Generația de azi de părinți încearcă să facă o schimbare majoră în modul de educare a copiilor

Generația de azi de părinți încearcă să facă o schimbare majoră în modul de educare a copiilor.

Fiecare generație a evoluat față de precedenta, și s-au străduit să ofere ce ei nu au avut. Dar, eu cred, că până acum nu a mai fost un salt atât de radical și de brusc, in ceea ce privește parenting-ul. Sunt sigura că explozia de informații pe care o avem acum și creșterea nivelului de trai are un rol decisiv.

Întreaga abordare s-a schimbat. De la punerea pe primul loc a psihicului copilului, acceptarea tuturor emoțiilor pe care le are, eliminarea vinei, pedepselor, violențelor fizice sau verbale, “păcălelii”, șantajului, într-un cuvânt tratarea lui că pe o ființă umană demnă de același respect pe care ni-l dorim pentru noi. Aceasta schimbare bruscă, presupune un efort uriaș mai ales pentru noi, părinții de azi. Trebuie sa ne vindecam copilul interior și să iertăm/înțelegem pe părinții noștrii (care au făcut la rândul lor tot ce au putut in vremurile pe care le trăiau), pentru că doar vindecandu-ne rănile interioare putem rupe cercul vicios al violenței și al tiparelor comportamentale transgenerationale. Și, în același timp, sa ne înfrânăm aceste porniri/tipare fata de copiii noștrii zi de zi, pas cu pas, tantrum cu tantrum.

Sa te schimbi aproape complet fata de cum ai fost crescut este un efort colosal, care de multe ori nu numai că nu este apreciat, dar este și blamat. De către părinții nostrii, cărora sunt sigura că le este extrem de greu și lor. Toată această schimbare de paradigmă vine peste ei, forțat, la o vârstă la care cel mai probabil nu mai au același avânt către schimbare, ca noi. Prăpastia dintre generații este uriașă, și trebuie să fie foarte greu sa auzi că mare parte din ce erai sigur că e normal și bine, acum numai e, și poate să te lupți și cu sentimente de vinovăție.

Dar împreună (părinți alaturi de alti părinți și de bunici), prin iertare, empatie și foarte mult efort, putem face o schimbare pentru noua generație, care va duce la un salt evolutiv al rasei umane. Pentru ca ei să trăiască într-o lume fara violență, fara vină și rușine. In care dorința de a face lucrurile bine vine din interior, nu din condiționări exterioare, ca frica.

Autor: Lucia Colea

 

Ca sa fii la curent cu toate noutatile despre Meseria de Parinte nu uita sa:

  1. Te inscrii la Newsletter (vei primi saptamanal un email cu ultimele articole publicate)
  2. Dai Like Paginii de FB Meseria de parinte
  3. Te inscrii in Grupul De FB Meseria de parinte
  4. Dai Subscribe la canalul de YouTube Meseria de Parinte

******************************************************************

Meseriadeparinte.ro este un blog personal, proprietarul de drept este Ana Maria Mitrus.

Ca vizitator si deci utilizator al blogului confirmi ca ai citit si esti de acord sa respecti TERMENII SI CONDITIILE stabilite de Meseriadeparinte.ro.

Folosirea acestui blog si a serviciilor continute in el, este gratuita, sub rezerva respectarii de catre vizitatori a acestor termeni si conditii.

Articolele publicate pe Meseriadeparinte.ro se afla sub protectia legilor privind drepturile de proprietate intelectuala (cum ar fi – dar nu limitativ la: L8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, L84/1998 privind marcile si indicatiile geografice).

 

 

Comenteaza cu contul de FB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *