intereseze colegul lui? Niciodata nu voi intelege acest aspect…sa privesc mereu in curtea vecina….

  4. Teodora: Nu ati inteles corect mesajul meu. Nu sa compar cunostintele ” buretelului” meu cu altul, dar daca nu a reusit sa rezolve anumite cerinte inseamna ca acolo trebuie sa mai insist- pe acele lacune. Este o parere strict personala!

  5. Felicia: Din moment ce punctajul maxim e 100 de puncte iar al meu a luat 70…oare nu e suficient sa.mi dau seama ca eu trebuie sa insist pe anumite chestii?… si a mea era tot o parere personala

  6. Teodora: Tot la acest lucru m-am referit si eu, la cat reuseste sa ia din pinctajul maxim. O zi buna va doresc!

  7. Eu sunt mama unui băiețel de clasa a II-a, și îl încurajez să meargă la orice concurs este ales. Nu sunt de acord cu competitivitatea cu “capra din curtea vecinului”, doar cu competitivitatea cu el însuși. Orice concurs, orice examen, orice provocare este un plus pt ceea ce va vrea sa fie in viitor.

  8. Ca profesor la ciclul primar recomandarea mea este sa participe,subiectele respecta programa scolara,lucrul ii ajuta pe elevi sa-si verifice cunostintele ,de asemenea felul cum isi monitorizeaza atentia si concentrarea,iar parintii afla daca copilul lor a atins standardele de invatare,comparativ cu modelul de elev avut in vedere la nivel de tara.

  9. Dna Dinu: Concursurile nu respecta programa.Cei care alcatuiesc subiectele ori lucreaza cu genii ori nu au lucrat niciodata la catedra.

  10. Eu am fata la pregatitore ….la Comper copie toti unii dupa altii , la Gazeta subiectele nu respecta programa , la Micii Exploratori , pentru ca , nu-i asa …cineva trebuie sa cumpere culegerea inainte ….cartea este o porcarie . In loc sa faci putin si bun , scrisul , cititul si adunarea si scaderea ….trebuie sa iti pierzi timpul cu balarii din care nu ramane nimic ….in primii ani de scoala nu e normal sa fie asa ceva …dupa clasa a treia se cam vede care copil e inzestrat si care mai putin ….noi nu avem scoala , noi avem ceva , un ceva din care ies multi copii relativ functionali , un soi de semianalfabet modern …Eu am retras copilul de la toate concursurile , am vazut cum este , fetita se plangea acasa de presiunea care se pune asupra ei , ma intreba daca ea a facut 95 si altul 100 de puncte , ea e proasta cum spune o colega ..ca cei mai prosti fac mai putine puncte ….am incercat sa ii explicam , nu e un capat de lume daca gresesti ceva …..cum ma intreba in fiecare dimineata , e sau nu e concurs …. am decis sa retragem copilul ….sa primeasca o fisa de citit , o foaie cu adunari si scaderi ….ceva de facut …..facem noi acasa , zilnic , citit , scris , dictare scurta , adunari , scaderi ….exercitii umane , permise ,intelese …ne ducem si ne intoarem pe un singur drum , pina la toamna , putin si bun , putin si trainic …..este mult mai benefic sa intelegi ca in viata esti in competitie cu tine , nu cu altii ,Ce se face la noi , nu e scoala .

  11. Standarde de învățare? Model de elev la nivel de țară? Îi uniformizăm? Sunt toți la fel?

  12. Mirela Mihaiu: Aiurea,colega,fiecare are personalitatea lui,resursele lui,creativitatea lui unde vezi uniformizare???Un individ se compara cu un model de standard,are nevoie ca sa fie conștient de ce este in stare,ce resurse are pentru o profesie.

  13. Tocmai ca a afla unde este situat pe o scara de standard,să-și mobilizeze resursele daca -si dorește mai mult de la viață,daca nu sa fie mulțumit de cat a evoluat.

  14. eu zic daca e dorinta copilului si daca ii place da . dar daca e doar dorinta părinților nu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *